Natură statică cu Maria

Am văzut-o pe Maria în braţele mamei şi am simţit nevoia să-i sărut zâmbetul.

Apoi am privit-o fascinată de cutiile cu cadouri, grăbindu-se să le desfacă pe cele mai frumos colorate, în timp ce ochii înduioşaţi ai familiei îi urmăreau topiţi fericirea atât de uşor de cumpărat.

Am privit-o pe Maria în prima zi de şcoală, speriată de mulţimea de feţe noi şi de povara obiectului pe care trebuie să-l care zilnic la şcoală.

Un pic mai târziu, Maria s-a îndrăgostit…Se plimbă emoţionată de mână cu un băiat, coleg de clasă sau nu, nu pot zări că mi s-au înceţoşat ochii, sau poate că Maria a întrerupt studiile şi visează să fie dansatoare în plaiuri exotice şi apoi nu mai ştiu, că i-am pierdut urmele…Numnele Mariei iradiază fericire şi toată lumea întoarce capul după ea când trece printre noi şi fură în batistă câţiva stropi de lumină.

O mai zăresc din când în când pe maria întâmplător.Ce s-a mai întâmplat cu ea? Şi numele ei a obosit , parcă şi-a pierdut strălucirea şi luminozitatea.

A mai trecut ceva timp şi am văzut-o pe Maria copleşită de bagaje virtuale şi de poveri invizibile care îi aplecau umerii şi îi întristau privirea.

Am strigat-o:”Maria?”A privit mirată în jur să vadă de unde vine strigătul.Se oprise în mijlocul trecerii de pietoni, blocând circulaţia, nemaiauzind claxoanele şi doar glăsciorul acela de copil strigând-o:”Maria!” I s-a părut că e glasul mamei….Uite-o aplecată deasupra pătuţului ei şi oferindu-i lumea  odată cu privirea aceea unică, pe care toate femeiel o au , măcar o dată în viaţă, plină de dragoste şi duioşie..Se aude din nou strigată:”Maria!”A! E doamna învătoare care strigă catalogul, în prima zi de şcoală.Ar vrea să strige:”Prezent!” Dar nu mai are putere. Din nou o strigă un glas tandru, iubitor, pierdut de mult, tulburator….:”Maaaaariaaaaaaa!”Nu-i poate răspunde deşi ar vrea atât de mult să-i cuprindă mâna pe care el i-o întinde.Sunt atâtea mâini întinse spre ea, atâtea glasuri, subţiri, cristaline, duioase, dure, ascuţite, tăioase în care se împiedică şi nu se mai poate ridica….Apoi un sunet asurzitor de sirenă, claxoane care nu se mai opresc, şi senzaţia aceea de plutire, atât de diafană ca prima  lecţie de dans, ca serbarea ei de preminată…ca prima îmbrăţişare…Se simte îmbrăţişată, purtată de braţe ocrotitoare, nu distinge dacă sunt ale mamei, ale bunicului, ale bărbatului vieţii ei…Totul e atât de vag , contururile obiectelor din jur se estompează, până şi numele ei se risipeşte în silabe, litere, sunete, până când nu mai rămâne decât o urmă pe asfalt pe care şoferii grăbiţi o strivesc indiferenţi şi trec mai departe, chemaţi parcă de strălucirea şi parfumul altor nume….

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Natură statică cu Maria

  1. Pingback: 1 Mai «

  2. CRISTI zice:

    Mi-a placut foarte mult poemul si cu permisunea ta voi lasa acest link spre Reteaua literara unde poemul tau este foarte comentat http://reteaualiterara.ning.com/profile/MariaPostu386

    Apreciază

  3. aura popescu zice:

    E atat de trista povestea acestei marii sia tuturor mariilor -Femei din lume…Ai rezumat frumos un destin care trece mult prea repede…M-a impresionat!

    Apreciază

  4. Maria Postu zice:

    CrisLisandru, multumesc frumos pentru recomandarea catre cititorii tai.

    Apreciază

  5. Maria Postu zice:

    Multumesc, Cristi, te mai astept,

    Apreciază

  6. angela zice:

    multumesc Maria
    am prins un pic de net si am gasit la tine sentimente si experiente similare.

    mariile din noi işi văd palma de departe.

    Apreciază

  7. Maria Postu zice:

    Eu iti multumesc si iarta-ma…As fi vrut sa pot face mai mult…Noroc sa ai si sanatate.

    Apreciază

  8. Maria, ce nume frumos ai!
    Precum povestea unei vieţi (şi a unui nume).

    Mi-a plăcut mult. Există atâta sensibilitate, atâta delicateţe în exprimare…

    Cu drag, Ottilia

    Apreciază

  9. Maria Postu zice:

    Esti foarte amabila…Numele nu ne apartin, doar ne sunt imprumutate.Ele spun zeci de povesti, diferite de la om la om si totusi…asemanatoare.O duminica frumoasa iti doresc!

    Apreciază

  10. O alta Marie…ba nu.
    Aceeasi Marie, cu alta palarie 😀

    Apreciază

  11. Maria Postu zice:

    Soarta tuturor mariilor seamana, din pacate…Exceptiile, confirma regula.Multumesc pentru vizita, Mircea!O zi buna!

    Apreciază

  12. teonegura zice:

    De data asta, mi-a parut ca MAria e doar o viziune, nu foarte bine ancorata in timpul ei scurt, nesigura si ezitanta. Mi-as fi dorit-o altfel, un ideal, or tu ai coborat-o printre oameni…

    Apreciază

  13. Maria Postu zice:

    Desigur, nu putem privi la fel Femeia si destinul ei….Eu i-am vazut latura vulnerabila , nascatoare de suferinta, desi Maria cea radioasa si sensibila din proza ta e mai rezistenta in memoria, in sufletul nostru.Avem nevoie de ceva frumos de care sa ne agatam…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s