Cândva eram „insulă într-o mare neinventată”…

Dacă n-aş fi scris chiar eu această metaforă, mi-ar fi plăcut totuşi ca ea să existe, undeva în jurul meu…Da, avem nevoie de metafore ca de aer, altfel cum putem supravieţui prin anumite etape ale vieţii?Cineva , o prietenă, Gina m-a ajutat azi să mă redescopăr, aşa cum eram cândva: locuiam într-o mare de metafore, credeam că ele dau sesn vieţii, că o colorează, o armonizează, o înalţă în alte sfere..

Dacă aţi crezut cândva şi voi în metafore, citiţi generosul articol , nemeritat aş zice, pe care mi l-a dedicat Gina, plecînd de la volumul meu de versuri „Din spatele ferestrei” publicat în 2007 la editura Muzeul Literaturii Române”. Dacă nu aţi crezut niciodată, citiţi-l şi poate veţi începe să credeţi din nou. Nu ştiu cum să numesc acest articol:cronică, recezie, dedicaţie, …i-aş zice mai degrabă, emoţie versus emoţii…dacă cineva se regăseşte în emoţiile noastre, îi mulţumesc că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi că m-a lăsat să-i ridic emoţia de pe suflet şi să o arăt tuturor.Când mai aveţi emoţii nespuse, care îşi caută cuvinele, trăiri discrete, abia întrezărite în fulguirile unei clipe, căutaţi-mă:Poezia e cea mai sigură reţetă contra singurătăţii.

Aici găsiţi blogul Ginei.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Cândva eram „insulă într-o mare neinventată”…

  1. Am fost de dimineaţă, am citit şi mi-a plăcut!

    Baftă în toate, gânduri bune!

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc foarte mult.Si tie aceeasi neodihna creatoare ca si pana acum.

    Apreciază

  3. Incertitudini spune:

    Poezia, compoziție in vorbe, cred că este un leac universal, Maria!
    Metafora este jocul nevinovat in care cuvintele cântă.
    Tu ai darul de a culege in imagini inefabilul, chiar dacă insiști ca fereastra să rămână inchisă chiar și atunci ” când pare că -ți zâmbește”.

    Apreciază

  4. Pingback: Cândva eram “insulă într-o mare neinventată”… - Ziarul toateBlogurile.ro

  5. George spune:

    Buna Seara Maria,

    Multumesc pentru destainuririle tale incantatoare. Intr-adevar, santem insule, unele pustii, unele pe care nu a pasit vreodata picior de om altele parasite: Robinson Crusoes, Papillons, Insulele Arhipelagului Hawaii nascute din ocean, un a dupa alta, si care in timp geologic se cufunda inapoi, in timp ce coaja pamantie pe care plutim se misca imperceptibil in afara scalei noastre de masuri. santem insule vii, si de cele mai multe ori ne bucuram de mesajele trimise cuiva, intr0 sticla, si cu atat mai mult ne umple firea de bucurie cand acel mesaj ne era adresat.
    Deasemenea multumesc Ginei ale carei comentarii le citesc cu interes de fiecare data. Sant suflete pe lume care stiu sa apropie sferele si care unesc insulele lumii chiar daca doar printr-un fir de par , chiar daca printr-un gand: atunci stii ca insula ta e plina de viata si ca marea ta are un tarm.
    Toate cele bune,

    George.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Gina, cuvintele canta…sau plang, sau rad, depinde de starea celui care le recepteaza.Chiar daca fereastra pare inchisa, senzorii speciali ai inimii mele delecteaza caldura umana si fac ca fereastra sa se deschida totusi spre alte ferestre…

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Multumesc foarte mult pentru semnalare si imi cer scuze ca , tehnic vorbind, nu stiu sa postez acea sigla pe care o aveti, dar… voi suna un prieten si sper sa reusesc.

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Buna dimineata, George,
    Da, daca nu vine Mahomed la insula, vine insula la Mahomed.Orice mesaj, in sticla, pe piciorusul unui porumbel sau pe un ecran colorat, ne bucura.Asta inseamna ca undeva, pe acel tarm de care vorbesti, cineva s/a oprit, a numarat valurile, pestii, chiar firele de nisip a costruit o clepsidra si cu ajutorul ei numara orele pana cand mesajul va ajunge la destinatie.Intotdeauna ma bucur cand mesajele mele gasesc destinatarii pe receptie, fluturand un steag alb.

    Apreciază

  9. VirtualKid spune:

    NU EXISTA RETETA GARANTATA IMPOTRIVA SINGURATATII!

    Ceea ce pentru unii ar putea sa fie balsam, pentru altii s-ar numi sare pe rana.

    Apreciază

  10. Maria Postu spune:

    Ai dreptate…era doar un joc de cuvinte.dar poate ca unora le place singuratatea si atunci poezia sporindu-le acest sentiment nu poate fi decat benefica.E de preferat singuratatea unor companii (ma refer mai ales la cel din plan real)decat unor companii nedorite.
    Ma bucur ca ti-a atras atentia acest post

    Apreciază

  11. George spune:

    Buna Maria,

    A fi pe aceeasi lungime de unde, in empatie, este un lucru rar de intalnit pe lume. Cred ca am dori cu totii sa avem aceeasi senzatie instantanee, de care numai o oglinda ne-o da, cand ne reflecta imaginea. Daca am putea sa fim intelesi, de cat mai multi oameni, cu aceeasi repeziciune cu care oglinda ne intoarce imaginea… Atunci cred ca toate marile chiar cele subterane, ar fi cunoscute, si am deveni continente formate prin unirea a nenumarate insule… Atunci am ghici intentiile artistice de exprimare, inainte ca ele sa devina o expresie, atunci expresia ar fi inlocuita, cu precizie de impresie, de gand neexteriorizat… Atunci nu am mai avea nevoie de de sute de limbi, si de nici un alt fel de exprimare, ci am fi in stare sa ne citim mintile cu ochii mintii, si sa intelegem totul…
    Dar pana atunci, si in realitate, conditia umana este bazata mai mult pe incercarea de a face cunoscuta presenta si identitatea in feluri mult mai complexe decat prin amprentele lasate pe obiectele din jurul nostru… De aceea incercam sa lasam amprente mintale, si speram ca ele sa fie singulare, unice, impresionant de expresive…Supraumane. Un lucru e clar: sambata voi revedea cu apreciere filmul Cast-Away cu speranta de a indentifica cu experienta Lui Chuck Noland si a prietenului sau Wilson, care au adus noi dimensiuni ideii de fiinta umana.

    Asa ca ma simt cu atat mai mult influentat in modul cel mai placut de aceste destainuiri digitale.
    Multumesc, Maria.

    George.

    Apreciază

  12. Pingback: se… de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  13. VirtualKid spune:

    nu mi-a atras atentia, mi-a placut, de-a dreptul!

    Apreciază

  14. Maria Postu spune:

    Buna dimineata, George,eu cred ca poti fi pe aceeasi lungime de unda cu cineva, indifirent la ce distanta geografica te afli.Si apoi eu sunt un foarte bun telepat…Mi s-a confirmat acest lucru.Citeste posturile numite Coincidente stranii de pe blog si te vei convinge.Sunt convinsa ca filmul de care vorbesti este foarte interesant si sper sa ajunga si la noi sa-l vizionez.Un wekeend placut!

    Apreciază

  15. Maria Postu spune:

    Ottilia, ma bucur ca aceasta scurta postare ti-a atars atentia.

    Apreciază

  16. Maria Postu spune:

    Multumesc, ma simt responsabila acum sa fiu mereu la aceeasi inaltime, ceea ce e cam greu.

    Apreciază

  17. Pingback: prima plajă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  18. Maria Postu spune:

    Ma bucur ca ne aflam in acelasi camp semantic:insula, plaja…mare…Abia astept sa ajung curand acolo…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s