A mare si a mic de tipar…

Il vad scotandu-si cu grija caietele, cautand un loc al lui in casa supraaglomerata, coltisorul lui de liniste in care sa-si faca temele…Nu-l atrag rasetele copiilor care se aud afara, nici filmul de desene animate la care se uita surioara lui mai mica, abia la gradinita.Se grabeste sa-si intinda cartile, caietele pe masa, de parca ar avea tone de ganduri de exprimat in scris.Dar e abia prima saptamana de scoala si te intrebi oare ce teme grele ar avea de scris baietelul tau de  clasa I…

-Uf!Mami, vino si tu sa vezi, fac bine?

-Ce sa faci mami bine, bastonase si liniute?

-Nuuu!Mami!Ai uitat?Am tema…Un rand cu a mare de tipar si a mic de tipar…

Uf!:invatatoarele astea…asa repede sa dea teme acasa la baieti asa draguti , blonzi si cu ochii verzi cum este copilul tau.”Mami, daca as fi eu invatatoarea ta, ti-as da bomboane si jucarii…in pauze”

-Mama, baiatul  devenit grav, imi spune „mama”, noi nu avem pauze.Noi stam si in recreatie sa scriem bastonase, liniute si uite, am si trecut la a mic si a mare…Nu ca alti lenesi de la alte clase care intarzie o jumatate de semestru pana trec la litere.O fi stiind ea invatatoarea ceva, nu ma apuc sa ma cert cu ea.Se grabea mereu sa fie cu materia inaintea programei, sa aiba timp sa fixeze cunostintele in mintea copiilor care poate nu aveau acasa o mama rabdatoarea ca mine care sa-i intrebe ce au de scris si daca nu cumva au uitat ca maine e scoala.De aceea venea mereu prima dimineata la scoala si exersa pe tabla cu copiii matinali litere, cuvinte, calcule, reguli…Constiinciozitatea ei uneori ma irita, faptul ca nu tolera nici o greseala, oricat de mica,  dar mai tarziu, cand fiul meu  a deprins de la ea rabdarea si constiinciozitatea, permanenta nemultumire si refuzul de a te culca pe lauri cand ai fost odata laudat, i-am multumit doamnei invatatore de la scoala Generala nr 75.Nu am mai trecut de mult pe acolo sa-i spun ce mai face elevul ei de acum multi ani.S-ar bucura sa afle, desigur, cat de mult i-a folosit disciplina impusa, seriozitatea si refuzul oricarei concesii, permanenta dorinta de autoperfectionare pe care atat noi, familia, cat si doamna invatatoare, i le-am impus.

Doamna invatoare, nu stiu ce mai fac ceilalti elevi ai dvs, cat de sus au ajuns, daca increderea dvs in ei s-a adeverit sau nu: dar vreau sa va spun un lucru, baietelul care scria urat, dar care avea o fantezie bogata, facea compuneri exceptionale pe care le notati mereu sub 10,  avea mereu probleme cu matematica, platea mereu tribut de lacrimi premiului I de la sfarsit de an, care il ocolea cu intentie sau nu, a terminat bacalaureatul cu o medie printre primii elevi din Bucuresti si acum, desi departe de mine, ma reprezinta cu cinste si ambitie, reusind sa ma faca sa uit faptul ca , odata, pe vremea cand Premiul I reprezenta pentru mine si familia mea suprema incununare a inteligentei, am plans la serbarea de sfarsit de an …

Dar viata mi-a demonstrat ca premiantul din clasa I nu ia totul…