În căutarea inspiraţiei pierdute

„SĂ-I ÎMPART ŞI LUI DUMNEZEU DIN INSPIRAŢIA MEA”

Moartea e o chestiune de gust, îi spunea Faust lui Goethe,

când traversa o criza de inspiratie cum traverseaza altii canale subterane,

nopti albe sau trec înot peste o mare de carton

neuitând sa vina de acolo cu ceva perle sau frânturi de epave

( ca si cum si-ar citi viitorul în palma uriasa a marii)

se întrista Goethe, ce sa ma fac cu tine,

îsi spunea împovarat de inspiratia aste debordanta care nu-i dadea pace,

ar trebui să-i împart si lui dumnezeu, îsi spunea, un pic de

inspiraţie, nu strică, o rezervă pentru urmatoarea planetă

pe care o va popula, ce-ar fi să-i mai dau o idee : o planetă a tuturor personajelor umanităţii, buni si răi, martiri şi călăi,

al cărei preşedinte sa fii, tu Faust, şi unde noi, autorii,

să fim invitati de propriile nostre creaturi în concediu,

aşteptându-ne, bineînţeles , ca, la micul dejun, să fim serviţi

pe rând unul câte unul, pâna când ne va veni tuturor rândul,

primul cu care a şi început ospatul, esti, tu, cititorule,

de aceea nu te supara ca n-ai să cunosti niciodată sfârsitul acestui poem

LOCUL MEU NU MAI E ÎN POEM

Am ieşit târâş-târâş din poemul tău ca dintr-o închisoare nesigură,

pe vremuri aici mă simţeam protejată, nu simţeam nevoia să-l părăsesc,

acum însă locul meu nu mai e în poem,

poemul pe care nu-l rostesc buzele îndrăgostiţilor nu mai e poem ci text de reclamă banală,

poemul care nu e pus pe note e bun de alungat spiritele negre,

de aceea am fugit din poem şi-mi caut un loc pe un  zid întunecos alături de un grafitti obscen,

undeva într-un colţ de ziar sperând să atrag atenţia unui vânător de recompense,

poemul nu mai e o închisoare pe măsura mea,

ci doar un pod de pe care mă puteam sinucide prea uşor,

fără să mă doară, la ce bun un poem- sedativ

pe care iubita nu-l deosebeşte de instrucţiunile de folosire ale unui uscător de păr,

la ce serveşte un poem din care nu poţi învăţa nici moartea,

nici viaţa pe de rost ,

am început să deşir cuvintele din poeme,

în aşteptarea poemului-Ulisse,

am început să-i vând organele unul câte unul la colţul străzii,

credeţi-mă, sunt conştientă de urmări,

locul poemului nu e aici.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la În căutarea inspiraţiei pierdute

  1. Gina spune:

    Orinude este loc pentru poezie!

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Loc pentru poezie este, pentru ca nu prea se inghesuie cititorii, interesati prea putin de ea ci mai mult de alte subiecte mai palpabile…Asa vad eu…(Imi cer scuze, am avut probleme cu netul, si mai am, de aceea am raspuns cu intarziere)

    Apreciază

  3. CRISTI spune:

    Mie mi+a placut primul poem mai mult si cred ca rolul de Demiurg il atribui lui Goethe care intr+adevar a fost un mare creator, desi nu poate rivaliza nimeni cu Dumnezeu….Ar fi o trufie de neiertat, oricat de sus ar ajunge un om, e totusi OM

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Multumesc, trufia nu este a mea nici a lui Goethe ci a omului de geniu care naste o lume prin inspiratia sa, care este de origine divina.Prin omul de geniu vorbeste Divinitatea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s