Convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez

Plinio Apuleyo Mendoza, Parfumul de guayaba,Convorbiri cu Gabriel Garcia Marques,  ed Curtea veche, 2008

Pentru ca ultimul laureat Nobel este din zona Americii Latine , Mario Vargas Llosa,  cautand prin biblioteca o carte de citit in wekeend pe aceasta vreme ploioasa cand  nu pot face altceva decat să mă izolez de cei din jur şi chiar de mine însămi, (de parcă aşa ceva ar putea fi posibil),  mi-am oprit ochii asupra altui laureat Nobel din aceeasi zona, Columbia, si anume Gabriel Garcia Marques. Aceste Convorbiri realizate de un prieten al marelui scriitor, Plinio Apuleyo Mendoza, el insusi scriitor si ziarist, m-au captivat aproape la fel de mult ca si romanele lui Marques.

Amintirile lui Marques incep cu casa din Aracataca unde traia cu bunicii si se intind pe o perioada indelungata din viata sa, pana in anul aparitiei acestei carti(1982). Scriitorul discuta despre orice este omenesc si redau aici cateva opinii care m-au dezarmat  prin firescul si simplitatea lor. Despre bunicul sau, care l-a crescut pana la varsta de 8 ani in Aracataca, si care este persoana cu care a comunicat cel mai bine vreodata spune:

„Dar in toata viata mea de adult, de câte ori mi se întâmplă ceva,mai ales de câte ori mi se întâmplă ceva bun, simt că singurul lucru care-mi lipseşte pentru ca bucuria să fie totală este s-o fi ştiut şi bunicul.”

Despre relaţia cu mama sa , care îi dăruise un număr foarte mare de surioare, el fiind sigurul băiat, romancierul mărturiseşte:

„Este poate relaţia cea mai serioasă pe care am avut-o în viaţa mea, şi cred că nu există nimic pe care ea şi cu mine să nu ni-l putem spune şi nici un subiect pe care să nu-l putem discuta, însă întotdeauna am făcut-o cu un sentiment de intimitate, cu o anumită rigoare care ar putea fi considerată chiar profesională.”

Despre legătura dintre personajele operei sale şi realitate, GG Marques spune că:

„…aproape toate personajele mele sunt ca un rebus  compus din bucăţi luate de la persoane diferite şi, bineînţeles cu unele din mine însumi”, ceea ce n-o împiedica pe mama sa, citindu-i cărţile, să elimine bucăţile adăugate şi să recunoască vertebra primară în jurul căreia a fost construit personajul. Unul din personajele romanului Un veac de singurătate, Ursula Iguaran, are multe din trăsăturile mamei sale dar şi din ale altor femei  cunoscute de el de-a lungul vieţii.

Scriitorul vorbeşte mult, în numeroase capitole, indiferent de tema dominantă a a acestuia, despre prima întâlnire cu Mercedes, soţia sa şi despre viaţa fericită pe care a avut-o alaturi de ea mult timp.În apropierea împlinirii a 25 de ani de căsătorie, scriitorul afirmă  :”...căsătoria ca şi întreaga viaţă, este ceva teribil de dificil pr care trebuie să-l reiei de la început în fiecare zi şi în fiecare zi a vieţii noastre.”Interesantă mi s-a părut acea întrebare despre prieteniile lui G Garcia Marques:

Ai reusit să-ţi păstrezi toate prieteniile din tinereţe?

-Unele mi-au rămas pierdute pe drum, dar cele esenţiale din viaţa mea au supravieţuit tuturor furtunilor.N-a fost o întâmplare, ci dimpotrivă:eu am avut grijă, în fiecare minut al vieţii mele şi în orice împrejurare să fie aşa.Îmi stă în caracter, e un lucru pe care l-am spus în multe interviuri:niciodată, în nici o împrejurare, n-am uitat că în adâncul sufletului meu nu sunt şi nu voi fi nimic mai mult decât unul dintre cei şaisprezece fii ai telegrafistului  din Aracataca.”

Referitor la relaţia extrordinar de bună pe care marele scriitor o are cu fiii săi, acesta răspunde:

„Oricât de uluit, de înfuriat, de distrat sau de obosit aş fi, mereu am avut timp să vorbesc cu copiii mei, să stau cu ei, încă de când s-au născut(…)îmi place să fiu tată, experienţa cea mai pasionantă, din viaţa mea a fost aceea de a ajuta la creşterea celor doi fii ai mei, şi cred că tot ce am făcut mai bun în viaţă, nu sunt cărţile, ci fiii mei.”

Un capitol este consacrat profesiei. Scriitorul afirmă că punctul de plecare al fiecărei cărţi este o imagine vizuală. Imaginea servind ca punct de plecare pentru Un veac de singurătate a fost „un bătrân care duce un copil să vadă gheaţa expusă ca o curiozitate de circ.”.

Autorii pe care-i reciteşte cel mai des sunt Saint-Exupery şi Conrad pentru că, spune el, au în comun o modalitate de a aborda realitatea într-un fel ocolit care o face să pară poetică chiar şi în momente când ar putea să fie vulgară.

Prietenul său îi atrage atentia că în opera sa nu se regăsesc influenţe ale acestor autori, cele mai multe asemănări făcute de critici fiind cu opera lui Faulkner.Gabriel Garcia Marques neagă aceste asemănări spunând că „intenţia mea nu a fost să-l imit pe Faulkner ci să-l distrug”, lucru invers decât în cazul Virginiei Wolf, despre care autorul spune că l-a influenţat dar criticii nu văd această influenţă.Alte influenţe care trebuie amintite, completează autorul, sunt Sofocle, Rimabuad, Kafka, poezia spaniolă din Secolul de aur, muzica de cameră de la Schumann şa Bartok.” Citind prima frază din Metamorfoza lui Kafka, Gabriel Garcia Marques a avut o revelaţie şi a decis să citească toate marile cărţi ale omenirii începând cu Biblia.

Într-o bună dimineaţă,când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate,se pomeni ,metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Urmează capitole dedicate romanelor Un veac de singurătate şi Toamna patriarhului, cele mai citite romane ale sale, capitole despre politică, despre femei, despre celebritate şi celebrităţi.Ultima întrebare şi ultimul răspuns ne încântă şi ne răsplătesc plăcutul efort pe care vi-l recomand şi vouă de a duce până la capăt lectura acestei cărţi extrordinare:

„-Care este personajul cel mai surpinzător pe care l-ai cunoscut vreodată?

-Mercedes, soţia mea!”

„-

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în carti bune și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez

  1. incertitudini spune:

    Maria,

    M-a impresionat într-un mod, pe care nu-l pot explica, fraza finală din romanul pe pe care îl citezi
    ”semințiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua șansă pe pământ”.

    Apreciază

  2. Pingback: Convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Maria Postu spune:

    In cartea despre care vorbesc, autorul marturiseste ca a lucrat 2 ani la „Un veac de singuratate”, cartea care avea sa-l consacre si sa atraga atentia asupra sa si despre care ziarul Le Monde scria ca „a atins expresia perfecta,cea mai patetica a singuratatii omului sud-american”.Nimic nu este intamplator la el asa ca acest final are semnificatie aparte.

    Apreciază

  4. George spune:

    Maria,
    Impresionant eseul tau referind la Garcia Marquez. „Un veac de singuratate”….cand in original titlul suna „O suta de ani de singuratate”… ceea ce m-a fascinat de la inceput, a fost titlul, in traducerea romaneasca (pe vremea aceea Editura Tineretului) Spatiul atemporal definit de veac, in loc de numeralul „o (una) suta”. Singurele indicatii de plasare in timp sant putine, si mai mult deductive, sugerate ici si colo: un loc unde nu s-a intamplat nimic intr-o mie de ani, un loc antic, unde singuratatea este personaj principal, personificat, insufletit, plin de misterul timpului, care trece, aducand o busola, la un moment dat, un loc patriarhal, ca un satuc uitat de vreme undeva sus prin muntii nostrii, sau poata o stana de vale.

    Dar inapoi la „veac”, cuvant sadit in limba noastra atat de expresiva, atat de frumoasa. Imi amintesc citind o alta carte „Trei Intr-o Barca”. Este un alt moment singular in puterea de exprimare al limbii, printr-o traducere asa de insufletita, ca aproape ca estompeaza originalul prin comic asa de bine ca citind cartea cineva nu poate sa nu rada tinandu-se cu mainile de burta.
    „Love In The Time Of Cholera”, este deasemenea un roman de o putere sugestive aproape imosibil de descris, datorita geniului creativ al autorului Gabriel Garcia Marquez. Am vizionat cu deosebita placere filmul bazat pe subiectul romanului.
    Multumesc de evocarea ta, Maria, asa de binevenita, asteptand cu nerabdare noi piese de literatura iluminate.
    George.

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    De data asta , George, nu ma simt continuata in idee ci de-a dreptul eclipsata.Si ma bucur sa am asa partener de dialog!Mi-ar placea sa-mi dai voie sa realizez un colaj cu comentariile tale intr-un articol nou.Desigur, mai intai iti voi cere acceptul.”Un veac de singuratate” are pentru mine o semnificatie aparte deoarece imi desteapta extrem de viu o amintire din adolescenta cand aceasta carte fusese tradusa si la noi si am cumparat-o cu greu in reiomul comunist, dintr-o librarie, alaturi de o persoana , efemera in viata mea, care m-a ajutat enorm sa-mi inteleg vocatia si sa invat sa -mi selectez lecturile si prietenii in viata.

    Apreciază

  6. George spune:

    Mi-ar face o deosebita placere, si ma simt la un impas de exprimare: sant surprins de valoarea pe care o gasesti in in cuvintele mele pe alocuri stangace, dar venite dintr-un lacas adanc sapat in sensitivitatea mea.
    Cred ca te referi la aceesi editie a cartii; in aditura a fost publicata si Erendira, o alta culegere de capodopere literare deschizatoare de drumuri in directia realitatii invaluita in misterul atemporalitatii…. O ce minunata muzica are fraza lui Marquez, dar din nou, trebuie sa accentuez ca limba romana are puterea de exprimare de neegalat. As dori sa pot sa apreciez opera lui Garcia Marquez in limba sa materna.
    Multumesc pentru consideratie, si m-as bucura sa putem sa continuam.

    George.

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Chair exista aceasta valoare dar imi trebuie un pic de timp sa le aranjez frumos in pagina, interventiile tale si va iesi ceva foarte frumos.Da, am avut in aceeasi colectie si povestea Erendirei care mi-A INSPIRAT O PARODIE, CRED CA O STII AICI PE BLOG.O ZI BUNA, MARIA

    Apreciază

  8. branchenbuch spune:

    Wonderful blog! I truly love how it? s easy on my eyes as well as the data are well written. I am wondering how I can be notified whenever a new post has been made. I have subscribed to your rss feed which need to do the trick! Have a nice day!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s