“Intunecatul april…”

Emil Botta (1911-1977)

De ce nu “luminosul april…, de ce nu “rozul april’ nici macar “intristatul april” ci…”Intunecatul april”…Asa i-a spus poetul Emil Botta unui volum minunat publicat in 1937, din care spicuiesc cateva versuri:

“Sa ma refugiez in cortul padurii,

Intunecatul april este pe urmele mele,

Zornaitoare lanturi taraste,

Si un cutit in maini sa mi-l infiga in coaste…

N-am defaimat niciodata amurgul si tacerea

Care sosesc hamesite din pesteri si din grote…”

(Ordin)

Creatia sa este asociata expresionismului si existentialismului, poetul fiind asezat de catre critica iterara, cu o intarziere nemeritata in seria providentiala a marilor B  interbelici, alaturi de Bacovia, Blaga, Barbu.Volumul de debut “Intunecatul april…” se caracterizeaza , dupa Doina Uricariu, printr-un “soi de ardoare expresionista” iar inscenarile eului liric se proiecteaza intr-o maniera accentuat teatrala in universul devenit neincapator pentru freneiza dionisiaca a acestuia, amintindu-ne de relatia cu absolutul, cu ilimitatul a poetului Lucian Blaga din “Poemele luminii”:

Dionyssos in mitologia greaca era zeul vegetatiei, al pomiculturii, al vinului, al fertilitatii, numit la romani Baccus.Cultul lui era răspândit în întreaga lume.

“Eu sunt Dionysos, spusei,

Arborii sunt sorii si luceferii mei,

Si cerul meu e acest limpede iaz,

Si va rog sa nu faceti haz.”

Si totusi, de ce “Intunecatul april…?’, de ce nu ”luminosul april…, de ce nu “rozul april’ nici macar “intristatul april” ? Poate pentru ca eul liric isi atribuie cu voluptate o masca tragica care ii accentueaza stare de melancolie, poate pentru ca moartea devine o tema majora a poeziei lui Emil Botta, ceea ce-l apropie din nou de Lucina Blaga pentru care deasemenea elementul thanatic reprezinta o cale de integrare in mit, in anonimat.

Thanatos- mesagerul mortii

Adoptand in viata si in arta poza, el fiind si un mare actor, Emil Botta isi construieste un adevarat “autoportret prin masti” , ceea ce sporeste conotatiile textului.

“Elita luase loc la parter

si prostii sus, aproape de cer.

In loja statea o intamplare cam abatuta,

si un napraznic destin in mare tinuta.

Un dezastru tare cat zece,

tot spera ca totul va trece.

Un naufragiu dormita in fotoliu

infasurat in lintoliu.

O raceala vagabonda prin sala.

O inocenta stralucea

printr-o totala absenta”

(Spectacol)