Marea…inepuizabila sursa de inspiratie…

„Într-un grăunte de nisip să vezi o lume,
În muşeţel – un rai şi-o auroră;
Cuprinde-n palmă infinitul fără nume,
Cuprinde veşnicia într-o oră.”

William Blake(1757-1827)

 

Aivazovski (1817-1900)-Pescarii

Aivazovski (1817-1900)-In furtuna

Tarmul marii

Aivazovski – Rasaritul soarelui

Odilon Redon-1840-1916(pictor impresionist)

Marea la Estaque-Cezanne(1839-1906)

Denis Dupon-Nocturna-Marea tacuta

Gauguin-(1848_1903)Tahiti

Joaquin Sorolla- Plimbare pe malul marii

El canta pe tarm. Perfida,

unda marii s-alinta.

Ea zicea: Ma simt silfida,

prinde-ma – si sunt a ta…

Marea chicotea: – Ha! Ha!…

Si-a sarit in apa fata.

Unda marii, inspumata,

doar atata astepta.

Ca pe-o floare-n vant o poarta

valul viu si apa moarta.

El o cauta-n zadar:

trupul ei mereu isi pierde

in argint albastru-verde

auriul chihlimbar.

Iata – atingand nadirul

sanii goi si trandafirul.

Dar cu mana prin safire

pescuitu-i o poveste

fara margini, ca si marea.

Consumata-n stralucire,

ziua nu le-a dat de veste

sa-si consume-imbratisarea.

E tarziu. Cand – beat de dor –

el o prinde si-o saruta,

unda marii scade, muta,

tremurand in jurul lor.

Unde-s tarmurile?… Nu-s.

Doar azurul jos si sus,

clatina pe valuri crete

tulburata frumusete,

ani de fum, eoni de foc.

Osie de vis a lumii,

ei – in lingusirea spumii –

ard rotindu-se pe loc.

Toate-n jur se sparg, se curma,

se desfac, se prabusesc.

Numai ei nu mai sfarsesc

sarutarea cea din urma.

– Prinde-ma si sunt a ta,

murmura apa livida.

Iat-o prinsa! Dar a cui e?

Unde-i sprintena silfida?

Unde-i cel ce-o cauta?

Joaca apa amaruie

neagra-vanata-verzuie. . .(St.Augustin Doinas)

Gheorghe Petrascu-Femeie in roz pe malul marii

Sabina Balasa (1932-2008)- Nasterea lui Venus

Aceasta mare e acoperita de adolescenti

care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan’ la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.

(NICHITA STANESCU)

Sabin Balasa