Pe cine îl prinde Tristeţea riscă să nu ajungă acasă în zori oprindu-se undeva pe drum să şi-o înece într-un pahar sau în două…
Îi recunoşti pe cei captivi ai Tristetii:au un aer boem si-o aliura romantica de el desdichado coborat in mileniul III dintr-o rama de tablou innegrita si uitată până şi de paznicii care trebuie să-i reactiveze din cînd în cînd sistemul de protecţie anti-furt. Pe cine il prinde Tristetea , il lasa fara nici o letcaie de bucurie in suflet si-l trimite pe strazi dosnice sa-i faca servicii in numele ei.Se cunosc cei care sunt cavaleri ai Tristetii, se lupta cu morile de vant ori scriu poeme intunecate despre un anotimp ce ar trebui sa fie doar al luminii.Pe unii ii prinde foarte bine tristetea, pe altii fericirea, fiecare isi tatueaza pe fata ce i se potriveste mai bine si ce starneste mai usor grija, nelinistea, tristetea celor din jur…Se pare ca a starni nelinisti in sufletul celor din jur e pentru unii o arta care le procura voluptati ascunse.De cate ori nu am auzit glasul ingrijorat al mamei:”Nu fi trist!Se vor indrepta lucrurile, maine vei lua o nota buna!”
Vocea calma dar calda a tatalui:”Nu mai fi trist!Maine vei cunoaste o alta femeie care te va iubi sincer si neconditionat!”
Apoi vocea femeii de langa tine:”Nu fi trist!Seful tau va intelege cat valorezi si data viitoare te va promova pe tine!”
Dar uneori tristetea se lipeste definitiv de tine, de fata, de trup, de gesturi, orice ai face, orisiunde ai merge, imprastii tristete ca un praf dintr-o haina tinuta ani la rand intr-o debara dintr-o locuinta demolata, pe care ai regasit-o si ai curajul sa o porti. Si intr-o zi a venit cineva ti-a spus, contrariat de aerul de tristete pe care-l degajai:”Tristetea ta e atat de provocatoare ca as vrea sa stiu ce se ascunde dincolo de ea…”
Eu nu am aflat ce se ascunde in spatele tristetii mele sau a altora:tristete autentica sau doar mimata, tristete furata sau doar primita in dar, demodata sau doar prea saraca spre a fi in ton cu moda, tristete ieftina dar nu de vanzare, tristete uzata dar de calitate…
se pare că Tristeţea e mai afectată de starea lui/ei decât Fericirea!
O zi bună, Maria!
Ottilia
ApreciazăApreciază
Multumesc, Ottilia!Cand si cum prinde Trsitetea pe fiecare, e o problema greu de dicutat!Important e sa stim ca fara ea fericirea nu ar mai avea sens!
ApreciazăApreciază
Maria,
Când ești tristă, vrei un umăr pe care să plângi, o pereche de ochi, care să se piardă în sufletul tău sfâșiat două mâini calde, care să-ți șteargă lacrimile și să-ți spună- mâine va fi mai bine..
și dacă nimic din ce am spus nu există, plângi!
Soarele se va fi ascuns astăzi din viața ta, dar rămân stelele!
Vezi? iată fericirea rătăcită!
ApreciazăApreciază
Gina, iti multumesc ca te-ai aplecat asupra textului meu cu rabdare si intelegere.Vorbeam despre tristete in general…Ea e chiar necesara, indiferent de consecinte, uneori, creative…Popoarele fericite nu au istorie spunea cineva…Daca vrei sa fii creator, impune-ti anumite restrictii, am auzit mai multe persoane , psihologi, spunand acest lucru…Ce ne-am face daca nu ar fi cineva in jur care sa ne aline tristetea si noi, la randul nostru, sa le-o alinam din cand in cand?
ApreciazăApreciază
Pingback: Spune-mi cine esti… « lunapatrata