27, o cifra fatidica?

Ce pret are Viata?

Stie cineva cu cat se vinde acest produs perisabil?Unii il cumpara la preturi exorbitante si doar in cantitati mici, ar da orice sa mai gasesca produsul la discretie, viziteaza cele mai renumite locuri din lume, cheltuie ultimii banuti din casa pentru un strop de viata.Dar degeaba.Ii vedem cum li se scurge viata printre degete si pentru ei nu mai e nimic.Lacrimi, suferinta in jur dar zadarnic.Viata nu se lasa cumparata asa usor…Dar ce te faci cand altii, carora viata li se daruie cu generozitate, isi bat joc de acest produs, ii minimalizeaza valoarea, il arunca la recicle byn fara remuscari, si e vorba, chiar de propria lor viata. Si nu asteapta macar sa  aiba timp sa aprecieze, sa evalueze valoarea produsului care li s-a oferit pe gratis: il dispretuiesc, il reneaga, il calca in picioare fara sa se gandeasca la consecintele gestului lor asupra celor din jur…Ma gandesc la toti cei care prin modul de viata, prin arta de a-si risipi acest dar, prin inconstienta, se desparte prea devreme de el. Ca decid singuri momentul despartirii de viata ori ca traiesc in asa fel incat aluneca rapid spre disparitie, consecinta e aceeasi, moartea si gestul se cheama tot sinucidere. Cifra de 27 s-a dovedit o cifra blestemata, la aceasta varsta gasindu-si moartea a mari artisti rock: Janis Joplin, 4 octombrie 1970 – deces prin supradoza de heroina.

Jimi Hendrix, 18 septembrie 1970 – deces prin asfixierea vomei dupa o combinatie fatala de somnifere cu vin rosu

Jim Morrison, 3 iulie, 1971 – deces prin infarct.

Kurt Cobain, 5 aprilie 1994, sinucidere prin impuscare

Ami Winehouse, gasita moarta, sambata 23 iulie, in apartamentul ei din Londra, dupa ce se presupune, consumase un cocktail de droguri.

Acest articol a fost publicat în intrebari esentiale și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la 27, o cifra fatidica?

  1. Nu-mi plac mortii raspanditi in numele nefericirii. Asumarea iluziilor chirceste si modifica. Amy a fost. Dar pentru ca a avut ceva special de DINCOLO, va ramane. Adunati voi ceilalti resturile si hraniti-va specia!

    Apreciază

  2. Maria Postu zice:

    Aveti dreptate.Durerea se traieste in tacere.Ma simt vinovata ca am scris despre acest subiect.Da, noi cei fara harul propriei valorii ne hranim din resturi…Dar muzica lor ne purifica de rautate si ne face sa-i iertam.Dar ei pe noi ne iarta?

    Apreciază

  3. sonia rauss zice:

    Sigur ca ei ne iarta, ca pentru noi au cantat.
    Ca au fost si inca mai sunt artisti care sunt oameni NORMALI, cu slabiciuni si probleme, asta nu ne poate face decat sa intelegem ca lumea e un loc al tuturor. Ne doare stupiditatea cu care se intampla sa plece ” dincolo”, fiindca ne-ar place sa ii stim semi-zei… Ceea ce nu sunt…
    Oameni care sufera…
    Dumnezeu sa o ierte…

    Apreciază

  4. Maria Postu zice:

    Dumnezeu sa o ierte.In asemenea imprejurari regretam pierderea unui om, indiferent ca a avut sau nu u talent exceptional.Cum spunea primul ministru al Norvegiei:pierderea unui om este o tragedie dar pierderea tuturor este o tragedie , as zice, nu doar nationala, ci umanitara.Valoarea unui asemenea om ar fi crescut odata cu trecerea timpului, dar oricum, ceea ce a realizat pana la o varsta asa tanara, nu va fi uitat niciodata.

    Apreciază

  5. sonia rauss zice:

    Te invit la un sonet, Maria…

    Sonetul regasirii… Leapsa de la Cosmin


    Daca am indraznit prea mult cu link-ul, sa ma ierti, abia invat tainele ping-pong-ului in ale blogului…

    Apreciază

  6. Maria Postu zice:

    Multumesc, voi citi.Nu, nu ai indraznit.Dimpotriva, in limita timpului pana plec in concediu, voi citi.

    Apreciază

Lasă un comentariu