Călăul din umbră

Un articol foarte bine documentat şi argumentat despre cazul Breban scrie Aura Christi aici:

Cazul Breban. „Mistificarea materialelor din Arhiva CNSAS”. Îndreptar (I)

Dacă, în toată presa naţională, ar fi reproduse stenogramele discuţiilor purtate de G. Ivaşcu şi de dvs. cu Ceauşescu – aşa cum s-a procedat în cazul Breban, trunchiat, abuziv, cu note, inexactităţi, care trădează o evidentă mistificare a unui înscris considerat act oficial, apoi, nu în ultimul rând, superficialitate, lipsa profesionalismului, poate şi a bunei-credinţe etc. – textele fiind intitulate Nicolae Manolescu a colaborat cu securitatea sau Nicolae Manolescu a avut sarcina de a muşamaliza disidenţa lui Breban sau Nicolae Manolescu a avut misiunea explicită de a „debrebaniza” România literară după demisia lui Breban – care ar fi reacţia dvs., Excelenţă? Care ar fi reacţia dvs., dacă – în acest ipotetic context – Breban ar fi scris negru pe alb că aţi fost… agent de influenţă şi – „persoana dvs. fizică”, vorba zglobiului primar Vanghelie – a pus în pericol, în anii de graţie 1971,
1972, dar şi mai târziu, viaţa autorului Animalelor bolnave?!

Călăul – în umbră, victima – lapidată

Mărturisesc că nu înţeleg: de când un raport al unei slugi ignobile a aparatului de represiune ceauşist este mai credibil decât mărturia unui coleg de breaslă, a unui con-frate?! Din ce motive rapoartele informatorilor securătăţii nu sunt verificate înainte de a fi făcute publice? Aceleaşi întrebări mă frământau când demonstram „pe text” modul în care îl „apăra” dl N. Manolescu pe acad. Nicolae Breban. (Mă refer la editorialul manolescian din nr. 16/2011 al României Literare, şi, apoi, la cel din nr. 18 al aceleiaşi reviste a USR) Dl N. Manolescu, în realitate, „îl înfunda” pe Breban: metodic, insidios, tendenţios. Am admirat gestul autorului Buneivestiri de a se retrage din Consiliul USR. Repet, l-am admirat, blamând – atenţie, nuanţă obligatorie – comitetul director al USR, care şi-a demonstrat nu o dată incompetenţa (vezi Casa Monteoru şi literatura română vie – în Contemporanul, nr.5/2010), nedorinţa (sau incapacitatea? sau, nu, nu spun, Doamne fereşte, rea-voinţa, ci… lipsa bunei-credinţe, poate?) de a apăra membrii de marcă ai Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv memoria unora dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai acesteia (vezi „ieşirile publice” ale dlui preşedinte N. Manolescu în „cazul Marino”, în „cazul Ion Caraion”, în „cazul Breban”, în „cazul Cezar Ivănescu”).
Interesant: securitatea i-a maltratat şi fizic (în nu puţine cazuri!), şi psihic pe români până la Revoluţia din 1989. După 1990, în plină libertate, unii intelectuali folosesc, în chip straniu, tendenţios, fragmente, marcate de ambiguitate, pasaje evazive din dosarele unor personalităţi, ale unor disidenţi, folosesc rapoarte ale securiştilor împotriva unora dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai elitei ţării! Concret: prevalează, incredibil, mărturia călăului, ea are o credibilitate indubitabilă! Călăul rămâne, culmea!, în umbră, mai exact spus, în culise; nu se pune în discuţie vina torţionarului, nu se evaluează gradul lui de vinovăţie, nu este cântărită gravitatea crimelor lui, ale călăului, în cazul în care cele din urmă, evident, există. În consecinţă, călăul este absolvit de judecată, apoi, în funcţie de caz, de pedeapsă. În schimb, este maculată, agresată, lapidată în piaţa publică, linşată mediatic victima. Bravos! Astfel, securitatea defunctă îşi continuă maligna „operă”, folosindu-i pe unii dintre contemporani, de bună seamă pe cei pre-dispuşi moral la o colaborare cu… defuncta securitate a României stalinisto-dejisto-ceauşiste, răscolind fondurile primitive, resentimentele unor indivizi dispuşi să maculeze, calomnieze, denigreze, indivizi de o simpatică mediocritate surâzândă, care, atenţie, nu sunt puţini!

(Cititi restul articolului aici.)

Aura Christi

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s