BIBLIOTECA, PLOAIA SI POEZIA…


 

                                    Foto Simona Andrei

Mai 2011, Bucuresti.

Biblioteca…Ploaia…Poezia...Sunt termeni care mereu au stat alaturi si s-au împrietenit atât de mult încât până si dictionarul le respectă prietenia si nu-i tine prea departe unul de celălalt.

Biblioteca însă tânjeste după atingerea magică a Poeziei si pentru că nu-si poate părăsi locul ei menit în dictionar, pe la începutul acestuia având deci rol de întemeietor, se multumeste cu povestile pe care i le transmite una dintre surioarele ei Biblioteci, cum ar fi de pildă, Biblioteca Metropolitană Bucursti.

Aici s-au întâlnit într-o seară ploioasă (joi, 5 mai 2011, orele 16.00 fix) din nou Poezia  si Povestirea; si protejate de  Ploaie au tinut într-o dulce si inspirată captivitate în sala ”Mircea Eliade” un grup de iubitori ai literaturii, ai poeziei in general si, în special, ai celor două nume anuntate pe un afis discret ca tonalitate, dar expresiv si rafinat prin rezonanta numelor celor două poete invitate: mult premiata , tradusa si apreciata poetă si prozatoare de renume international  D-na Nora IUGA si mai tânăra poetă, publicista si jurnalistă Angela BACIU, care numără deja 15 titluri de poezie, proză si publicistică.

          Recunosc ca această întâlnire îmi dădea emotii uriase: le cunosteam creatia literară a celor două poete, dar nu avusesem bucuria să particip la nici un Recital de poezie din creatia Dumnealor, cu atât mai mult cu cât cu D-na Angela Baciu aveam să mă ântâlnesc si a doua zi la Colegiul National Bilingv ”George Cosbuc” intr-un alt proiect/lectura „O Dupa-amiaza de Poezie” unde urma să aibă loc o întâlnire cu elevii colegiului nostru în cadrul proiectului „Ateliere de lectură” initiat  chiar de Angela Baciu.

          Trebuia să mă întâlnesc în fata Bibliotecii Metropolitane cu un grup de elevi de la cls XI-a, din CNB ”George Cosbuc”pasionati de literatură, (ei da, le confirm celor ce se îndoiesc, mai există tineri care citesc, scriu si vin să se întâlnească cu Poezia chiar acolo unde ea se simte cel mai bine: într-o Bibliotecă, într-un mediu prielnic poeziei ca o seră încălzită doar de dragostea si emotia grădinarilor ei).

 Din dorinta de a ma întâlni cât mai repede cu cele două doamne, am ajuns mai devreme si am intrat în sala ”Mircea Eliade”, unde deja se aflau câtiva iubitori de poezie, ca si mine, publicul ajunsese devreme. Întâlnirea cu d-na Angela Baciu care m-a prezentat si d-nei Nora Iuga a decurs firesc, ca si cum ne-am fi cunoscut de multă vreme. Modestia si farmecul unei femei atât de sensibile, cunoscute si apreciate cuceresc de la început orice nou venit, familiarizat sau nu cu bogatele activităti ale domniei sale.

      În scurt timp si-au făcut aparitia si elevii mei; si pentru că sala devenise neîncăpătoare, erau prezenti scriitori, presa, televiziuni, prieteni, profesori si elevi, studenti,d-na Marilena Chirită, coordonatoarea proiectului la nivelul Bibliotecii Metropolitane, a deschis seara ce se anunta plină de emotii si trăiri de înaltă calitate, informându-ne despre situl bibliotecii si despre alte asemenea proiecte interesante care se derulează săptămânal în acest loc.

Emotia d-nei Chirilă ni se transmite si nouă si asteptăm cu nerăbdare ca invitatele să ne încânte cu magia verbului si a imaginii. Da, a imaginii, pentru că d-na Simona Andrei, fotograf profesionist,  a realizat o diaporama cu imagini extrem de sensibile insotite de versuri din creatia celor două poete. Fondul muzical contribuie din plin la sporirea

Citesc Poe si din când în când mai trece Dumnezeu prin odaie. Mă priveste…”(Angela Baciu) sau ”cu memoria palmelor asculta cum bate vantul de martie”,

Vai, cineva este totdeauna in cercul acela si urlă de neatârnare...”(Nora Iuga).

Publicul aplaudă  sub impresia impactului emotional. Ia cuvântul atat de firesc d-na Nora Iuga – nu era nici un scenariu, totul se desfasura pe viu, nimic pregatit inainte;  multumeste publicului si autoarei diaporamei, apoi îi cedează cuvântul domnului Constantin Abălută –  poet sii prozator  cunoscut care vorbeste despre creatia invitatelor serii ca un bun cunoscător , evidentiind valoarea si forta de seductie a operei poetice si a prozei d-nei Nora Iuga, a talentului si viziunii, precum si despre talentul si frumusetea creatiei artistice a Angelei Baciu. Domnul Constantin Abalută  pleacă cu regret la o altă întâlnire culturală si este invitata  să citească d-na Angela Baciu. Îi cunosteam celelalte volume de versuri, dar de data asta domnia sa ne citeste câteva poeme scurte dintr-un volum în lucru, “Absintheria de pe Strada Covaci” : “singura. astept dimineata/ o absorbtie rece /pun degetul /pe brat/ venele subtiri tipa/ calmul de afara scrijeleste  pielea si ochii/au spart toate cutiile muzicale”, sau “in copilarie noaptea sus /pe trei ierarhi/ am lovit intunericul cu pumnul/ ma luam de mana cu ceilalti si/ cantam prohodul/ n-am inteles/ de ce nu aveam voie pe pod/ in orice caz nu ploua” si o piesa de teatru, in prima auditie,  intr-un act “Povestea unui mort care avea o iubita la Venetia” sau “Mortul nostru”; nu o cunosteam si  în ipostaza de dramaturg si mărturisesc că sunt foarte încântată de spontaneitatea dialogurilor, de umorul fin, de tipurile surprinse atât de actuale si tragice în aparenta lor jovialitate, aflând o tristete de convenientă, de fapt, urmându-si fiecare destinul meschin, incapabile să iasă din rutină si mediocritate, obtuze, si lăsându-se provocate de moarte ca de un alt prilej, nu de a iesi din monotonie, ci de a savura si mai languros firimite ale unei existente care chiar si atunci când nu mai ”este” pare, de fapt, mai vie decat acelor ”vii”.

Cred ca, de fapt, acesta este mesajul piesei din care autoarea ne-a citit doar un fragment: adevărata viată nu se consumă neaparat într-un organism viu, ci poate exista mai adevărat într-un mort, chiar si prin simpla existentă a unei iubite aflate la Venetia. ”Venetia” e de fapt aici simbolul unei experiente unice în viată, ”ceva pentru care merită să pierzi o corabie”, cum spunea un mare poet plecat prea devreme. Astept cu nerăbdarea varianta completă a piesei ce se anuntă de pe acum extrem de interesantă.

        În continuare, este invitata sa citeasca d-na  Nora Iuga , scuzându-se că va citi acum proză, deoarece ultima carte apărută este ”Jurnalul berlinez”, (Editura „Cartea românească”, 2010), carte scrisă în urma perioadei petrecute la Berlin ca bursier. Abia asteptam s-o ascultam, liniste deplina.

„Mă încântă imaginea Berlinului si a berlinezilor, suprapuse mereu ca două fotografii realizate cu profesionalism de un  fotograf ce mimează inocenta privirii, peste imaginea Bucurestiului si a bucurestenilor. „Chiar dacă mai puternică si mai bine fixată este aceea a orasului natal, imaginea Berlinului, cu mici scene cotidiene, cu oameni în ipostaze diverse, dar care o fac pe autoare să observe cât de lung e drumul spre Europa e mai vie, mai tentantă. Descrieri de străzi care o fac să exclame ”Parisul poate fi oriunde!”, mici naratiuni , dialoguri cu prietenii români sau germani care o însotesc si permanenta raportare la Bucurestiul părăsit pentru câteva luni.

Revine totusi un element comun al fragmentului de jurnal, citit cu acest moment în care noi , ascultătorii din acest ceas al Bibliotecii Metropolitane, pătrundem pe străzile Berlinului:ploaia:” Afara ploaia. Un veritabil potop. Sintem uzi pina la piele. Simtim o secreta bucurie in suferinta…Merg cu capul in jos. Asfaltul cenusiu sub siroaiele de ploaie este singurul lucru din Berlin care ma face sa ma simt in Bucuresti – cenusiul asfaltului peste tot acelasi.

Îmi propun să-mi cumpăr cât mai repede  si cartea aceasta spre a savura nu doar stilul erudit, ci si impresiile unui artist despre Berlinul diferit de cel prezentat de reclamele publicitare sau de reporterii ocazionali.

Dupa lectura impresionanta a Norei Iuga a venit si poetul Mihail Galatanu care a completat  si el profilul artistic al celor două invitate cu alte observatii competente,  alternând replicile de critic literar cu relatarea unor   intamplari si amintiri comune atat cu Nora Iuga (a povestit cand s-au cunoscut), cat si  cu poeta Angela Baciu.

Lectura s-a incheiat pe acordurile muzicii divine din filmul prezentat la inceput,  autoarele au dat autografe pe carti si pe invitatii facute special pentru aceasta intalnire, fotografiindu-se  cu cei prezenti.

Publicul le-a răsplătit cu aplauze si buchete de flori, dar cea mai mare răsplată am primit-o noi, cititorii : ploaia ne-a  ajutat să devenim lirici si să intrăm mai repede în universul artistic al celor două scriitoare, univers care de acum încolo, cu sau fără ploaie, în biblioteci sau pur si simplu acasă ,se cuvine investigat si cercetat cu sufletul.

Cu sigurantă, vom găsi acolo refugii  puternice si ospitaliere.

                                                         Foto Simona Andrei

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la BIBLIOTECA, PLOAIA SI POEZIA…

  1. viorel gaita spune:

    Ferice de cei care participă la asemenea evenimente dătătoare de energie si speranta, dar mai ales de cei care le impartasesc impresiile lor si celor care nu participă.

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc frumos…Da, a fost o seara speciala ‘aureolata” de ploaie, amfitrion si oaspete care sporeste misterul unei seri in compania unor spirite solare.Ploaia, in ciuda previziunilor sinistre vehiculate zilelea acestea, are asupra mea un efect terapeutic, de aceea ma izolez de mine in compania ploii sprea ma putea deslusi mai bine printre picaturile de ploaie….

    Apreciază

  3. incertitudini spune:

    Mi-e dor de astfel de seri, Maria!
    Sunt dovezi fierbinți că viața are și alte dimensiuni!
    Asta am simțit în seara asta cu parfum de castani , vizionând un concert deosebit!
    Da! Dincolo de cenușiul vieții, trăiește Arta!!
    Felicitări, Doamna profesoară!

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Bine ai venit, Gina!Multumesc pentru comentariu!Da, a fost o seara magica.Te felicit pentru serile tale de joi, e bine ca iti faci timp pentru ele!

    Apreciază

  5. ULINK.RO spune:

    ULINK.RO – Portal articole. Promovare gratuita Site-uri, Blog-uri, Forum-uri, etc. Social bookmarking romanesc.

    Apreciază

  6. un blog foarte reusit!!!si un articol la fel de interesant!!!!

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Multumesc !Imi ce scuze ca raspund cu intarziere, am fost plecata!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s