Într-o bună zi, voi râde…

Într-o buna zi voi râde de toate acestea: de felul în care încercam sa par alta si nu aveam curaj sa fiu eu însămi, de teamă că voi şoca prea mult, de felul în care mă minţeam zi de zi că am motive să continui jocul, de felul în care păşeam pe trepte alunecoase în căutarea mereu a unui punct de spirjin exterior, sperând că poate următoarea nu se va prăbuşi cu mine, voi râde de tot ce-am lăsat în urmă ca de o rochie demodată, ce mă făcea să par de altă vârstă, voi râde de tot ceea ce credeam cândva sau poate cred acum, căci acest prezent încă nu a devenit trecut, că mă poate face fericită, voi privi cu alţi ochi zecile de motive care mă întristau şi cele câteva care mă bucurau…

Într-o bună zi mă voi ridica de pe şinele tristeţii pe care am zăcut ani în şir sperând că măcar în moarte mă voi întâlni cu trenul vieţii mele şi voi spune că, dacă aş fi mers în întâmpinarea trenului, poate l-aş fi întâlnit în această viaţă. Dar când crezi cu toată fiinţa ta că ai greşit secolul şi planeta, este posibil ca nimic din ceea ce gândeşti să nu se materialezeze, nici măcar într- carte de succes.

Într-o bună zi mă voi privi în oglindă fără obsesia ridurilor şi a firelor albe, ci îmi voi număra doar amintirile şi le voi retrăi pe cele frumoase, uitându-le pe celelalte ca pe nişte bagaje pe care le-am cărat inutil căci, credeţi-mă, nu există second hand pentru amintiri şi nici centre de reciclare sau refolosire a acestora. Sunt ale tale şi chiar dacă, întâmplător, în ele apar şi alţii, ei şi-au luat doza lor de viaţă din ele lăsându-ţi ţie doar doza de moarte.

Într-o bună zi voi înceta să mai caut . Şi asta ,sigur, nu va însemna că am găsit acel lucru, acea stare, acea persoană pe careo căutam:va însemna pur şi simplu că am obosit, că m-am resemnat, că am înţeles că importantă nu e găsirea, realizarea dorinţei ci doar căutarea. Aşa scrie în toate cărţile bune.dar eu nu cred asta. Mai importantă e reușita, împlinirea, indiferent că ai căutat doar câteva clipe din viaţă sau câteva decenii. Şi uneori, la ce-ţi serveşte să găseşti acel ceva…intraductibil în cuvinte şi sunete, dacă nu mai ai timp să te bucuri de el?

Într-o bună zi voi privi cu detaşare la propriul meu trecut ca la o carte pe care am parcurs-o în fugă sperând că voi avea timp să o retrăiesc pe îndelete: da, dar doar rememorând. O voi privi pe eroina cărţii cu condescendenţă, chiar cu uşor dispreţ şi îmi voi permite să-i dau lecţii, chiar dacă ele sunt inutile şi penibile. Poate totuşi, cineva le va citi şi va învăţa ceva din ele!Voi regreta că nu le-a scris altcineva, înaintea mea, voi regreta că nu le-am citit şi eu şi că am ratat şansa de a-mi fi schimbat destinul…Dar daca e nepermis ca alţii să greşească aidoma nouă, de ce nu ne-am strădui, măcar de la înălţimea senectuţii viitoare, cei care vom avea norocul sau nenorocul să ne bucurăm(sau să ne întristăm de ea) să le oferim sfaturi de viaţa celor mai tineri? Că nu le vor urma, e sigur, dar cel puţin, vom avea sentimentul că le suntem utili urmaşilor  si altfel decât financiar.

Într-o bună zi nu mă va mai durea timpul şi nu voi mai încerca să-i atenuez urmele pe suflet cu pansamente efemere…Am învăţat  sau voi fi învăţat între timp să mă protejez, să mă acopăr cu armuri sclipitoare şi pânze opace ca o mumie despre care nu veţi mai şti nimic decât atunci când trupul se va fi resorbit total în pânzele şi parfumurile ce-i grăbeau descompunerea.

Ziua aceea poate veni oricând, mâine, peste cinci ani, peste zece…Mă tem de ea şi ştiu că nu este a mea: e a celor care spun că nu e bine să te risipeşti, că e inutil să suferi, că e nociv să -ţi rupi sufletul şi să-l arunci în cele patru puncte cardinale la fiecare răsărit iar seara la apus, să-l primeşti înapoi ferfeniţă, să-l refaci noaptea şi a doua zi să-l arunci din nou într-un tsunami distrugător, doar  ca să-i verifici caratele.

Într-o bună zi mă voi întâlni pe aleile timpului cu o străină care seamănă cu mine sau cu tine și mă îndoiesc că voi avea puterea să o salut. Dacă totuși o voi face, îi voi reproșa că s-a încrezut prea mult în puterea memoriei și că a aruncat prea multe la recycle bin crezând că nu mai are nevoie de nimic din trecut și că într-adevăr, după cum spune o fostă mare supraviețuitoare Non, rien de rien, non, je ne regrette rien.Așa să fie?Dar cocorii unde se duc când se duc?Dar amintirile unde se duc când se duc? E chiar așa nociv să trăiești cu cadavrul lor îngropat în tine străduintu-te zi de zi să le dai viață, să te agăți de ele ca de niște prietene care nu te pot trăda? Timpul te vindecă de toate, inclusiv de viață.Am contactat fiecare această boală de a cărei povară dulce devenim conștienți fiecare în alte momente.Unii ne vindecăm repede de ea,  presupune concentrare, dăruire, pasiune, flacără, alții…nu reușim și ne este jenă să ne purtăm infirmitatea de a mai avea viață în noi, la lavalieră.

Într-o bună zi, voi râde cu tot sufletul rămas intact și cu toate amintirile rămase vii, bagaje desuete care îmi vor îngreuna trecerea dincolo…Dar până atunci mai am timp….De aceea le voi lăsa aici, semne ale incertei mele reîntoarceri…

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Într-o bună zi, voi râde…

  1. Pingback: LA CAPĂT DE LINIE, SPERANŢA… (14) «

  2. Buna dimineata, Maria!
    Am venit sa recitesc si sa adun tot ce ar putea fi maine nu doar uitat..
    Sigur ca ne place sa credem ca putem arunca din barcuta nostra care ne poarta prin viata tot ce ne intristeaza/ macina/ rupe/inteapa.
    Stii ce cred? ca daca , chiar, am reusi sa stergem toate deziluziile, spaimele, nelinistile ..am ramane sarace.
    Suntem ce suntem- cu bune, rele, frumoase , intunecate, sperante si dureri.
    Undeva, ne ramane cum frumos o spui- rasul! Este eliberarea fiecareia de povara pe care viata ne-o asaza, fara sa ne intrebe, in spate, pe umeri, in suflet.
    Iti doresc sa razi de bucurie! Sa redescoperi astazi copilul din tine!

    Apreciază

  3. Maria Postu zice:

    Bun venit, Gina,Uneori e dureros sa nu putem uita dar la fel de dureros sa pastram anumite lucruri in sertarele memoriei.Sunte, cu bine spui, noi, cu bune si nebune, sensibili pana la lacrima si vulnerabili.Cine s-a calit, cum mai simte viata?

    Apreciază

  4. Cine s-a calit o simte , de fiecare data, altfel.

    Apreciază

  5. Pingback: e dimineaţă în oraşul meu de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  6. Maria Postu zice:

    Mai intens sau mai…intens.Pana la limita insuportabila.O seara buna, Gina,

    Apreciază

  7. George zice:

    Buna seara Maria,
    Cand am citit prima oara „Într-o bună zi, voi râde…”, era devreme aici, pe cealalta parte a lumii. M-am gandit ca voi fi, primul care va fi comentat din cauza decalajului orar. Apoi m-am luat cu pregatirile pentru o noua zi de viata. Am stiut ca voi pierde sansa de a fi ajuns la linia finala pe primul loc dar m-am resemnat stiind ca voi avea ocazia sa recitesc, si sa aprofundez lectura. Clipa a venit, si am reusit sa gasesc similaritati cu sentimentele umane pe care le traim cu totii, chiar daca unii dintre noi reusesc sa nu exteriorizeze aceste sentimente, ci le acumuleaza cu consecinte mai mult sau mai putin daunatoare fiintei. De aceea sant impresionat de curajul necesar in a pune pe hartie o experienta atat de complet umana. Citind si recitind, primul vers care mi-a revenit in minte a fost „l’important c’est la rose, crois moi.” Apoi am trecut prin momente a la Aznavour, „La Boheme”, si am revazut „Henry and June”, doar momentul despartirii, acel moment de maturizare al sentimentelor dintre Henry si Anais…Sant asa de multe referinte care ma inunda cu poezia lor evocatoare de sentimentele personajului principal al destainuirii tale. Apoi, mi-am amintit de un film de aventuri care avea, pentru cel ce are curajul sa deschida usa neantului nefirii, un mesaj prin cuvintele unui copil neajutorat, care ii spune mamei sale, grav ranita, si fara cunostiinta: „Ridica-te mama, viata e durere.. Nu poti sa mori acum: inceteaza sa te comporti copilareste. Era cuvant cu cuvant ceea ce mama ei ai spusese mai devreme cu o luna, cand fetita rupsese o mana, in cazatura pe care o avuseze, invatiand sa patineze”. Numele filmului era „The long kiss goodnight”. Mesajul a fost atat de brutal, dar pe de alta parte atat de eficace: Iubim din rasputeri aceasta vale a lacrimilor numita viata, care e un paradis pentru cei ce stiu sa al aprecieze.
    Imi place sa imi aduc aminte de trecut, si cateodata as vrea sa pot sa repet aceiasi pasi ratacitori, care m-au adus aici, azi, in momentul in care respir, si exist, si sant fericit ca am ocazia sa ma inalt in sfera cuvintelor frumoase, si a sentimentelor de neuitat.

    Multumesc pentru evocarea ta, atat de plina de naturalete si sensibilitate.

    George.

    Apreciază

  8. Pingback: va veni de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  9. Maria Postu zice:

    Multumesc, Otilia pentru semnalare.

    Apreciază

  10. Maria Postu zice:

    Bun venit, George, in comentariile pe care am onoarea sa le primesc de la cititorii mei, pentru mine nu exista primul loc sau ultimul loc:toate sunt pentru mine la fel de importante si de valoroase, de aceea multumesc ca mi-ai citit textul cu atata atentie si rabdare.Filmul din care selectezi o scena atat de frumoasa m-a impresionat, imi pare rau ca nu l-am vazut, nu stiu daca a ajuns pe ecranele din Romania.Da, Aznavour este pentru mine u artist la care tin si a carui muzica imi da o stare speciala de melancolie si nostalgie, uneori bolnavicios de puternica, dar oricum, cum la noi acum ploua si e cam frig, aceasta melodie e foarte adecvata.Ma bucur ca ai descoperit atatea referinte culturale in textul meu, i-ai sporit astefl valoarea. Nu stiu daca e benefic sau nu din unct de medere afectiv ca textul meu te-a facut sa rememorezi anii care te-au condus acolo unde esti.ma intreb daca eu in alt spatiu cultural si afectiv, as fi ramas aceeasi?Ma tot intreb…Dar deja…viata s-a derulat ireversibil in directia actuala si e foarte greu sa mai schimb macazul,dar incerc, scriind, sa-mi creez o alta biografie, o alta identitate…

    Apreciază

  11. daurel zice:

    Toate teoriile recomanda renuntarea la bagaje…Teorii…

    Apreciază

  12. Pingback: cămin de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  13. Maria Postu zice:

    Si uneori e necesar sa uitam,, dar memoria se impotriveste cu tot dinadinsul….

    Apreciază

  14. Pingback: Clişeu29: regret de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  15. Pingback: dangăte albe venind dinspre pădure de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  16. Maria Postu zice:

    Multumesc, Ottlia!

    Apreciază

  17. Pingback: scene… pe ţărm de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  18. Pingback: inversiuni… de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  19. Maria Postu zice:

    Multumesc, Ottlilia, o zi de duminica insprita si o stare de spirit excelenta!

    Apreciază

  20. Mircea Suman zice:

    Da! Importanta, minunata si, mai ales, definitorie pentru fiecare dintre noi, este „cautarea”, felul in care cautam. Nu ne vom opri, vom cauta pana in ultima secunda si, poate, atunci, vom spune, odata cu ultima suflare: nu am gasit dar am aflat. Iti multumesc pentru farmecul acestor cuvinte.

    Apreciază

  21. Maria Postu zice:

    Multumesc, Mircea, ca te-ai oprit aici, asupra unor cuvinte pe care unii le-ar numi triste, pesimiste, dar…prietenii stiu adevarul…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s