Omul care cumpăra doar tablouri

Un om avea mania de a cumpăra, ori de câte ori vizita un oraș, un loc străin, îndepărtat, pentru prima oară, tablouri: tablouri copiate după mari maeștri care trecuseră prin acel loc cu mult timp înintea sa și îl priviseră cu un ochi de artist, tablouri de duzină făcute de amatori, acuarele modeste, în culori pastelate, imagini artificiale, cu care își umplea geamantanele și își acoperea pereții casei , de altfel modestă, nemobilată cu mobile de lux sau alte obiecte prețioase.Unii se întorceau din excursii cu obiecte prețioase pe care le revindeau pentru a obține un beneficiu substanțial, alții achizitionau cosmetice, haine de firmă, obiecte electronice și electrocasnice și mai toți făceau o mulțime de fotografii, în care, bineînțeles, ei erau in centrul obiectivului fotografiat.El însă, era atât de dornic să achiziționeze cele mai neobișnuite tablouri încât uneori se rătăcea de grup căutând acele locuri unde negustorii își vindeau pe bani puțini munca sau, dacaă i se părea că un anumit loc merită să fie păstrat în memorie printr-un tablou, își scotea trusa de culori și blocul de desen și în 30 de minute schița un peisaj superior chiar modelului.Uneori pasiunea sa era atât de puternică încât uita să-și păstreze bani de mâncare și dacă n-ar fi fost mesele incluse în prețul excursiei, cu siguranță s-ar fi stins încet-încet de foame sub ochii indiferenți ai vecinilor de scaun.Uneori, pentru a face rost de bani spre a pleca în căutarea altor tablouri, în alte excursii din teritorii exotice, unde nu fusese niciodată, trebuia să vândă din vechile tablouri.Se despărțea cu durere de ele și de toate amintirile sale legate de acel tablou.

Dar cum criza nu iartă pe nimeni, nu-l iertă nici pe Omul cu tablouri și acesta trebuia să găsească o modalitate de a supraviețui așa că începu să vândă doar bucăți din tablouri : o bucata de cer curat de pe vremea excursiilor din adolescență, o pădure deasă și impenetrabilă, al cărei verde crud îl ajutase să treacă peste vremurile de secetă din verile călduroase, orășele liniștite și degajând un aer patrarhal cu oameni pașnici și iubitori, în care visase de atâtea ori că ar putea locui, bucăți de cer senin sau cer învolburat, ploi limpezi de vară scăldând chipuri inocente de copii, tablouri ale unor locuri unde se refugia de multe ori în răstimpul dintre două excursii, când nu își îngăduia luxul de a pleca într-o călătorie adevărată.

Într-o zi, negustorul căruia îi vinduse cele mai multe tablouri, bătu la ușa lui pentru o nouă comandă:se vindeau atît de bine tablourile pe bucăți încât negustorul se îmbogățise de pe urma lor, fără să-i dea Omului cu tablourile procentul cuvenit din câștigurile uriașe.Era așteptat, Omul rămăsese fără nici un ban și era dispus să-și vândă cît mai ieftin ultimele tablouri din casă.Negustorul intră.Casa părea pustie.Omul ieșise poate până jos să-și ia țigări sau cafea?Negustorul se uita în jur curios, vedea pentru prima dată toate tabourile omului, care păreau acum mai mari, mai colorate, mai tentante, de parcă te-ar fi chemat să te pierzi în lumea lor.Negustorul privea cu atenție, gândindu-se ce tablouri să aleagă, cât de ieftin să le cumpere și cât de scump să le vândă.Dar unde era stăpânul tablourilor?Privea cu atenție fiecare tablou.

Dintr-o dată, îl văzu: era acolo, în mijlocul unei grădini al cărei parfum trecea prin ramă și pânză până la el și se răspândea pe scările blocului, invadând tot orașul.În jurul lui erau atâtea plante cu un aer protector iar el, omul de la care cumpărase atâtea tablouri, stătea liniștit pe o bancă, senin și impasibil la așteptarea negustorului aflat de cealaltă parte a ramei, bucurându-se în sfârșit de frumusețile unor tablouri pe care nu le văzuse niciodată în lungile sale călătorii.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Omul care cumpăra doar tablouri

  1. Mircea Suman spune:

    M-ai facut sa caut. Caut rama in care sa ma retrag, sa privesc fara sa mai vad intunecimile, fara sa mai aud minciunile, fara sa mai simt miasmele.

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Mircea, multumesc pentru aceasta perfecta rezonare cu mesajul textului meu.Da, izolarea e benefica dar imposibila in conditiile pe care le visam noi asa ca ne multumim cu surogate.

    Apreciază

  3. Pingback: „O viață împreună”, o nouă cronică | Blogul lui Nea Costache

  4. Nea Costache spune:

    Uneori, fiecare dintre noi simte nevoia de a se retrage ca un refugiu, incadrat in ramele unui tablou, sa ramana singur, cu gandurile si contemplarile sale, cu lumea visata de el! Foarte frumoasa povestirea!
    O seara placuta!

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Va multumesc.Macar acest refugiu este ieftin si necenzurat de nimeni.Si dvs o noapte si dumica frumoase!

    Apreciază

  6. eumiealmeu spune:

    am avut o strângere de inimă. prima dată m-a durut că e nedreptăţit. pe urmă m-a durut că nu a fost răzbunat fizic – să-i fi dat câteva după ceafă sau câteva picioare, din tablou……🙂
    în cele din urmă, m-am liniştit şi mi-am dat seama că aceasta este înţelepciunea (nu cea de pe urmă a românului!) ci a omului care pricepe că poate să-şi facă viaţa frumoasă cu ceea ce are şi poate să lase răzbunarea în mâna Celui ce ştie să altoiască cel mai bine pe cei răi!
    (m-am exprimat foarte plastic, precum tablourile omului nostru! de felul meu nu-s aşa agresivă!🙂 )

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Te-ai exprimat foarte potrivit si degeaba ma temeam ca mesajul textului meu e prea vag si ca nu l-am cizelat mai bine.Am vrut sa scriu o poveste banala si mi-a iesit, fara sa vreau o poveste cu morala.Ma bucur foarte mult si iti multumesc pentru deslusirea unor sensuri noi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s