Cuvânt înainte despre grădini şi paradis

Desene din pestera Altamira, Spania

Motto:

„Paradisul este pe cât în sus şi în jos,pe atât în jos şi în sus, în faţă ca în spate, în spate ca în faţă,  şi într-o parte ca şi în cealaltă.Oricine are dorinţa de a ajunge în paradis, în acelaşi moment chiar este.Căci a „a dori” este viitorul mod de a fi, nu „a merge”.”

(un mistic anonim din secolul XV)

Grădină suspendată între două ere, de o frumuseţe insuportabilă, dureroasă,

ascunzându-şi cu dibăcie nisipurile mişcătoare, şerpii şi merele otrăvite,

grădină imposibil de reperat în spaţiul cotidian,

o cauţi disperat în altă dimensiune, obsedat de amintirea ei sălbatică

pe care de mult o cultivai conştiincios în fiecare gând,

grădină sinucigaşă devorată de propria ei perfecţiune,

grădina în tulburea oglindă a timpului îşi contemplă cu sfiiciune goliciunea,

trecută şi cea viitoare, obstacol ce îmbie trecătorii,

ce odată intraţi, rămân captivi pe veci.

Domnule Grădinar, fii bun şi ia-ţi uneltele de grădinărit

şi ajută-mă să devin mai repede o tzuberoză

din rondul acela de tuberoze supravieţuind avatarurilor Grădinii…

Lucas Cranach Imaginea Edenului

ALTAMIRA

MOTTO:”Într-o după- amiază , in vara anului 1879 ,arheologul Marcelino de Sautuola a descoperit o mare peşteră pe proprietatea sa din Altamira, in nordul Spaniei”

Daniel Schmidt

-Domnule grădinar,îi spuse Don Marcelino prietenului său, grădinarul-căci supus

nu-i putea fi, dar nici stăpân nu-i devenise incă,

aş vrea să fii martor la expediţia mea in Altamira .

M-am visat intr-o arenă ciudată inconjurat de “toros” uriaşi ,

de bizoni uriaşi împotriva cărora nu puteam lupta.

Amintirea parfumului grădinilor tale m-a ajutat să evadez intotdeauna la timp ,

niciodată nu mi-ai oferit in palmă altceva decât parfumul , iluzia,

promisiunea unei glorii târzii, d-le grădinar ,

cu ce seminţe şi unde îţi cultivi grădina

pe care nu ţi-au distrus-o nici taurii mei din Altamira,

nici bizonii roşii, nici căprioarele delicate ,

cerbii cu coarnele in care poartă mistere eterne,

nici mistreţii hrănindu-se de milenii cu piatra pereţilor peşterii ,

tu ,care nu te temi de nimic, izolat in grădina ta iscată din spaimă şi linişte,

din virtute si păcat, urmându-şi linistită traiectoria in galaxie ,

cum ar spune un astronaut din secolul XXI,

roag-o să mă poarte şi pe mine inapoi spre Altamira,

m-am visat sfâsiat de colţii bizonilor roşii ,

costumaţi in mantii academice , cu ochelari pe nas,

acunzându-mă de impostură şi fals,

punandu-mă la zidul oprobiului public, domnule grădinar.