Un vechi poem redescoperit…

Este emotionant si reconfortant sa descoperi ca scrii nu doar pentru tine si ca exista oameni care chiar te citesc…Am deschis azi un articol recent din revista Cultura a Fundatiei Culturale Romane si am descoperit cu mirare ca un poem mai vechi publicat in volumul Abonament viata-moarte , editura Vinea, 2007, si  republicat in revista Meandre, 2010, a starnit interesul  criticului, domnul C.Stanescu, caruia ii multumesc pentru lectura. Public aici acel poem desi, fara acest articol, nu as fi indraznit niciodata sa-l ofer cititorilor mei de blog.

CU TOT BÂLCIUL ACELA

Rochiile îmi rămâneau prea repede mici, pocneau sub greutatea sânilor şi a şoldurilor,

ce vietate ciudată creşte în mine , mamă, plângeam cerşindu-mi copilăria înapoi,

cartierul nu mă mai recunoştea, nimic nu mă mai primea înapoi, se îndepărtau prietenii de mine ca de o apariţie stranie prevestitoare de nenorociri, prieteni, vine adolescenţa cu toate acvariile ei cu meduze, cu păcătoasele ei adâncuri înşelătoare, cu tot bâlciul acela de fiori dezgustători, cu un trup nou pentru fiecare, aruncaţi jurnalele în foc dacă nu vreţi ca ei să aibă mai târziu dovezi împotriva voastră, evitaţi teii cu parfumul lor halucinant, transplantaţi salcâmii în rezervaţii speciale unde nu mai pot face victime printre noi, împrejmuiţi lacurile cu sârmă ghimpată, scufundaţi bărcile putrede,

nu e decât ultima boală a copilăriei ,

ce se apropie, nu există leac împotriva ei,

spuneam tot mai încet foii albe de hârtie

ce mă oglindea atât de ciudat…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Un vechi poem redescoperit…

  1. extraordinară poezia. câtă trăire, cât regret pentru o etapă de viaţă unică şi ce frumos reliefate transformările fiinţei, intrarea, aproape abuziv, a următoarei etape!

    Maria, chiar ai ţinut ascuns un poem deosebit…

    Ottilia

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Ottilia, esti foarte draguta, ma bucur ca ti-a placut.Iti doresc o seara placuta!

    Apreciază

  3. „vine adolescenţa cu toate acvariile ei cu meduze, cu păcătoasele ei adâncuri înşelătoare, cu tot bâlciul acela de fiori dezgustători, cu un trup nou pentru fiecare, aruncaţi jurnalele în foc dacă nu vreţi ca ei să aibă mai târziu dovezi împotriva voastră”…

    Eu rămân cu acest pasaj în gând. Are viaţă în el cât pentru mai multe vieţi, aş putea să spun. O lecţie din care ar trebui să fie trase concluziile care se impun.

    Un final de săptămână cât mai bun!

    Apreciază

  4. George spune:

    Minunat poem, care m-a dus inapoi, la vremea cand si eu cresteam, si la prietenia de atunci, cu salcamul vietii mele.

    Salcam In Floare

    O, dar diferita esti, sub lumina lunii pline. Te strang la piept,
    La fel ca ieri, dar tu esti ca un fruct, ce creste intr-o sticla,
    Ca o corabie construita in butelia fara dop…
    Numai ca fructul creste…

    O sa accepti prietenia mea,
    sau poate o sa vrei sa zbori cu berzele,
    poate te muti, si iti faci cuib, sus,
    Pe cosul de la Universitate.
    Acolo stiu, ca nu-i loc pentru mine, nu, langa tine as putea sa zbor,
    Pan-sa te-ntorci la cuib.

    Tea-si saruta, dar imi e frica: esti corp de apa ravasit de vant:
    acuma fierbi, iara apoi esti gheata: inspaimantat devin si nu stiu cum sa fiu.
    Cine a spus: “ Iubirea a usoara,” s-a inselat.
    Paru-ti miroase ca florile de tei,
    De pe aleea preumblarilor de mai…ca iarba sub picior calcata, la cosit…
    Iar unde se deschide gura miros salcamul, alb, soptindu-mi:
    – Ai incercat nectarul florii mele? E timpul.

    Multumesc pentru poemul tau redescoperit, si pentru felul cum ma rapeste din cotidian, si intr-o lume feerica, care era candva REALITATE.

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Cristian Lisandru, adolescenta e frumoasa privita din perspectiva actuala, dar din perspectiva celui care este ‘amenintat” de ea…e un desert periculos in care nu poti gasi niciodata oaza sau poti crede ca nu exista oaze, ambele ipoteze fiind la fel de periculoase.Si voua un final de saptamana izbutit si presarat cu prietenie si dragoste…

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    George, e pacat nu iti deschizi un blog;ai talent, prospetime a imaginilor, capacitatea de a comunica emotii, incat ar fi o placere sa fii citit si comentat.Te rog sa-mi tii rand la comentarii, voi fi prima.E un poem subtil, gingas, emotionant, pentru care iti multumesc.Imi face placere sa-l gazduiesc.Si eu multumesc si e bine ca macar prin scris sa redevenim adolescenti.

    Apreciază

  7. George spune:

    Multumesc din inima pentru evaluarea ta poetica: Nu as stii unde sa incep, cu blogul, dar voi incepe prin a ma interesa. Am crezut intotdeauna in putterea poeziei de a curata aerul pe care il respiram, si de ne a innobila sufletul. Ma gandeam la unul dintre poemele mele preferate, care a devenit in ultimii ani cu mult mai real, considerand momentul cand a fost compus:

    LACAS

    Un templu. Sus. In vale curge Tibrul.
    Lumina devasteaza echilibrul
    Altarelor. Statuile surad,
    Ciuntite, desvelind un suflet had.
    Intarzie pe trepte istovite
    O umbra: a pastorului de vite.
    Si mugete inchise ca-n ocol
    Impugn printer coloane cerul gol.

    Iar in adancuri, ignorandu-si haina
    De aparente vii, sta moarta Taina.

    de, Stefan Aug. Doinas (Semintia Lui Laokoon)

    E asa cu tot ceea ce ne da viata, cu ceea ce timpul ne impodobeste: Viata pe care trebuie sa o traiesti in fiecare clipa, clipa care este pentru totdeauna pierduta.
    George.

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Sunt convinsa ca nu va fi greu sa-ti faci un blog, desigur, e bine sa consulti pe cineva.Da, St Augustin Doinas e un mare poet si versurile alese sunt reprezentative pentru generatia neomodernista din care face si el parte.

    Apreciază

  9. Sarut mina, Maria…Am trecut doar sa te mai respir putin… Mai sus, cineva face o trecere subtire pe LINGA MISTRETUL cu COLT de ARGINT…
    Sublima atmosfera… Calda Primirea…
    cu plecaciuni respectuoase,
    Andrei D.MITUCA

    Apreciază

  10. Maria Postu spune:

    Cu intarziere, pentru care imi cer scuze, iti urez bine ai venit.Atmosfera se datoreaza si urmelor magice pe care le lasa cei ce trec pe aici si prin viata mea.Multumesc de vizita!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s