Cronica la cartea Arca lui Breban de Maria Postu -autor Teodora Rosca

Călătorind pe Arca lui Breban de la epică la replică

Arca lui Breban – cartea Mariei Postu apărută recent la editura Ideea europeană – ne dovedeşte o dată în plus că autoarea este preocupată în egală măsură de beletristică şi de exegeză. Deşi poate părea paradoxal, de la volumele de versuri Abonament viaţă – moarte sau Întâlnire cu Altamira până la eseul Arca lui Breban nu este, structural vorbind, o diferenţă semnificativă, deoarece regăseşti pretutindeni aceeaşi înclinaţie spre metaforă şi spre verbul insolit.

Având o evidentă funcţie explicativă, Argumentul limpezeşte semnificaţia titlului cărţii, dar nu într-o manieră didactică, aridă, ci dintr-o perspectivă polemică, eventual nihilistă, menită să jaloneze orizontul de aşteptare al cititorului: „Aceasta nu este o arcă a salvării, a speranţei, a regenerării sufleteşti, nici locul în care personaje-kamikaze aruncă în jur în timpul sacrificiului lor, bunătate, generozitate, blândeţe, înţelepciune, cumpătare. Nu este o arcă pe care a supravieţuit tot ce a fost mai bun din omenire, ci o arcă pe care s-au îmbarcat, odată cu cei ce meritau să fie salvaţi, şi cei ce întrupau demonismul, cu tot ce implică el. Da, pe Arca lui Breban există animale din toate speciile, dar nu cele care ar merita să perpetueze lumea, dimpotrivă, acelea care nu trebuie să-şi împrăştie în lume ideile incendiare, dar nici nu trebuie uitate, ignorate. Aceasta e o arcă a aducerii-aminte, e un fel de arcă a condamnaţilor, în care cei puternici iau cu ei drept zălog victime inocente care nu-şi pot păstra până la capăt puritatea cu care ar fi putut salva umanitatea, şi se lasă atrase de mirajul malefic al puterii.“ (pag. 7)

Aşadar, pe tot parcursul celor 140 de pagini ale cărţii  ni se propune un periplu cultural, care se cuvine să fie făcut nu pe orizontală, la suprafaţa cuvântului, ci pe verticală, în adâncime, spre esenţa ideii. Sub masca unui text subţire, inconsistent, se ascunde o secvenţă dintr-o teză de doctorat, un discurs serios, o problematică literară de interes larg, adică particularităţile  operei lui Nicolae Breban. Prin volumul şi, mai ales, prin titlul scrierii sale, autoarea reţine atenţia cititorilor de orice vârstă, reuşind performanţa deloc neglijabilă de a favoriza depăşirea prejudecăţii că orice text critic trebuie să fie amplu, asertiv, obiectiv. Evitând deliberat formulele deja consacrate şi, într-un fel lipsite de strălucire, precum Opera lui N. Breban sau Aspecte ale prozei brebaniene, Maria Postu ne arată că se poate scrie critică şi fără pretenţia exhaustivităţii, interogativ şi subiectiv. Pentru a nu fi aspru judecată de iubitorii de convenţii, ea alege să se salveze prin intermediul subtitlului Eseu despre opera lui Nicolae Breban, care pune în evidenţă viziunea pur personală în receptarea textelor. Totodată, nu sunt ignorate numele sonore ale criticii precum Dumitru Micu, Nicolae Manolescu sau Eugen Simion, care s-au pronunţat de-a lungul timpului despre autorul Îngerului de ghips. Maria Postu intenţionează şi chiar izbuteşte să-şi organizeze discursul analitic astfel încât tema puterii să devină ax central şi să-i permită transgresarea limitelor dintre literatură şi filosofie, pe de o parte, dintre estetică şi politică, pe de altă parte. Astfel, nu ne mai surprinde relaţia dintre putere şi echivalentul ei nietzschean, respectiv schopenhauerian, explicabilă printr-o schimbare a centrului de greutate al fiinţei dinspre procesele cognitive spre cele voluntare: „În universul nietzschean, Dumnezeu a murit şi omenire, singură, poate să se realizeze după voia ei, fără nicio limită. Sfatul lui este să ne urmăm cele mai înalte idealuri şi să acţionăm asupra lor în libertatea deplină pe care o avem. El consideră dorinţa de putere drept însăşi esenţa existenţei umane, sursa tuturor strădaniilor noastre, ca şi a cruzimii, care este o componentă necesară a oricărei vieţi.“ (pag. 20)

Pe lângă Nietzsche, filosoful cel mai drag minţii sale, N.Breban îl recunoaşte ca mentor pe Dostoievski. Concentrându-se pe ideea identificării unor modele, Maria Postu discută pe larg despre presiunea exercitată de autorul Demonilor asupra prozatorului român, stabilind puncte de intersecţie între viziunile literare: „[…] Breban realizează personaje interşanjabile, care devin din slugă – stăpân, şi invers. Imposibilitatea încadrării eroului brebanian într-o unică definiţie morală aminteşte de asemenea de Dostoievski, la care eroii suferă direct, nemijlocit; cunosc neantul sau abisurile existenţei prin simpla lor trăire, nu prin dragoste.“ (pag. 48)

Aflaţi în faţa cuprinsului, descoperim că toate cele douăsprezece părţi poartă titluri accentuat ludice, în măsură să sugereze mesajul de ansamblu al capitolului. Metaforic vorbind, Arca lui Breban opreşte până să ajungă la destinaţie, adică la inima lectorului, în staţii precum: Dreptul de a deveni înger, În căutarea stăpânului pierdut sau Cei doi … Rogulski, ca să le cităm doar pe cele mai interesante. Cert este că titlurile atât de ingenios formulate reprezintă dovada incontestabilă a vocaţiei creatoare a poetei Maria Postu, care se exersează aici fără rezerve. Inspirat alese, citatele din Dante Alighieri, Camil Petrescu, Friedrich Nietzsche, Nichita Stănescu, Oscar Wilde, Gerrard de Nerval care deschid capitolele, nu au alt rol decât acela de a confirma că miza autoarei nu este atât literatura naţională, cât racordarea acesteia la fenomenul artistic universal.

De reţinut, respectarea cu stricteţe a factorului cronologic după care sunt ordonate scrierile brebaniene, începând cu romanul debutului din 1965 – Francisca, continuând cu În absenţa stăpânilor (1966), Animale bolnave (1968) şi Bunavestire (1977), cărţi care i-au adus scriitorului consacrarea literară şi ajungând aproape de prezent prin Ziua şi noaptea (1998), Puterea nevăzută (2007). Această dispunere a pieselor epice pe tabla de şah a scrisului brebanian este menită a reliefa anumite constante stilistice şi obsesii tematice: „Personajele (din Ziua şi noaptea), ca şi în celelalte romane sunt inşi ce colcăie de energie şi nu pot fi reduşi cu uşurinţă la o schemă psihologică sau alta deoarece ele reacţionează imprevizibil.“ (pag. 110) Alteori, Maria Postu surprinde viziuni de contrast de la o perioadă de creaţie la alta: „Personajul principal (al romanului Drumul la zid din 1984) Castor Ionescu este o variantă a lui Grobei, care parcurge în sens invers drumul lui Grobei sau, după mărturisirile lui Breban Castor Ionescu e Paul din Animale bolnave.“ (pag. 101)

Ne aflăm, aşadar, în faţa unui eseu deopotrivă facil ca lectură şi dificil ca problematică, critic ca intenţie şi poetic ca realizare. Pe scurt, cartea Mariei Postu ne invită la o adevărată serbare a intelectului de la care nu lipseşte nici afectul.

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Cronica la cartea Arca lui Breban de Maria Postu -autor Teodora Rosca

  1. Sunt privilegiată să am, de astăzi, cartea cu autograful scriitoarei Maria Postu.
    Imi doresc, ca prin lectura ei, să pot pătrunde in lumea de ideai a autoarei, lume reformulată ,= prin arta metaforei.

    Apreciază

  2. Maria Postu zice:

    Gina, iti multumesc foarte mult.Iti doresc o vara reusita, plina de idei si impliniri alaturi de cei dragi!

    Apreciază

  3. Pingback: anexă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  4. Maria Postu zice:

    Multumesc Ottilia pentru aceasta lectura!O sambata si duminica placute!

    Apreciază

  5. Pingback: delir de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  6. Maria Postu zice:

    O duminica frumoasa, Ottilia!

    Apreciază

  7. Pingback: boabele copilăriei de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  8. Pingback: păpuşile niciodată nu pierd de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  9. Maria Postu zice:

    Incitant titlul poemului tau>voi verifica daca intr-adevar asa este.Probabil ca ai dreptate.O zi buna!

    Apreciază

  10. Pingback: nu mai ştiu de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  11. Maria Postu zice:

    Iti multumesc pentru atentia cu care ma urmaresti.

    Apreciază

  12. Fiind în vacanţă am profitat de mai multe lecturi. Printre ele am redescoperit pe Paul Goma, cunoscutul dizident roman (acad. Florin Constantiniu il numeste „cel mai curajos”) si care – am aflat – l-a avut drept sef chiar pe Nicolae Breban in perioada anilor ’70 inainte de arestare, in perioada in care Breban incerca sa publice „Bunavestire” (respins de Marin Preda la Cartea romaneasca si de Rapeanu la Eminescu).
    Nicolae Breban a avut curajul sa critce intr-un interviu dat in Occident, politica „revolutiei culturale” a lui Ceausescu, in conditiile in care era printre altele membru in C.C..
    In fine foarte multe referiri, bune si nu prea, se regasesc in opera lui Goma care actualmente este interzis la publicare in tara (culmea! Interzis in perioada 1970-1990; interzis in perioada 2000-prezent). Poti gasi toata opera lui @free” in format electronic, deci usor de cautat referiri pe http://paulgoma.free.fr/ .
    Perioada de la România literară si nu doar este bine reprezentata in Culoarea curcubeului ’77 (la Humanitas „Culorile…”) si in Jurnale. Apare si tovarasa Ana care a votat excluderea lui Goma din Uniune…

    Apreciază

  13. Maria Postu zice:

    Multumesc, Corneliu, pentru completarile tale atat de exacte si de meticuloase care sigur vor indemna si pe altii la lectura.Si mie imi place Paul Goma iar Breban, da ai dreptate, este si mai ales, a fost, in acele vremuri periculoase, un om si un autor foarte curajos.Vacanta placuta in continuare!Si lecturi la fel de interesante!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s