Despre rostul cuvintelor şi al tăcerii

Când cineva tace prea mult si de prea multe ori ma intreb daca nu cumva eu sunt de vină.Dacă însă cineva vorbește prea mult, despre diverse subiecte, în gamă majoră, dorind să mă impresioneze sau în gamă minoră manelizând subiectul și coborându-l la nivelul trivialității din nou mă simt supusă unui supliciu de a fi nevoită să ascult gargara obositoare a cuiva care-și ridică existența la rangul de eveniment cosmic și dorește să informeze pe cît mai mulți din jurul său despre evenimentele personale ca și cum ar fi vorba de un eveniment de proporții planetare.Desigur, se exclud din această categorie persoanele care-mi sunt foarte apropiate și îmi împărtășesc evenimente din viața lor fără intenția de a mă impresiona sau complexa prin grandoarea lor ci pur și simplu pentru a-și descărca sufletul și a găsi cate un nou punct de vedere asupra a ceea ce li s-a întâmplat și le-a bulversat existența. Există oameni pe care nu simți nevoia sa-i asculți prea des și în general nici nevoia de a comunica altfel cu ei.În afară de cuvintele formale, așa-zis politicoase și amabile, simți ca încă ceva în plus ar tensiona relația și nu i-ar aduce bine sau nu ar conduce-o la un alt nivel.Sunt cei cu care nu ai nimic în comun și nu vei avea poate niciodată.Rareori m-am înșelat în privința primei impresii, a primelor 5 minute despre care psihologii spun ca sunt decisive pentru relația de atracție sau nu dintre cele două persoane, indiferent că sunt de același sex sau de sex opus și atunci există suspiciunea ca relația lor ar putea căpăta conotații erotice în scurt timp, dacă nu cumva doar ele au fost acelea care  i-au condus pe cei doi unul spre celălalt.Capacitatea de a recepta aceste semnale emise de personale cu care venim în contact, nu știu dacă o are toată lumea, în mod sigur, eu o am și din păcate nu am folosit-o întotdeauna spre folosul meu.De multe ori am ignorat semnalele negative emise de o persoană spre mine și am continuat forțând nota sa încerc să cultiv o relație, care în final s-a destrămat sau care merge cu foarte multă dificultate.În schimb, au existat oameni în care relația nu se întreținea prin exces de cuvinte, de confesiuni, de of-uri și oftaturi și priviri subînțelese.Au existat oameni cu care vorbind, simțeai ca  faci un pleonasm, Ceea era de spus, se spusese între voi, în cuvinte puține, în minute puține, fără familiarități, fără intimități și complicități discrete departe de bârfa colectivității din care întâmplător sau nu faceți amandoi(amandouă) parte.În romanul Hesperus al lui Ioan Mircea Culianu, în societatea pe care și- imaginează el peste 6 milioane de ani, după un război postatomic, căsătoria nu mai există iar cuplurile se pot schimba de-a lungul vieții personajelor (care de fapt sunt nemuritoare, moartea este acolo o opțiune voluntara, neobligatorie), există totuși un cuplu care nu se poate adapta acestei transformări și care păstrează reminiscențe ale vieții pământene, numite prin termenul Antichitatea, cuplu care de multe ori nu comunică prin cuvinte, nu au nevoie să se audă spre a-și putea descifra gândurile, spre a putea înțelege fiecare ce a simțit, ce a dorit sau cum a interpretat celălalt un eveniment la care participă amandoi.Desigur, viața sexuală fiind absentă ca și dorința, ura, tristețea, boala, în această societate perfectă, gândurile celor doi nu au conținut erotic și totuși, faptul că ei se pot auzi fără cuvinte, este impresionant.Am auzit de câteva ori în viață cuvinte care nu mi-au fost spuse.Cuvinte pe care nu am avut curajul să le desifrez într-un sens care poate mi-ar fi schimbat viaţa. Puteţi crede, rătăciţi în conformisme, suplicii, gratuităţi, mediocrităţi  cum suntem apropae toţi că existau cândva în această viaţă atât de ternă şi fadă anumite trasee invizibile celorlalţi care vă puteau duce într-o altă direcţie?Puteţi accepta prezenţa misterului şi a unei lumi de o bogăţie inimaginabilă care nu se măsoară în bancnote, în turnuri şi opulenţă, lume din care aţi fi putut face parte dacă aţi fi avut curajul să credeţi că există, că trebuie doar să aveţi răbdare spre va aştepta acel ceas favorabil când poarta spre ea era deschisă şi că puteaţi inbtra fără teama că un gardian vă va cere parola sau mai ştiu eu ce ţinută corespunzătoare?Acolo tăcerea şi cuvintele ar fi căpătat o cu totul altă semnificaţie…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Despre rostul cuvintelor şi al tăcerii

  1. incertitudini spune:

    Cuvintele învață să tacă.

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc, Gina pentru comentariu.Imi cer scuze ca am intrerupt comunicarea, am lucrat foarte mult la cartea de proza, plus zecile de alte probleme diverse.M-am gandit la tine si am mai trecut pe la tine dar fara sa am timp sa comentez.La multi ani fiului tau!Sa-ti traiasca!

    Apreciază

  3. Pingback: un drog de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  4. Pingback: ochi umezi de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  5. Shayna spune:

    Uneori nici toate cuvintele din lume nu spun cat spune tacerea mea. E un fel de …vorbesc tacand sau tac vorbind, nici eu nu mai stiu. Dar stiu ca atunci cand tac spun cele mai multe lucruri, e drept ca ajutata de privire.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Ai dreptate.Ochii, tacerea, sunt mai bogate decat orice, cu conditia sa existe cineva capabil sa le descifreze.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s