Ascunsă în spatele unor ziduri-cochilii
îţi aud strigătele,
de bucurie, tristeţe sau disperare,
după intensitatea lor
îţi imaginez trăsăturile, cearcănele şi umezeala care te împiedică să desluşeşti exact
locul unde se află clanţa,
urechea unui muzician orb îţi traduce strigătele
atraşi de mirosul lor, se aud noaptea lătrături la ferestrele zidite ale cochiliei tale,
se licitează dreptul de a ţi se face portretul în culori, câştigă un pictor surdo-mut
bate cu pensula în pereţii cochiliei şi recunoaşte după strigătele tale culoarea părului şi lacrimile din ochi,
astrologii îţi prezic momentul naşterii perlei,
o mare casă de modă o va vinde unei femei vizibile,
femeia invizibilă nu există, spuneți, dar nimeni nu a avut curaj s-o nască,
în nopți cu lună plină marinarii aruncă năvoade vrăjiți de cântecul ei,
fiecare femeie se crede o dată-n viață invizibilă și inventează lanțuri în care se prind pescarii pe care nu-i așteaptă
nimeni pe uscat,
femeia invizibilă nu vrea să aibă chip,
se lasă sedusă cîteodată de chipuri efemere oglindite în ferestrele cochiliei
apoi redevine femeia fără chip căreia nimeni nu-i poate reda adevăratul chip,
aceea care- i împrumută chipul nu va mai fi niciodată femeia dinainte.
Recital de recital-de-pian-angelica-postu.html
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
Similare
Despre Maria Postu
Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon...
Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în
Poeziile mele și etichetat
cochilie,
invizibila,
lanturi,
perla,
sirena. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
Absolut minunat felul tau de a inchipui femeia… Dincolo de o delicatete si sensibilitate rara, cuvantul tau e ascultator, transformandu-se in arta pura…
… Femeia invizibila nu vrea sa aiba chip…
ApreciazăApreciază
Multumesc, e un poem recent si recunosc, insuficient lucrat.Voi reveni asupra lui si a altor poeme cand le voi pregati pentru urmatorul volum.
ApreciazăApreciază
Mie mi-a placut mult…asa..nelucrat cum spui tu ca e..
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos…Poate ar trebui sa fie mai transparent, aglomeratia de simboluri oboseste si ambiguizeaza prea mult mesajul.
ApreciazăApreciază
Nuuu..mie tocmai asta mi-a placut..lasati-ne sa ne punem mintea la contributie:) Pana la urma asta e frumusetea literaturii – faptul ca fiecare gaseste propriile intelesuri in cuvinte incriptate.
ApreciazăApreciază
Ma bucur…ca am norocul sa-mi fie apreciate gandurile intr-o forma ea insasi atractiva.
ApreciazăApreciază