Dezvățarea de poezie si Cuvinte de care am absolută nevoie

Dezvățarea de poezie

Nu voi mai scrie niciodată poeme, imi repet,

cum alţii bilete postate pe frigider  iartă-mă, azi ajung târziu acasa, te iubesc, cumpără lapte, nu uita sa încui ușa când pleci

mă dezvăţ încetul cu încetul să mai scriu poeme cum te dezveţi să mai respiri sub apă,

la început ţi-e frică, apoi ai vrea să strigi, pe urmă deschizi ochii să nu pierzi ultimul spectacol

e splendidă dezvăţarea de poem, parcă ai fi înţărcat a doua oară, eşti atît de aproape de sânul preaplin al mamei, mirosul laptelui îţi răscoleşte simţurile dar nu ai voie să mai atingi cu primii tăi dinţi sânul mamei,

poți privi  dansul algelor în jurul tău, peştii străvezii aşteptând cuminţi să ţi se aşeze pe burtă, fiecare peşte va lua câte o bucată din poem devenind el însuţi un poem al scafandrului care-ţi va căuta mâine trupul când poemele te vor fi dat dispărut, sau poate tu vei anunţa dispariţia ta dintr-un poem pe care-l stăpâneai ca un regat neînsemnat pe nici o hartă a poemelor

sau poate că el te stăpânea fără ca tu să știi ,

urma ți se pierde în poem și a poemului în tine ca și cum ți-a fost extirpat poemul ca într-o proces de lobotimie,

nu știai ce tot admira la tine asistenta aceea cu zâmbet de carton care-ți oferea în fiecare dimineață doza de proză ca să te vindece de poezie ca intr-o cură de depoetizare forțată

ca si cum ai fost prins scriind poeme pe ascuns, in grajdul scolii riscand sa dai foc așezamântului de cultură,

la sfârsit când mă veţi întâmpina la poarta spitalului cu braţe de poeme şi metafore parfumate, testându-mi imunitatea dobândită cu greu,

mă voi preface că nu vă cunosc,

că nu m-am servit niciodată de voi ca personaje în poemele mele vechi de altădată…

Dacă mă veţi întreba ce ascund acolo în adâncul privirilor mele,

nimic, dar nimic, credeţi-mă

şi voi fugi aruncând spre voi ultimul meu poem, pe acesta,

refugiindu-mă înapoi în braţele infirmierelor şi asistentelor uşor de mituit

pentru a-mi îndulci cura de depoetizare cu poeme cumpărate din ganguri întunecoase

când sistemele de alarmă s-au oprit,

paznicii au aţipit iar doctorul, ah, doctorul de gardă

care-mi cunoaşte atât de bine viciul,

face dragoste cu asistenta şefă chiar pe muzica poemelor

pe care nu am avut timp să le scriu…

Cuvinte de care am absolută nevoie

Cineva imi dictează cuvintele dupa care mă orientez în fiecare dimineață

ca după alte puncte cardinale reinventate de mine,

când deschid ochii, o carte sau fereastra,

mă învață să nu mă așez pe un pervaz fragil

și totuși o fac cu o inocență tragică de fiecare dată

și ma las adunată cu fărașul în fiecare zi de cineva grijuliu

fără să știu daca femeia astfel descompusă și recompunsă zilnic

e aceeași cu cea pe care o vedeți voi

trecand impenetrabilă cu poșeta spre serviciu sau

alunecând în cascadele cuvintelor riscând să nu mai iasă niciodată de acolo,

ascunzându-se în tăcere ca intr-un fotoliu de ultima generație

fără arcuri, perne sau culori imprimate

e doar ideea de fotoliu cea în care mă odihnesc

ca o femeie în mintea bărbatului care o iubește,

întorc  uneori capul să îl privesc, să-i mulțumesc,

el îmi întoarce înapoi un cuvânt pe care nu l-am cerut

dar de care aveam absolută nevoie…

 

 

 

 

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s