Celula uitarii

Astazi…ei bine ASTAZI….Va fi un nou inceput, astazi voi termina ce am inceput ieri sau voi incepe ceva ce-mi doresc de mult si am tot amanat, voi incheia ce trebuia incheiat de mult, voi sterge praful de pe ceva uitat, voi lasa sa se astearna praful pe ceea ce trebuie lasat sa fermenteze nu 5-7 zile ci 5-7 ani si sa-l scot de acolo, el Marele Eveniment datator de insomnii,  cand deja ii voi fi  uitat culoarea, mirosul, durerea provocata sau bucuria anticipata dar ramasa in stadiu virtual. Astazi, e o zi de luni, cand imi fac proiecte pentru a putea apoi sa le naruiesc si sa le inlocuiesc cu altele si mai nerealiste, astazi ar putea fi un nou inceput, de parca fiecare saptamana ar dur(e)a atat cat am eu nevoie, cat pot  eusuporta, de parca astazi cand simt ca pot reincepe ceva as avea nevoie de o zi de luni cat o saptamana, iar maine, cand voi fi obosit, saptamana sa dureze o ora.Astazi, voi sterge ranile altora uitand de ale mele asteptand zadarnic sa-mi observe cineva propriile rani, dar ce conteaza, importanta e imaginea lor despre mine, adevarul?E o usa secreta la care nici eu nu am mereu acces.

ASTAZI…De cate ori nu am spus, “Non, rien de rien,/Non, je ne regrette rien!/Ni le bien qu’on m’a fait/ni le mal;/Tout ca m’est bien egal!”Si totusi, uitarea nu e atat de mantuitoare, e ca o moarte a unei picaturi din ceea ce suntem, o esenta a unui parfum divin pe care il irosim prea repede sau prea devreme spaland cu el petele din soare...A uita e o binecuvantare uneori, a pastra viu tot ce ai trait cred e o necesitate de care nici nu stii cand ai nevoie.Iti scoti trecutul de la naftalina si il examinezi cu lupa maturitatii si constati cat e de imperfect, de fals, de ..al atcuiva parca.Iti spui:”Doamne, asta sunt eu?Atat de falsa, atat de superficiala, atat de…fragila…A mai ramas ceva din mine?Mai pot salva ceva din vechile emotii si sentimente?Sau le-am epuizat pe trairi facile, pe oameni mincinosi, pe inchipuiri, niciodata pe ceva real, concret.”

Iata, intind palma, ce vad in ea?Linii multe, multe, o vrajitoare mi-ar putea spune ce multe cumpene am avut, le-am depasit pe toate?Sau inca mai am?Daca da, de ce atat de multe si de ce atat  de des imi apar riduri pe suflet, pe chip…Daca secolul actual nu ne-ar ajuta cu operatii estetice, cu creme minune, am observa cati Dorian Gray care nu au fost ucisi de imaginea propriului lor portret imbatranit se afla printre noi.Si atunci am rupe revistele de scandal, am interzice emisiunile care le dezbat viata si i-am aseza acolo unde le e locul:in celula uitarii, acolo unde nu exista gratiere si sansa rejudecarii.

 

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Celula uitarii

  1. Pingback: Celula uitarii - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. floungureanu zice:

    Nimic nu se uita, doar se subactiveaza. Cateva ancore pot reactiva ceea ce am fost candva : scrisul, iubirea, cuvintele, imbratisarile….

    Apreciază

  3. Pingback: de toamnă / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  4. George zice:

    Minunat Maria. Stiu ca exista o asemenea „Celula a uitarii”, as cum pe de alta parte, vor fi intotdeauna amintiri pe care le vom pastra, mai presus de orice altceva.
    George.

    Apreciază

  5. Pingback: Eu tac « Blogul lui Teo Negură

  6. Maria Postu zice:

    George, ce ne-am face daca nu am putea uita?Uneori, iertam…si asta desi e crestinesc, nu e tocmai benefic.A uita inseamna a repeta greseala, a ierta inseamna slabiciune, cred eu.

    Apreciază

  7. Maria Postu zice:

    Uneori ma tem sa uit, incep sa pastrez prin scris ceea ce acum ma doare…Sunt dispusa sa experimentez pe mine durata suferineti si intensitatea spre a fi sigura ca descriu trairi sincere, autentice.

    Apreciază

  8. George zice:

    Cred ca atunci cand iertam, putem uita mai usor, sant mai impacati cu noi insine, si reusim sa ne amintim si partile bunue, cat de putine ar fi. Deasemenea putem sa ragem rabojul, si sa incepem altceva. Dar e greu, cel mai greu e sa ne iertam pe noi insine.

    Apreciază

  9. De ce , atunci când vedem ceva deosebit , spunem, deja, – mi-ar plăcea să mai trec pe aici?
    Deja clipa ține de trecut?
    De ce ai creat această celulă, Maria?

    ”Astazi, e o zi de luni, cand imi fac proiecte pentru a putea apoi sa le naruiesc si sa le inlocuiesc cu altele si mai nerealiste, astazi ar putea fi un nou inceput, de parca fiecare saptamana ar dur(e)a atat cat am eu nevoie, cat pot eusuporta, de parca astazi cand simt ca pot reincepe ceva as avea nevoie de o zi de luni cat o saptamana, iar maine, cand voi fi obosit, saptamana sa dureze o ora.”

    Nu este prezentul singurul loc în care, în acest moment, trăim emoția?

    Apreciază

  10. Maria Postu zice:

    Nu, Gina, eu cred ca privit din prezent trecutul capata o alta semnificatie si regretam anumite fapte implinite sau incomplete.Prezentul are nevoie de viziunea inteleapta a trecutului.Multumesc pentru lectura atenta ca de obicei.

    Apreciază

  11. Pingback: poem despre cum poţi vedea lumea / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  12. Maria Postu zice:

    Iertarea, George, este un lucru foarte greu si lent.Trebuie sa uiti si apoi crezi ca ai iertat.Daca te incapatanezi sa tii minte, uiti mai greu ceva ce te-a durut.

    Apreciază

  13. Satirikon zice:

    Magnifica interpretare 🙂

    Apreciază

  14. Maria Postu zice:

    Multumesc…la inceput am avut senzatia ca aprecierea ta se adreseaza si interpretarii pe care o dau eu temei alese.Apoi am vazut adevarul.Sunt de acord cu tine….referitor la Amstrong si piesa La vie en rose.Multumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s