Vreau să întâlnesc un prieten…

Moto: în memoria prieteniilor de odinioră…

Vreau sa intalnesc un prieten, un vechi prieten caruia sa-i spun ce mult a însemnat pentru mine, dar pana sa am timp sa-i spun,  ne-am despărţit, fără să am şansa să-mi repar greşeala tăcerii.

Vreau sa intalnesc un prieten, pe care nu l-am  auzit, nu am putut să-l aud strigând după ajutor, concentrată cum eram doar asupra propriilor gânduri şi probleme.Strigătul lui a ajuns la mine prea târziu, când el deja…plecase.

Vreau să-mi întâlnesc un duşman, pe care l-am strigat, dar el nu m-a auzit  şi mult timp l-am urât şi am încercat să-i fac cel mai mare rău:să-l şterg din memorie.Dar nu am reuşit.Indiferenţa lui mi-a făcut bine, m-a călit pentru indiferenţa şi tăcerea celorlalţi din jurul meu.

Vreau să întâlnesc un prieten pe care l-am invidiat în ascuns şi l-am lăudat plină de ipocrizie, pe faţă, imaginându-mi că el nu înţelege.Dar am aflat că de fapt, el ştia adevărul şi tăcea din laşitate sau  comoditate.Lecţia lui m-a învăţat diferenţa dintre o prietenie de faţadă, o rivalitate înăbuşită, o prietenie adevărată şi o duşmănie declarată bărbăteşte, fără ocolişuiri.Dar din teama de a nu răni prin cuvinte dure, am preferat să tac, ascunzând adevărul.Aş vrea să-l întâlnesc să-i spun că am aflat între timp că un adevăr dur rostit franc doare mai puţin decât o minciună învelită în stanoil şi legată cu fundiţă roz-dar cine a stat să numere câte asemenea cadouri parfumate am dat şi am primit în viaţă?

Vreau să întâlnesc un prieten care să poată primi tot ce am să-i ofer, fără să-mi reproşeze că e prea mult sau prea puţin, prea târziu sau prea devreme…Care să ghicească ceea ce-mi lipseşte şi să nu-şi negocieze sentimentele, care să mă audă fără să-l strig şi să răspundă azi la întrebările pe care i le voi pune mâine…

Vreau să întâlnesc sau să vină la întâlnirea cu mine un sentiment pierdut dar a cărui reminiscenţă îmi creează insomnii uneori:un dor răvăşitor de CINEVA, o durere până la lacrimi  de dorinţa puternică ce-mi tulbură fragilul echilbru şi aş vrea atunci să-i scriu un mail, să-i dau un telefon sau pur si simplu să alerg la uşa lui şi să ma port ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nu au trecut decât 25 de ani, o putem lua de la capat…

Dar stiu ca totul este doar un alt vis desuet si imposibil…

„PE ATUNCI ERAM DOAR O PUSTOAICA

 

 Pe atunci eram doar o puştoaică de la ţară, pe atunci nu beam ballantine”s şi nu fumam decât d.s.sau golden dear în cel mai bun caz, colegele din dormitorul comun se vindeau prin parcuri şi WC-uri publice pentru un pachet de Kent original sau malboro, Sida incă nu fusese inventată, le contabilizam amorurile in jurnalul meu secret, deşi ştiam că maturitatea avea să ne găsească pe fiecare pe alte meridiane…

Unde eşti tu, Sabina, cu negrele tale viţe de păr şi cu silueta ta de vis pentru care te-am invidiat toţii anii de liceu când ai câştigat la balul bobocilor de la Arte?

Într-un bloc de la periferie îşi creşti plozii şi nu-ţi mai măsori talia zilnic cu obsesia de a fi descoperita intr-o zi de versace….

Unde eşti tu, Odette, şi visele tale de a-ţi deschide cândva o expoziţie personală la Dalles?

Mi-ai scris că faci recensământul pigmeilor din Gabon şi în rest pui gresie şi faianţă românilor bogaţi din Libreville. Din visul tău n-a rămas decât dedicatia ta pe o carte de la petrecerea mea de 18 ani…

Unde eşti tu panasorin şi iubirea ta pentru angelica, iubita profesorului de pictură dintr-a12-a de la care n-am învăţat niciodată arta de a deveni artist, oricâte ore am chiulit cu el în parcul romanescu?

Unde eşti tu adelabuzuloiu şi iubirea ta pentru dani din clasa paralelă, cel mai bun profesor de sex din liceu a cărui unică elevă credeai cu naivitate că eşti doar tu? Din visul tău de iubire n-a rămas decât un tub gol de barbiturice şi un loc gol în bancă, după plecarea ta de care doar eu fusesem prevenită, dar n-o putusem împiedica.

Unde eşti tu, carmenduca şi şi micul tău bazar de mărfuri interzise pe care le etalai pe catedră în absenţa profesorului de perspectivă care întârzia mereu,de aceea generaţia mea a suferit mereu de lipsa de perspectivă …

Ce s-a ales din mine, premianta clasei, care plângeam în hohote dacă luam o notă sub 9?

Nimic, doar o colecţionară de amintiri pe care le donez şi ele imi sunt refuzate, trimit  e-mailuri foştilor colegi dar ele-mi sunt returnate, destinatar necunoscut, mi se spune, dau anunţuri la mica publicitate şi vreau să vă întâlnesc pe toţi la 10 ani, la 20 de ani de la absolvire, dar nu mă sună nimeni poate semnalmentele mele nu mai corespund, poate o intrusă mi-a luat de mult locul, o intrusă care urăşte ţigările şi alcoolul şi detestă amorul liber, o intrusă care se teme de propriul trecut care mă ajunge din urmă, chiar şi atunci când mă camuflez într-o doamnă sobră şi inabordabilă, tentaţie pentru vânătorii de recompense care vor să descopere amintirile pe care le tranzitez clandestin dintr-o vârstă în alta, ca pe nişte bagaje periculoase ce pot declanşa oricând molime incurabile în oraşul în care n-am mai revenit de atunci dacă citiţi poemul scrieţi-mi la www. Grushneka27@yahoo. com. şi sigur cineva vă va răspunde.”

(poem din volumul „Abonament viaţă-moarte”, editura Vinea, 2003)