Pasaje de neuitat din cartile lui E.Hemingway

Exista cărți care se uită imediat după lectură și cărți care îți rămân in memorie nu neaparat prin intamplări, suspans, atmosfera fascinantă în care te lași prins și purtat în alte universuri din care greu mai revii înapoi, și de cele mai multe ori, cel care revine este un Altul, diferit de cel care a plecat în această călătorie prin lumea Cărții.Dar mai există și cărți din care păstrezi mai mult decât un personaj, mai mult decât emoția unor întâmplări, cărți a căror atmosferă unică nu mai poate fi reconstituită ca un parfum al cărui secret îl știe doar inventatorul lui.Despre unele fragmente din asemenea cărți care , în ciuda trecerii timpului, continuă să mă obsedeze și să mă cheme înapoi încercând să le aflu misterul, voi scrie aici, mai bine-zis, nu voi scrie nimic, le voi lăsa pe ele să vorbească, să se mărturisească singure eventualului cititor care le pune întrebări și care știe să citească răspunsurile pe care citatele alese de mine le conțin…

Astăzi voi selecta un fragment din nuvela  Bătrânul şi marea publicată în 1952, care i-a adus lui Hemingway premiul Nobel pentru literatură în 1954, carte apreciată de Academia suedeză pentru „desăvârşita sa măiestrie în arta naraţiunii moderne”.Eroul povestirii este Santiago,un batrân pescar dintr-un sat din apropierea Havanei.Timp de optzeci si patru de zile el nu reuşise să prindă nici un peşte.Manolin, băiatul care îi ţinea tovărăşie,îl părăsise pe bătrân după patruzeci de zile, la dorinţa părinţilor săi care gândeau că pescarul e un om ocolit de noroc. Santiago pleacă din nou la pescuit , în a opzecişi cincea zi.El vâsleşte multe ore în larg, întâlnind numai peşti zburători, rândunele de mare şi albatroşi, dar cu toate acestea, nu-şi pierde speranţa:”Undeva trebuie să fie şi peştele meu ăl mare”.Cu adevărat, în a optzeci şi cincea zi, un peşte uriaş se agaţă de cârlig şi începe să tragă barca după el, spre răsărit.Înfruntarea lor pe mare durează două zile şi două nopţi, bătrânul gândindu-se intens în acest timp la Manolin şi la cât de valoroasă ar fi fost prezenţa acestuia alături de el în aceste zile dificile.Lupta dintre om şi peşte devine în esenţă lupta pentru supravieţuire.Aş intitula acest fragment chiar cu un citat din carte:

Un om poate fi nimicit, dar nu înfrânt…

Ernest Hemingway – un autor a carui opera are un caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoţionale puternice.

„Când însă îşi puse în joc toată forţa, trăgând din răsputeri, şi păru că merge bine, peştele se apropie o bucată, dar se ăntoarse iar şi se îndepărtă înotând.

-Măi peşte – glăsui bătrânul -tu tot ai să mori.Vrei să mă ucizi şi pe mine?!”Aşa n-am făcut nimic” – se gândi bătrânul…

La ocolul următor, bătrânul fu cât pe ce să-l răpună.Dar peştele se întoarse iarăşi şi se îndepărtă înotând agale.

„Mă omori, măi peşte” – zise în gând bătrânul.dar e dreptul tău. De când sunt, n-am văzut ceva mai mare, mai frumos, mai potolit sau mai de soi decât tine, măi frate!Hai şi omoară-mă, măi frate! Hai şi omoară-mă!Care pe care, nu-mi pasă!”

Prima ecranizare a romanului a avut loc in 1958 The Old Man and the Sea cu Spencer Tracy in rolul principal,,film care da o replica pe masura nuvelei deoarece filmul a obtinut un Oscar pentru cea mai buna coloana sonora fiind nominalizat si pentru cel mai bun actor si cea mai buna imagine, castigand numeroase alte premii si distinctii.

Mariel Hemingway, nepoata marelui scriitor, si-a propus sa ecranizeze romanul A moveable feast spunand ca :””E fascinant să citesc ce i s-a întâmplat bunicului meu când era tânăr, înainte de a deveni unul dintre marii scriitori ai secolului XX”

Cartea vizata, Sarbatoarea continua, a fost publicată în 1964, la trei ani de la decesul autorului si  este una dintre operele cele mai cunoscute ale lui Hemingway, care are ca personaje secundare alţi  autori cunoscuţi –  F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein, Ezra Pound şi Alice B. Toklas.

O  alta carte ecranizata este Adio arme (1929) care prezinta povestea locotenentului Henry, concentrat pe frontul italian in timpul Primului Razboi Mondial, si a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o sora medicala englezoaica.Iata ce spunea chiar autorul despre cartea sa:

„Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin.” (Ernest Hemingway)

Prima ecranizare a cartii are loc in 1943 avandu-i in rolurile principale pe Garry  (locotenent Frederick Henry )
Helen Haye-(Catherine Barkley)
Adolphe Menjou (maiorul Rinaldi )
Mary Philips(Helen Ferguson)
mary Forbes (Miss Van Campen)

Gary Cooper, de altfel a mai fost protagonistul altui film inspirat din opera lui Hemingway, Pentru cine bat clopotele, (1940), roman considerat de unii critici cel mai complet roman al autorului care  vorbeste despre razboiul civil din Spania,  despre conflicte, moarte, dragoste, ideologie, camaraderie si conflicte interioare.Iata cum il definea un alt mare scriitor american pe Hemingway:

„Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii.”
(Tennessee Williams)

In rolurile principale, Ingrid Bergman, Gary Cooper, Akim Tamiroff.

Ingrid Bergman denumita „papusa suedeza”  spunea despre sine:”O parte din mine este boema. Cealalta parte, dimpotriva,” lucru pe care, la un moment dat, si eu mi si vi  l-am marturisit despre mine.Tu ai curajul sa afirmi ca nu l-ai spus niciodata?