Celula uitarii

Astazi…ei bine ASTAZI….Va fi un nou inceput, astazi voi termina ce am inceput ieri sau voi incepe ceva ce-mi doresc de mult si am tot amanat, voi incheia ce trebuia incheiat de mult, voi sterge praful de pe ceva uitat, voi lasa sa se astearna praful pe ceea ce trebuie lasat sa fermenteze nu 5-7 zile ci 5-7 ani si sa-l scot de acolo, el Marele Eveniment datator de insomnii,  cand deja ii voi fi  uitat culoarea, mirosul, durerea provocata sau bucuria anticipata dar ramasa in stadiu virtual. Astazi, e o zi de luni, cand imi fac proiecte pentru a putea apoi sa le naruiesc si sa le inlocuiesc cu altele si mai nerealiste, astazi ar putea fi un nou inceput, de parca fiecare saptamana ar dur(e)a atat cat am eu nevoie, cat pot  eusuporta, de parca astazi cand simt ca pot reincepe ceva as avea nevoie de o zi de luni cat o saptamana, iar maine, cand voi fi obosit, saptamana sa dureze o ora.Astazi, voi sterge ranile altora uitand de ale mele asteptand zadarnic sa-mi observe cineva propriile rani, dar ce conteaza, importanta e imaginea lor despre mine, adevarul?E o usa secreta la care nici eu nu am mereu acces.

ASTAZI…De cate ori nu am spus, “Non, rien de rien,/Non, je ne regrette rien!/Ni le bien qu’on m’a fait/ni le mal;/Tout ca m’est bien egal!”Si totusi, uitarea nu e atat de mantuitoare, e ca o moarte a unei picaturi din ceea ce suntem, o esenta a unui parfum divin pe care il irosim prea repede sau prea devreme spaland cu el petele din soare...A uita e o binecuvantare uneori, a pastra viu tot ce ai trait cred e o necesitate de care nici nu stii cand ai nevoie.Iti scoti trecutul de la naftalina si il examinezi cu lupa maturitatii si constati cat e de imperfect, de fals, de ..al atcuiva parca.Iti spui:”Doamne, asta sunt eu?Atat de falsa, atat de superficiala, atat de…fragila…A mai ramas ceva din mine?Mai pot salva ceva din vechile emotii si sentimente?Sau le-am epuizat pe trairi facile, pe oameni mincinosi, pe inchipuiri, niciodata pe ceva real, concret.”

Iata, intind palma, ce vad in ea?Linii multe, multe, o vrajitoare mi-ar putea spune ce multe cumpene am avut, le-am depasit pe toate?Sau inca mai am?Daca da, de ce atat de multe si de ce atat  de des imi apar riduri pe suflet, pe chip…Daca secolul actual nu ne-ar ajuta cu operatii estetice, cu creme minune, am observa cati Dorian Gray care nu au fost ucisi de imaginea propriului lor portret imbatranit se afla printre noi.Si atunci am rupe revistele de scandal, am interzice emisiunile care le dezbat viata si i-am aseza acolo unde le e locul:in celula uitarii, acolo unde nu exista gratiere si sansa rejudecarii.