Cu ce se hraneste Presa?

Cu fiecare eveniment pe care presa îl prinde din zborul ei deasupra unui cuib de cuci, îl agaţă cu furie, îşi înfinge ghearele în potenţiala pradă ca să se convingă că are din ce se hrăni zile bune , îl răsuceşte pe toate părţile şi se aşează cu el  undeva pe o culme aparent liniştită unde îi face disecţia înaite de a se convinge că prada ei are toate calităţile  spre a-i putea asigura supravieţuirea câteva săptămâni măcar,  mă conving tot mai mult că oamenii au mereu nevoie de divinităţi şi de aceea au mai inventat, nu cu prea mult timp în urmă, cam pe la începutul secolului XVII, încă una: Presa.

Când oamenii uită să o hrănească cu hrană naturală, ecologică, trecută prin toate filtrele de securitate, ca să nu existe riscul ca Presa să fie contaminată cu niscaiva viruşi ori bacterii letale, Presa se revoltă şi îşi caută ea însăşi hrana de supravieţuire. De pildă, se gândea ea Presa, ce să tot caut eu alge, crabi, tot soiul fructe de mare, că doar nu sunt vegetariană, şi dacă tot e vară, e atâta lume la mare, hai să căutăm aici ceva bun de ronţăit, că acuşi vine toamna şi iar mă îndoapă aştia cu muraturile ce stau încă din 9o încoace pe lista mea de aşteptare. Zis şi făcut. Şi a pornit Presa la vânat. Şi s-a oprit undeva între staţiunile Neptun-Olimp unde un grup de oameni paşnici îşi făceau concediul, pe bani proprii, că Uniunea nu le dă nimic pe gratis, aşa cum spun gurile rele şi invidioase care nu pot ajunge la struguri şi de-aia spun că sunt acri. Ba mai mult, Uniunea nu le publica nici cărţile gratis, bieţii scriitori sunt obligaţi să plătească pe la diverse edituri aflate şi ele în situaţie critică, dacă vor să-şi vadă operele publicate.(De cele mai multe ori însă, cum se întâmplă şi cu subsemnata, ne mulţumim cu scrisul virtual). Aşadar, printre aceşti artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, şi-a găsit Presa o pradă bună de luat, în persoana unui tânăr avocat, Dan Chitic, din familie de scriitori, el însuşi un suflet sensibil şi lucid, (mă rog, în ziua de azi, luciditatea ucide sensibilitatea, dar asta e, mai sunt şi excepţii). Ca orice tânăr sensibil , avocatul nu putea rămâne indiferent la spectacolul trist al acestei ţări din ultimii ani şi era păcat să rateze şansa de a-i pune întrebarea celui care se afla şi el prin zonă, Preşedintele României, curios, în mod absolut spontan, să primească un răspuns pe loc sau prin gura presei care se afla pe undeva la pândă:”să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu ţara asta!”Răspunsul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Îl ştiţi toţi, îl tot plimbă Presa de la un ziar la altul, îl priveşte din toate unghiurile, îl apropie, îl depărtează, doar-doar îl va transforma în ceva mai mare. Şi a tot disecat presa cazul Chitic pe toate părţile ca să vadă cât de comestibil este şi cât rezistă cineva plasat dintr-o dată la o aşa mare înălţime: ba că e îmbibat cu alcool şi asta îi dă şanse să reziste mai mult schimbărilor de temperatură şi de opinii, ba că prada are prea multe urme de violenţă pe corp spre a mai putea fi comestibilă, ba că potenţialele victime ar fi în căutare de „agresori” spre a putea contempla chiar şi din postura de victimă lumea de sus, din regatul Presei…Dar mai există şansa, pe care orice potenţială pradă o ştie, ca „victima” să devină mai interesantă decât „atacatorul” iar cea care culege roadele altercaţiilor şi substiuirii victimelor, doar atacatorul rămânând acelaşi, să nu fie alta decât Presa. Iar victimele recad încet-încet în anonimatul confortabil şi liniştit, dar nu se ştie până când…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Alegorii ...politice și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Cu ce se hraneste Presa?

  1. Pingback: Cu ce se hraneste Presa? - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: fereastra din sine / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  3. daurel spune:

    N-am avut ocazia sa scriu despre experienta mea cu Presa, insa azi aici si cu ocazia retinerii responsabilului cu tehnica de la maternitatea Giulesti, spun:
    Prin 1980 eram responsabil cu tehnica la tesatoriile „Flamura Rosie”, pe strada Lanariei, pe langa Liceul Sincai.
    Ziaristul Dan Constantinescu de la Romania Libera a scris trei articole urate, in trei zile consecutive, despre fabrica, dar si despre mine…nu era nimic mortal, ci o campanie cu ingineri buni (frate-sau de la Giurgiu) si rai, eu si inginerul sef de atunci, tov. Ghita…
    Ziaristul se numeste azi Dan Constantin…; este cu putere mai mica, deci nume mai scurt
    PS. Sunt convins ca sunt mai linistit (un fel de fericit…) decat cei doi frati.
    Imi cer scuze de postarea strecurata aici.

    Apreciază

  4. Pingback: una în care stăm / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  5. Maria Postu spune:

    Foarte bine-venita aceasta marturisire despre acei ani si anumiti ziaristi care serveau partidul prin supunere totala.Constiinciozitatea dvs ca responsabil cred ca era bine daca o aveau si cei de la Giulesti.Articolele inteleg ca erau rau intentionate si nemeritate..dar intr-un fel sau altul, fiecare isi primeste pedeapsa mai ales cei care fac bine, conform principiului ‘Nici un bine nu ramane nerasplatit,”

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Mltumesc, Ottilia pentru semnalare.

    Apreciază

  7. Doina Popescu spune:

    Vechii lucrători din presă sunt dalmaţieni în timp ce foarte mulţi din ultimii sosiţi în branşă sunt diletanţi şi iresponsabili dar toţi sunt mânaţi de interese. O spun în cunoştinţă de cauză fiindcă am lucrat în presă şi nu m-am putut alinia intereselor micului mogul autohton. Iar experienţa recentă cu presa, legată de procesul cu Banca Transilvania a fost un fiasco. Într-un articol de 6000 de caractere au încurcat de cinci ori tatăl cu fiul şi fiul cu tatăl, au scris funcţia respectivului greşit iar la concluziile redactorului au pus ghilimele ca şi când ar fi fost vorbele mele.

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Am vazut multe exemple de mal-praxis al presei dar cine plateste?Niciodata cel vinovat de o greseala.Nu am lucrat in presa , ar fi trebuit sa fiu de 1000 de ori mai curajoasa decat sunt.Totusi, absenta curajului nu inseamna lasitate, cred.Situatia relatata este trista si demonstreaza superficialitae si rea-vointa.Multumesc pentru comentariu.

    Apreciază

  9. Pingback: constatare / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  10. Mircea Suman spune:

    Cum se numeste, oare, bolnavul care, ros de gangrena minciunii, ros de viermii nesatui ai ticalosiei, ne face sa traim inconjurati de miasmele cu care, unii dintre noi, au inceput sa se obisnuiasca? Iti multumesc. Era sa uit, sub rostogolul faptelor de necrezut ale fiecarei zile, aceasta intamplare, asa cum uitasem minciuna celui care ne spunea, cu aer solemn: Jur ca nu l-am lovit cu PUMNUL pe copil! Avea dreptate. Nu-l lovise cu pumnul, il lovise cu dosul palmei. Ce asemanare!

    Apreciază

  11. Maria Postu spune:

    Personajele reale seamana cu cele din poveste….Din povestile in care eram invatati sa spunem adevarul.De ce e asa greu sa spunem si sa acceptam adevarul sau faptul ca am gresit atunci cand am ales?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s