Memorii din zid – Poeme

CONFUZII

Confuzia cadea întotdeauna ca lama unui cutit

peste indiferenta ta pe care ei o luau drept blazare,

peste insomnia ta molipsitoare, peste drumul tau

spre casa Restauratorului pe care ei îl luau drept

o tentativa nereusita de evadare, disperarea din ochii

tai era dispret, încercarea de le vorbi se lovea

de tacerea lor, surâsul tau resemnat era un semn

de mândrie, bocancii cu care îti tropaiau dimineata

în usa erau semne de salut, saliva cu care îti împroscau

geamurile masinii, cuvintele obscene pe care ti le spuneau

la telefon erau dovezi de dragoste, otrava pe care ti-o

serveau în cafea era un act de generozitate,

muzicile cu care îti spargeau timpanele erau un imn

de slava dedicat tie,

înlantuiti tot mai mult într-o jungla de confuzii

calaul devorându-si victima, victima iubindu-si

calaul, va apropiati tot mai repede de

inevitabila cascada…

ULTIMUL STRAT

Timpul se lovea de tine, provocându-te, se retragea apoi

învins, neputând sa-ti stirbeasca trufia de mai fi

acolo unde cad toate zidurile devenite inutile ca si granita

dintre bine si rau, dintre pacat si iertare, de aici evadarea

este imposibila, spun temnicerii adaugând înca un strat

de vopsea si înca unul peste chipul Madonei cautat cu

disperare de Restaurator.

Lovendal-Moartea lui Socrate

SOSIREA RESTAURATORULUI

Crezând ca mi-ai dibuit ascunzisul, călcâiul lui Ahile,

te apropii de mine alunecând pe axa gândului meu

încât simt cum fosnesc de emotie secundele în asteptarea ta

( venirea Ta de mult prezisa vindeca clepsidrele sparte,

transforma un muzeu ars într-o scoala de pictura venetiana)

esti atât de aproape încât îti pot pune un diagnostic expeditiei tale,

pot ghici ce cauti sau daca nu esti aici dintr-o întâmplare,

Restauratorule, chiar daca îti ascunzi chipul sub o multime de masti,

stiu ca tu esti acela de care ma temeam, dorindu-l si chemându-l,

crede ca tu ai ales drumul spre mine, crede ca te poti abate oricând

de la acest drum, crede ca te mai poti întoarce sa ma eviti, crede

ca tu ma vei îmblânzi pe mine,crede asta în timp ce cuvintele mele

te vor dezbraca încetul cu încetul ca pentru o noapte de dragoste

lunga cât eternitatea, pâna când voi afla cum si cu ce arme transformi

poemele în deserturi si cuvintele în gradini.