Eram datoare cu un poem…

Gratie Ginei mi-am regăsit emoţii şi stări vechi, aproape uitate care la rândul lor au făcut să renască în mine ca nişte imagini la început vagi, apoi din ce în ce mai bine conturate, tablouri ale unor momente care pot fi transpuse în poeme, de uz personal sau în care poate că şi altcineva s-ar putea regăsi în ele. Câteodată ne temem de ceea ce simţim, de ceea ce ne trece prin minte, de puterea ucigătoare a gândurilor sau sentimentelor noastre.Ne spunem:”Ceea ce simt e…prea intens ca să mai fi fost simţit vreodată de cineva, e prea viu ca să fie doar un avatar al sentimentelor şi gândurilor altcuiva, din alte secole, de pe alte meridiane sau poate chiar din alte galaxii”…Ei bine!Nu! Am ajuns la concluzia că nimic din ceea ce simt eu, acum, nu e al meu întru-totul, chiar dacă a îmbrăcat forma sufletului meu şi s-a mulat pe gândurile, trecutul meu sau aşteptările mele…Dar asta au spus-o de fapt alţii, cu mult înaintea mea şi descopăr că nu pot decât să-i copiez pe alţii , subtil, fără ca ei să-şi dea seama, fără să mă poată acuza de plagiat.Şi dacă vă voi transcrie aici, mai jos acest poem care a apărut sub numele meu în volumul Din spatele ferestrei în 2007, câţi dintre voi îl vor revendica acuzându-mă de nerespectarea drepturilor de autor?

POEMUL SĂRUTULUI

Treci prin poem ca printr-o poartă deschisă spre alte galaxii

de sentimente incerte, ca sexul unui prunc abia conceput,

sărutul coboară discret din mlaştină direct pe buzele femeii de stradă

şi urcă din sevele florilor de plastic spre obrazul unui prunc virtual,

înainte şi după sărut, doar între aceste două limite te poţi mişca,

poţi aluneca suav între ele, te poţi naşte iar sau poţi muri

câte puţin din cauza lor ca din cauza unei boli incurabile,

şi degeaba ai încerca tu să descoperi sărutul otrăvitor,

cel mai tentant, mai irezistibil, inocent şi totuşi, provocator

care desparte discret lacrima în mii de picături din care savanţii

ar putea inventa un vaccin împotriva epidemiei de săruturi,

sărutul îţi trădează coşmarurile, sau contul din bancă

sau aerul pe care-l respiri,

sărutul te apără ca un bodyguard stilat,

când tu aştepţi în mijlocul unei insule pustii,

ţinând predici într-o limbă moartă coloniilor de păsări migratoare,

când nu te mai poţi întoarce înainte de sărut

ca într-un port dispărut de pe harta sentimentelor,

şi nu poţi încă trece dincolo de sărut,

o insulă într-o mare care n-a fost inventată…

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Eram datoare cu un poem…

  1. Treci prin poem ca printr-o poartă deschisă spre alte galaxii

    de sentimente incerte, ca sexul unui prunc abia conceput,

    sărutul coboară discret din mlaştină direct pe buzele femeii de stradă

    şi urcă din sevele florilor de plastic spre obrazul unui prunc virtual…

    Tare mult mi-au plăcut versurile acestea. Gânduri bune, Maria!

    Apreciază

  2. Pingback: prima plajă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  3. Pingback: prag de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  4. Maria Postu zice:

    Ottilia, ma bucur ca mi-ai trecut din nou pragul…

    Apreciază

  5. Maria Postu zice:

    Niciodata nu m-am gandit daca exista o prima plaja sau o ultima plaja…Mi se pare interesanta ideea.

    Apreciază

  6. Maria Postu zice:

    Lisandru, multumesc si eu ca ai trecut.Aceleasi ganduri bune catre voi.

    Apreciază

  7. Pingback: Clişeu41: o zi însemnată de timp de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  8. Maria Postu zice:

    Eu cred, Ottilia ca fiecare zi ne pune amprenta si noi ne punem amprenta pe ea…Chiar daca uneori nu o vedem decat noi…

    Apreciază

  9. Mircea Suman zice:

    Noapte buna iti doreste o pasare care nu mai migreaza, fara sa se fi vaccinat.

    Apreciază

  10. Maria Postu zice:

    Nici eu nu sunt imunizata…Migratiile mele sunt mai mult interioare.O saptamana buna iti doresc,

    Apreciază

  11. Pingback: cuvântul mutilează uneori de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  12. Maria Postu zice:

    Cuvantul e o arma sau o floare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s