Pe cine il prinde Tristeţea…

Pe cine îl prinde Tristeţea riscă să nu ajungă acasă în zori oprindu-se undeva pe drum să şi-o înece într-un pahar sau în două…

Îi recunoşti pe cei captivi ai Tristetii:au un aer boem si-o aliura romantica de el  desdichado coborat in mileniul III dintr-o rama de tablou innegrita si uitată până şi de paznicii care trebuie să-i reactiveze din cînd în cînd sistemul de protecţie anti-furt. Pe cine il prinde Tristetea , il lasa fara nici o letcaie de bucurie in suflet si-l trimite pe strazi dosnice sa-i faca servicii in numele ei.Se cunosc cei care sunt cavaleri ai Tristetii, se lupta cu morile de vant ori scriu poeme intunecate despre un anotimp ce ar trebui sa fie doar al luminii.Pe unii ii prinde foarte bine tristetea, pe altii fericirea, fiecare isi tatueaza pe fata ce i se potriveste mai bine si ce starneste mai usor grija, nelinistea, tristetea celor din jur…Se pare ca  a starni nelinisti in sufletul celor din jur e pentru unii o arta care le procura voluptati ascunse.De cate ori nu am auzit glasul ingrijorat al mamei:”Nu fi trist!Se vor indrepta lucrurile, maine vei lua o nota buna!”

Vocea calma dar calda a tatalui:”Nu mai fi trist!Maine vei cunoaste o alta femeie care te va iubi sincer si neconditionat!”

Apoi vocea femeii de langa tine:”Nu fi trist!Seful tau va intelege cat valorezi si data viitoare te va promova pe tine!”

Dar uneori tristetea se lipeste definitiv de tine, de fata, de trup, de gesturi, orice ai face, orisiunde ai merge, imprastii tristete ca un praf dintr-o haina tinuta ani la rand intr-o debara dintr-o locuinta demolata, pe care ai regasit-o si ai curajul sa o porti. Si intr-o zi a venit cineva ti-a spus, contrariat de aerul de tristete pe care-l degajai:”Tristetea ta e atat de provocatoare ca as vrea sa stiu ce se ascunde dincolo de ea…”

Eu nu am aflat ce se ascunde in spatele tristetii mele sau a altora:tristete autentica sau doar mimata, tristete furata sau doar primita in dar, demodata sau doar prea saraca spre a fi in ton cu moda, tristete ieftina dar nu de vanzare, tristete uzata dar de calitate…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Pe cine il prinde Tristeţea…

  1. se pare că Tristeţea e mai afectată de starea lui/ei decât Fericirea!

    O zi bună, Maria!

    Ottilia

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc, Ottilia!Cand si cum prinde Trsitetea pe fiecare, e o problema greu de dicutat!Important e sa stim ca fara ea fericirea nu ar mai avea sens!

    Apreciază

  3. incertitudini spune:

    Maria,

    Când ești tristă, vrei un umăr pe care să plângi, o pereche de ochi, care să se piardă în sufletul tău sfâșiat două mâini calde, care să-ți șteargă lacrimile și să-ți spună- mâine va fi mai bine..
    și dacă nimic din ce am spus nu există, plângi!
    Soarele se va fi ascuns astăzi din viața ta, dar rămân stelele!
    Vezi? iată fericirea rătăcită!

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Gina, iti multumesc ca te-ai aplecat asupra textului meu cu rabdare si intelegere.Vorbeam despre tristete in general…Ea e chiar necesara, indiferent de consecinte, uneori, creative…Popoarele fericite nu au istorie spunea cineva…Daca vrei sa fii creator, impune-ti anumite restrictii, am auzit mai multe persoane , psihologi, spunand acest lucru…Ce ne-am face daca nu ar fi cineva in jur care sa ne aline tristetea si noi, la randul nostru, sa le-o alinam din cand in cand?

    Apreciază

  5. Pingback: Spune-mi cine esti… « lunapatrata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s