Am reînceput să scriu poeme
pe ascuns, ca şi cum m-am remolipsit de o boală pe care o faci doar în adolescenţă,
mă refugiez în caietul acela vechi şi prăfuit ascuns într-o cutie a unei casete desuete,
cand scriu, îmi acopăr caietul cu coperta unei reviste pentru femei să nu fiu descoperită,
am donat déjà toate volumele de poezii din casă, chiar şi pe clasici (e-adevărat, de vechiul meu Virgil Mazilescu nu mă pot despărţi.Încă)
dar mai e mult până la sfârşitul curei de depoetizare
şi la sfârşit când mă veţi întâmpina la poarta spitalului cu braţe de poeme şi metafore parfumate, testându-mi imunitatea dobândită cu greu,
mă voi preface că nu vă cunosc,
că nu m-am servit niciodată de voi ca personaje în poemele mele vechi de altădată…
Dacă mă veţi întreba ce ascund acolo în adâncul privirilor mele,
nimic, dar nimic, credeţi-mă
şi voi fugi aruncând spre voi ultimul meu poem, pe acesta,
refugiindu-mă înapoi în braţele infirmierelor şi asistentelor uşor de mituit
pentru a-mi îndulci cura de depoetizare cu poeme cumpărate din ganguri întunecoase
când sistemele de alarmă s-au oprit,
paznicii au aţipit iar doctorul, ah, doctorul de gardă
care-mi cunoaşte atât de bine viciul,
face dragoste cu asistenta şefă chiar pe muzica poemelor
pe care nu am avut timp să le scriu…
Amintiri din viitor
ți-am vazut trupul despicat de pumnalul întrebarilor mele
și-n loc de răspunsuri au curs pe palma mea rumeguș și sârme ruginite
tu nu mai erai acolo sau poate nu fuseseși niciodată
ți-am văzut trupul aruncat pe țărm
și-n loc de carne și sange am vazut doar scoici și crabi
cuibăriți în tine
tu în amintirea mea devorându-mă pe uscat
ți-am vazut trupul expus in piata publică si pe mine alături
ștergându-ți picioarele cu mir si lacrimi
nu erau răni ci doar urmele mângâierilor mele
un giulgiu cu care voiam să trecem dincolo amândoi
ți-am văzut trupul pe rug și-am fugit să arunc și eu câteva vreascuri
care-mi prisoseau în inimă
nu era rug ci doar lumina pe care o aruncase asupra ta iubirea mea
m-am aplecat să mi-o iau înapoi prea târziu
pe rug nu eram decât eu
Pingback: Poveste de vis (5) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: “Cura de depoetizare” si “Amintiri din viitor” - Ziarul toateBlogurile.ro
Pingback: Tăbliţele de la Sinaia « Ramania Dacia România
Pingback: ce trepidant să ai câte-un vecin [Ottilia Ardeleanu] « Poezieromaneasca's Blog
poem cu final deosebit.
sensibilitate şi imaginaţie.
mi-a plăcut.
o seară faină!
ApreciazăApreciază
Multumesc Ottlia, o seara placuta!
ApreciazăApreciază
Nu e chiar atât de grav. Această „crimă” (de a scrie poeme!) este prescrisă chiar înainte de comitere! Mă bucur când mai reuşesc să ajung pe-aici. Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 34) « Blogul lui Teo Negură
Multumesc, nu conteaza cat de des treceti ci ce urme lasati…
ApreciazăApreciază
„Dacă mă veţi întreba ce ascund acolo în adâncul privirilor mele,
nimic, dar nimic, credeţi-mă
şi voi fugi aruncând spre voi ultimul meu poem, pe acesta”…
Excelent. Un pasaj foarte frumos. Nici finalul nu poate fi neglijat. Gânduri bune!
ApreciazăApreciază
Dar voi nu ma intrebati ce ascund, ca veti vedea aici pe blog:TOT.Multumesc si voua ganduri senine!
ApreciazăApreciază
Nu pot să nu remarc acest pasaj:
ți-am vazut trupul despicat de pumnalul întrebarilor mele
și-n loc de răspunsuri au curs pe palma mea rumeguș și sârme ruginite
tu nu mai erai acolo sau poate nu fuseseși niciodată
ți-am văzut trupul aruncat pe țărm
și-n loc de carne și sange am vazut doar scoici și crabi
cuibăriți în tine…
Gânduri bune!
ApreciazăApreciază
Pingback: Despre blogul lui Cristian Dima – o ruină cu parfum romanţat « Blogul lui Teo Negură
Multumesc, apreciez foarte mult opiniile tale!O zi buna!
ApreciazăApreciază
Multumesc foarte mult!O zi armonioasa!
ApreciazăApreciază