Seara când se dă timpul înapoi

Îmi spui că e vremea să cresc, inocenţa mea te mai sperie,

de parcă te-aş mai putea molipsi de altceva decât dragostea mea

am fire albe, nu vezi

şi riduri bine ascunse sub stratul gros de pudră

…dacă ai creşte, îmi spui, ţi-aş termina povestea, te-aş pune într-un rol principl

şi aş împodobi cu tine

pereţii peşterii mele, dar tu refuzi să creşti, în fiecare dimineaţă

eşti tot mai copil, chiar şi hainele de la banchetul de absolvire îţi vin minunat,

mă uit la tine

şi nu mă recunosc,

în ochii tăi e un adolescent pistruiat

tu spui că acela sunt eu, pe el îl iubeşti şi îl vrei înapoi,

Hei, trezeşte-te, e deja vineri,

e seara când crezi se dă timpul înapoi cui l-a pierdut la ruletă,

Citeşte-mi  o altă poveste, îmi ceri râzând,

ce dacă n-am să apuc să aud sfârşitul,

până atunci vei fi redevenit copila

pe care n-am cunoscut-o niciodată,

dacă ai creşte, îţi spun,

ce dacă vreau înapoi poveştile uzate despre femeia

respinsă la proba de intrare în poveste,

răspunde-mi, de ce doreşti atât de mult să cresc,

pereţii peşterii mele sunt goi, cineva a şters peste noapte

chipul femeii pe care o iubeam,

dacă ar fi crescut, îi spuneam femeii-copil

răsfoindu-mi grăbită miile de pagini ale bibliotecii mele

ştergând de praf obositele juliete, în căutarea unei pagini albe

din care cândva ea plecase,

i-aş fi dat înapoi timpul pierdut.

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Seara când se dă timpul înapoi

  1. Ottilia Ardeleanu zice:

    e greu să dăm timpul înapoi. imaginar, da, se poate!
    paradoxul este că atunci când suntem mici vrem să fim mari, iar când suntem deja mari, dorim să fim ceea ce am fost cândva.
    mi-a plăcut cum ai introdus ruleta ca personaj al gândurilor tale:
    „Hei, trezeşte-te, e deja vineri,

    e seara când crezi se dă timpul înapoi cui l-a pierdut la ruletă,”!

    te pup

    Apreciază

  2. Pingback: O recomandare... reînnoită! | Blogul lui Nea Costache

  3. sonia zice:

    In secret, fiecare am da timpul inapoi, seara, sub plapuma de ganduri…
    Dar vocea aceea launtrica aduce inevitabil masura cruda a unei realitati in care nu ne regasim, sau nu ne dorim sa ne regasim…
    Peretii pesterii mele par goi, dar culeg din vizitele mele pe meleaguri de cuvinte cate o mica si duioasa amintire, pe care, mai apoi sa le pot aseza, dand lumina si caldura peretilor ce par reci la intrare…
    Oamenii dragi din viata noastra dau sens si masura varstelor ce refuza sa se schimbe.
    Sa fii la fel de inspirata si pe mai departe. Lumea ta e fascinanta…

    Apreciază

  4. Maria Postu zice:

    Comentariul tau e mai frumos decat textul meu.Nimeni, din pacate, nu-si poate incalzi singur peretii pesterii.De aceea mereu avem nevoie de cineva alaturi sau mai departe, sa ne incalzeasca .Nu conteaza distanta ci intensitatea flacarii..Te astept sa revii unde doresti si ti-e bine.Multumesc de urare.Inspiratia se castiga.

    Apreciază

  5. Maria Postu zice:

    Ottilia, multumesc mult pentru cuvintele atat de apropiate de textul meu,Mai rau e ca unii nu devin niciodata mari.Si cei din jur nu pot intelege cauza.O saptamana buna.Te pup.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s