De ce nu mai am timp sa merg la spectacole

Uitasem de mult cum e gustul unui spectacol, muzica, teatru, etc. Si uite ca in interval de o saptamana am fost la doua asemenea evenimente: sambata 16 februarie am fost la concertul Chris Rea si miercuri, 20 am fost la Teatrul Foarte Mic la spectacolul in premiera „Daca n-ai mai fi” de Florian Zeller, traducere de Carmen Vestemeanu si unde am fost invitate eu si fiica mea de insasi traducatoarea textului.Este o piesa care vorbeste despre criza cuplului dupa 20 de ani de casnicie. O femeie incearca sa inteleaga cine este El cu adevarat. Dupa moartea sotului ea se avanta intr-un labirint periculos, ii chestioneaza anturajul si trecutul. Un gest riscant si plin de surpize neplacute.Cautarea scoate la iveala indoieli, temeri, fantasme dar si situatii tragi-comice. Cu o distributie foarte buna, Liliana Pana, Mihai Dinvale, Adrian Titieni si Laura Dame sub bagheta regizorala a traducatoarei Carme Vestemeneanu, piesa se va bucura sigur de succes in continuare.

Erau perioade in care mergeam mult mai des, ori in activitatile de la scoala cu grupele de elevi, ori pur si simplu cu familia ori prietenii.In ultimul timp insa desi dorinta de a vedea spectacole, mai ales de teatru, nu mi-a disparut, merg mult mai rar.De vina e programul meu foarte incarcat, tentatia televizorului, a internetului, da, mai ales tentatia de a mai scrie ceva pe blog sau de a-mi vizita prietenii de la blogroll.Si uite-asa se duce pe apa sambetei elanul artistic si trec spectacole minunate pe care nu le vad, concerte la care as vrea sa merg …Si nu pot sa spun ca nu-mi pare rau!Dar aman, aman mereu spunand ca e si maine o zi…Dar cand am auzit ca soseste Chris Rea, m-am mobilizat:”Trebuie sa merg!”Las totul la o parte, si obligatii familiale, si televizor,  si scris si alte maruntisuri.Si a meritat: talent, daruire, profesionalism, un repertoriu mai vechi si mai nou, o formatie care prinde ritmul publicului si un public care simte pulsul spectacolului si participa la realizarea lui, un public de toate varstele, in special din generatia mea, dar si foarte multi tineri, de la doamne sofisticate cu sotii lor din categoria 50 plus pana la tineri adolescenti care se viseaza probabil chitaristi de talia lui Chris Rea si a formatiei sale, puteai vedea toata fauna de public mai mult sau mai putin indragostit de Rea cat mai ales de ideea de a nu rata un spectacol celebru la Sala Palatului.Nu vreau sa fiu rea dar sunt sigura ca nu toti care merg la spectacole o fac…de amorul artei ci din snobism.Asta cred eu si nu ma puteti contrazice.Eu merg rar, regret asta , dar cand o fac, o fac din nevoia de iesi din cotidian, din dorinta de a-mi confirma o slabiciune pentru muzica.Nu mi-e rusine ca am aceasta slabiciune:nu pot trai fara muzica, de orice fel, mai putin manele si lautareasca.Dar nu e momentul sa arat aici ce inseamna muzica pentru mine.M-as fi urat toata viata daca nu mi-as fi facut timp sa merg la Chris Rea. Au fost momente unice. Am vibrat si am trait cu o intensitate adolescentina la toate piesele lui. Va invit sa reascultati una din cele mai cunoscute.