În căutarea inspiraţiei pierdute

„SĂ-I ÎMPART ŞI LUI DUMNEZEU DIN INSPIRAŢIA MEA”

Moartea e o chestiune de gust, îi spunea Faust lui Goethe,

când traversa o criza de inspiratie cum traverseaza altii canale subterane,

nopti albe sau trec înot peste o mare de carton

neuitând sa vina de acolo cu ceva perle sau frânturi de epave

( ca si cum si-ar citi viitorul în palma uriasa a marii)

se întrista Goethe, ce sa ma fac cu tine,

îsi spunea împovarat de inspiratia aste debordanta care nu-i dadea pace,

ar trebui să-i împart si lui dumnezeu, îsi spunea, un pic de

inspiraţie, nu strică, o rezervă pentru urmatoarea planetă

pe care o va popula, ce-ar fi să-i mai dau o idee : o planetă a tuturor personajelor umanităţii, buni si răi, martiri şi călăi,

al cărei preşedinte sa fii, tu Faust, şi unde noi, autorii,

să fim invitati de propriile nostre creaturi în concediu,

aşteptându-ne, bineînţeles , ca, la micul dejun, să fim serviţi

pe rând unul câte unul, pâna când ne va veni tuturor rândul,

primul cu care a şi început ospatul, esti, tu, cititorule,

de aceea nu te supara ca n-ai să cunosti niciodată sfârsitul acestui poem

LOCUL MEU NU MAI E ÎN POEM

Am ieşit târâş-târâş din poemul tău ca dintr-o închisoare nesigură,

pe vremuri aici mă simţeam protejată, nu simţeam nevoia să-l părăsesc,

acum însă locul meu nu mai e în poem,

poemul pe care nu-l rostesc buzele îndrăgostiţilor nu mai e poem ci text de reclamă banală,

poemul care nu e pus pe note e bun de alungat spiritele negre,

de aceea am fugit din poem şi-mi caut un loc pe un  zid întunecos alături de un grafitti obscen,

undeva într-un colţ de ziar sperând să atrag atenţia unui vânător de recompense,

poemul nu mai e o închisoare pe măsura mea,

ci doar un pod de pe care mă puteam sinucide prea uşor,

fără să mă doară, la ce bun un poem- sedativ

pe care iubita nu-l deosebeşte de instrucţiunile de folosire ale unui uscător de păr,

la ce serveşte un poem din care nu poţi învăţa nici moartea,

nici viaţa pe de rost ,

am început să deşir cuvintele din poeme,

în aşteptarea poemului-Ulisse,

am început să-i vând organele unul câte unul la colţul străzii,

credeţi-mă, sunt conştientă de urmări,

locul poemului nu e aici.