Micky -Boby, un pisoi de vita nobila

E primul pisoi pe care Madam Hortansa și l-a luat după ce a rămas singură.De fapt l-a primit cadou de la Ingrid, o altă prietenă de-a ei rămasă si ea singură.În lumea lor de doamne bine-trecute de 60 de ani nu se spune „divorțate” , „părăsite” sau „abandonate”.Ci doar ”au rămas singure”.Madam Hortansa l-a îndrăgit imediat pe pisoiașul mic și blond care adora să fie mângâiat pe burtică și ținut în brate tot timpul.Nu avea nume așa că i-a ales un nume demn de frumusețea lui :Micky, primul soț al doamnei, plecat și Boby, de la Bogdan, ultimul soț care o îndurerase atât de mult încât nu putea accepta că plecase definitiv și-și imagina că s-a substituit unui pisoi care creștea din zi în zi tot mai mare ca un print fermecat dintr-o poveste.La drept vorbind, avea și de ce: madam Hortansa slăbea pe zi ce trece , renunța la tot ce iubise cândva și constituia deliciul ei de gospodină cu care își impresiona oaspeții faimoși aduși in vizita de la locul de muncă al lui Bogdan.Renunțase la mușchiulet, costițe afumate, cîrnăciori oltenești, cabanoși, și câte și mai câte , că se găseau acum peste tot, numai de dragul iubitului ei Micki Boby în stomăcelul cărui se duceau toate aceste bunătăți.Micky Boby nu este prea recunoscător pentru aceste mese festive și pentru tratamentul regesc la care este supus, indiferent dacă în locuința lui Madam Hortansa se mai găseau și alți musafiri, de obicei alte doamne  ai căror soți au plecat , invitate , desigur, cu animăluțul lor de companie.

Extenuat de procesele ce se petreceau în stomacul său atât de suprasolicitat, Michy-Boby tragea un pui de somn de câteva ore bune în admirația stăpânei sale care îl veghea cu atenție să aibă un somn liniștit, gata să-i îndeplinească orice dorință exprimată în limba pisicească pe care distinsul ei copilaș, iubițel și alte diminutive cu care cu care îl alinta, ar fi avut plăcerea să i le exprime.Dar nu dormea chiar tot timpul.Madam Hortansa il plimba in fiecare dimineata, prins cu o lesa delicata dar rezistenta, prin toate locurile pe care le frecventa pentru a face aprovizionarea saptamanala, spre enervarea sau amuzamentul vecinilor de bloc si a vanzatoarelor din zona.În anumite perioade ale anului, pisoiașul ei cel iubit, devenit acum de mărimea unui cățel, avea nevoie să-si viziteze la rându-i amicii și amicele de cartier.Generoasă, simțindu- se ca o codoașă bătrână, dar fără să se rușineze de rolul acesta, îi deschidea ușa, apoi iesirea din bloc rămânând toată ziua cu ochii după el să-i supravegheze traseul și să-i noteze, dacă se putea numărul aventurilor, lucru imposibil de controlat și de anticipat.Uneori se temea ca iubitelul nu avea sa se mai intoarca.Dar revenea intotdeauna acasa smotocit, cu blana rarita, obosit , flamand dar invingator ca un soldat de pe campul de lupta.In urma acestor evadari, cert este că pe aleile blocului, pe scară, au început sa apara, după cuvenita perioadă de așteptare, numeroși puiuți având semnalmentele lui Micky-Boby.

Madam Hortansa a pândit un moment în care nu era nici femeia de serviciu a blocului în apropiere, nici administratorul, nici vreo altă vecină care râvnea la gingăsia și fragilitatea puilor lui -MickyBoby, nimeni care să revendice proprietatea lor și decise că e vremea să facă o altă faptă nobilă:micuții pisoiasi nu trebuiau să stea separați de tatăl lor și împreună cu mult iubitoarea lor mamă care nu se despărțea de ei, îi aduse în casa și le stabili cartierul general în sufragerie urmând a se interesa prin achizitionarea de cărți de specialitate, asupra celor mai noi metode de creștere, îngrijire, dresare , educare și adopție a pisoilor în vederea refacerii vechiului ei testament și redactării altuia în favoarea musafirilor care intraseră în viața ei și i-o înfrumnusețau așa cum nu mai fusese de mult.In acelasi timp decise ca a venit timpul sa intrerupa orice legatura telefonica cu nepotii din provincie care o intoxicau cu telefoane zilnice dorind sa-si petreaca timpul de studiu in Bucuresti la ea in apartament.Nu mai era nevoie:madam Hortansa avea urmasi de care nu s-ar mai fi despartit niciodata.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Proza scurta și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Micky -Boby, un pisoi de vita nobila

  1. Pingback: Micky -Boby, un pisoi de vita nobila - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. LA MULŢI ANI, Maria, gânduri bune!

    Apreciază

  3. Maria Postu spune:

    Multumesc!Tuturor ganduri bune si aceleasi lucruri ce mi le doresc mie si voua!

    Apreciază

  4. Pingback: Coasa lui Boc – In hoc signo vinces «

  5. La mulţi ani, dragă Maria!

    frumoasă „povestirea” ta. de ce trebuie, oare, ca femeile să aibă mereu grijă de câte cineva ori ceva?
    mi-a plăcut mult. ca toate celelalte, de altfel.

    draga mea, să ai o zi frumoasă. şi, mai ales, să fii iubită!

    te pup.
    Ottilia

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Multumesc pentru urari.Uneori mania de avea grija de altcineva decat de tine insuti se transforma in boala psihica, precum la personajul meu,(Nu stiu daca am reusit sa transmit bine aceasta idee).

    Apreciază

  7. tibi spune:

    La Mulţi Ani Maria !
    #
    Tristă poveste.
    Refuzul ideii că poţi fi părăsit şi teama de singurătate, naşte monştri.
    Nu la bieţii pisoi mă refer, sau la dragostea exagerată a Hortansei pentru.
    Ci la întreruperea legăturilor cu realitatea şi refugiul într-un univers iluzoriu, la graniţa cu autismul.
    #
    Pe de altă parte, chiar îmi face plăcere să-mi aduc aminte de „Pisicile Aristocrate” !🙂

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Multumesc pentru urare si pentru interpretarea textului.Da, este aproape adevarat, in jur sunt mii de asemenea povesti, nu am timp sa le transform in povesti scrise si sa le fac interesante, in alt mod decat le prezinta faptul divers sau stirile de la ora 5.Problema „resentimentului”ma preocupa, iti voi da un raspuns la articolul tau cand revin dintr-o scurta calatorie.

    Apreciază

  9. tibi spune:

    @Maria

    OK !

    Apreciază

  10. George spune:

    La Multi Ani Maria,
    toate Bune sa Se-adune.

    George.

    Apreciază

  11. Maria Postu spune:

    Multumesc, George!

    Apreciază

  12. Pingback: propria prizonieră / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  13. Pingback: anotimpuri / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s