Cel mai frumos dar al copilariei mele

Mai sunt 2 săptămâni până începe şcoala, pe 15 septembrie, ca în fiecare an, dar cele două fetiţe i-au tot bătut la cap pe părinţii lor să meargă mai devreme, ca să nu prindă aglomeraţie şi să se poată plimba alene printre rafturile încărcate de cărţi:”Te rugăm , tati, du-ne mai repede!”Şi tati şi mami, buni ca de obicei le-au dus mai devreme pe fetiţe în marele magazin să-şi aleagă rechizitele cele mai frumos colorate, cele mai apetisante, mai parfumate, mai deosebite de ale altor colegi, creioane de tipuri diverse, caiete cu rezervă, caiete de dictando, caiete de mate, de geogra, de bio, de muzică, de  tot felul.Nimeni nu le opreşte să-şi aşeze în coş tot ce doresc, fără măcar să privească spre preţul lor.

„Tati, spune cea mică, uite ce carioci frumoase!Îmi iau?”Ia-ţi. tati!””Mami, uite şi ce ghiozdane frumoase…””Dar cel de anul trecut, întrebă grijulie mami.””Păi…s-a uzat…””Biiine, ia-ţi,” spune mama cu îngăduinţă. Mami trece şi pe la raionul de confecţii pentru că fetiţele sunt în şcoala primară şi încă mai poartă uniformă.Le cumpără şi câte o uniformă deşi nu s-au uzat cele vechi.”Aşa, ca să fie mereu viu colorate şi plăcute la purtat”, îi spune ea lui tati care dă îngăduitor din cap.Familia pleacă fericită spre casă , cele două fetiţe visează deja prima zi de şcoală şi plăcerea rechizitelor recent achiziţionate sporeşte bucuria revederii colegilor.În maşină cea mică îi spune mamei supărată:”Maaaami!Am muitat să-mi iau acuarele:::””Păi parcă ai de anul trecut o cutie neatinsă…Ai şi pensule…dar dacă nu-ţi plac, îţi cumpăr de la librăria de lângă noi altă cutie….””Fetiţa o sărută pe mami pe obraji.”Mulţumesc, mami!Ce bună e mami mereu cu noi, nu-i aşa?”îi spune surioarei care desface unul din pachetele cu caiete noi cumpărate.

O cutie cu acuarele….Îţi doreai atât de mult dar…incredibil, nu?Pentru bugetul părinţilor tăi, în acei ani ai comunismului în floare, era prea mult.Te mulţumeai cu eternele creioane colorate pe care ţi le dădeau de la şcoală la serbarea de Moş Gerilă….(Moş Crăciun era…interzis).Visai la cutiile frumos colorate ale colegilor tăi mai avuţi, puţini desigur şi orice oră de desen era aducătoare de suferinţă şi durere în absenţa unei cutii de acuarele.Şi într-o zi tata a fost trimis la oraş cu o treabă de C.A.P. Seara , tata a avut o surpriză pentru tine: o cutie de acuarele Pictor :strălucitoare, parfumate, de parcă erau bomboane  bune de mâncat. Şi alături de ele o pensulă micuţă dar suficientă spre a se acoperi de culori.Cu ce emoţie ai desfăcut  cutia, le-ai atins cu sfială, să nu cumva să-ţi rămână pe degete vopseaua şi să nu mai ai cu ce picta la şcoală….Au urmat cele mai fascinante ore de desen din şcoala primară şi  te-ai străduit şă pictezi cu ele cele mai frumoase planşe din clasă.Cel puţin, ţie aşa îţi păreau, chiar dacă nu era aşa.Cutiuţa de plastic de mult s-a spart, a fost aruncată la gunoi. Culorile s-au topit, s-au dizolvat în apă, pe hărtia de bloc de desen.Planşele desenate de tine demult s-au rupt, s-au decolorat după ce au zăcut câţiva ani în podul casei de la ţară.Dar niciodată acea cutie de acuarele nu se va dizolva din memoria mea. E la fel de vie ca un tablou pe care îl am în faţa ochilor acum, pictat nu ştiu de cine şi cu ce fel de culori.

A venit iar toamna. Mă duc din nou la marele magazin pentru diverse cumpărături. E plin de copii însoţiţi de părinţii lor care-şi cumpără rechizite şi pentru că aici e mai ieftin ca la librăria de cartier. Dar nu le văd nicăieri pe cele două fetiţe cu părinţii lor căutându-şi emoţionate şi fericite rechizite.Au crescut mari, îşi iau rechizitele din mers din oraş, au alte gusturi, alte treburi decât să vină să cumpere rechizite cu părinţii.

Dar mă întreb, ce-ar fi zis fetiţa aceea care se bucura aşa de mult de o cutiuţă de acuarele, dacă ar fi fost propulsată,  ca într-un roman s.f într-un magazin fermecat încărcat de rechizite ca acesta?