Gazeta sporturilor ne face un dar de vacanță mai aparte decît alte daruri culturale și beletristice cu care ne-a obsinuit deja:reeditarea unui roman de succes al scriitorului și eseistului Pascal Bruckner, figura-cheie a intelectualității franceze, numit filozof al actualitatii, colaborator la cotidiene de prestigiu, profesor la diverse universitati si institutii importante din Franta si America.
Romanul Luni de fiere a fost publicat la Paris in 1981 si tradus la noi in 2001, la editura 3 de Vasile Zincenco, avand o interesanta postfata scrisa de Vasile Dem Zamfirescu.Nu ma mira ca a fost ales tocmai acest roman spre a fi relansat, dat fiind reactiile diverse pe care le-a suscitat pe numeroase bloguri si in reviste de specialitate.Unii il socotesc roman pornografic, declarandu-se vexati de ideea de a citi acest roman.Altii il compara cu Miller recunoscandu-i acestuia talentul de a vorbi artistic despre sexualitate, disociind-o deci de „pornografie”.Chiar editorii de la Gazeta sporturilor, prin recomandarea de pe coperta ultima ne indreapta atentia spre unu anumit cod, dar, dupa parerea mea, nu singurul in care poate fi citită cartea. ”Cartea tratează criza cuplului modern, sătul de monogamie.Oare este bine să trăim în convenția de a fi împreună până la capătul vieții, cu riscul de a ne distruge reciproc?” se întreabă aceștia.Și dacă vă imagionați că veți afla răspunsul în urma lecturii cărții, vă înșelați.Puteți adăuga acestei cărți de ficțiune, deși autorul, Pascal Bruckner, mărturisește în interviul adresat Gazetei sporturilor că a trăi o parte din întâmplările infuzate în narațiune, și cărți de psihologie, de sociologie, tot nu veți afla prea multe despre cea mai bună soluție pentru a evita disoluția cuplului modern. Poate experimentând pe propria piele, veți afla dacă într-adevăr, căsnicia este un cancer, cum numește însuși autorul de mai multe ori de-a lungul romanului, această instituție.
Cei mai multi insa il citesc, din curiozitate, din interes artistic sau non-artistic, profesional sau ca simpli experimentatori ai relației de cuplu.Dar cartea este mai mult decat un mod de a prezenta dedesubturile unei relatii sado-masochiste ajungând până la demontarea unor mecanisme și prejudecăți sociale prin modul cum se reflecta acestea la nivelul a două cupluri, aparent antagonice: cuplul alcătuit din doi profesori Beatrice și Didier, siguri pe relația lor și plecând să experimenteze noi modalități de cunoaștere în fascinantul Orient și cuplul ciudat dintre un ”bătrân” (în realitate, bătrânețea se datora accidentului său, și, de ce nu, vieții trăite la extremă), aflat în scaunul cu rotile, Franz și tânăra și fascinanta lui soție, Rebecca.Primii devin, fără să știe, cobai ai unui experiment demonic pus la cale de un membru al celuilalt cuplu, la început în complicitate cu soția sa, din amuzament, iar când lucrurile se complică, înțelegem că de fapt scopul pentru care cei doi inocenți, Beatrice și Didier (care până la final nu se mai dovedesc chiar atât de inocenți cum păreau), nu este demascarea imposturii lor existențiale și chiar pedepsirea celuilalt membru al cuplului, jumătatea misterioasă, magnetizantă, atrăgând privirile tuturor bărbaților, frumoasa și impenetrabila Rebecca, în ciuda frivolității și promiscității în care se complace de multe ori..Aparent, ea este victima acestui complot bine jucat de omul din scaunul cu rotile, dar în final, nu poți decât să te întrebi:cine este victima?Cine călăul?Cine pe cine a jucat și s-a jucat?Urmărind destinele celor două cupluri antagonice, in aparență, ne întrebăm de partea cui este adevărul:de partea celor doi intelectuali lucizi, care stau în concubinaj de 5 ani și s-au decis la întoarcerea din călătorie, în care nu văd nici o amenințare pentru stabilitatea relației lor, să conceapă un copil?Sau în celălalt cuplu care a ars intens toate etapele umane și inumane ale unei pasiuni în care protagoniștii se devoră la propriu și la figurat?Poate că adevărul e undeva, la mijloc: nici cumințenia și lipsa de conflicte a relației cuminți, dezavuate de cei doi îndrăgostiți, Franz și Rebecca, dar nici pasiunea lor care îi distruge fizic, îi face să traverseze toate cercurile infernului , îi purifică în apele infestate cu prejudecăți pe care ei le ignoră și îi aduce la mal, alții decât cei care plecaseră.Mai curați?Purificați prin suferință?Naratorul principal, a cărui voce narativă este înlocuită în cea mai mare parte a romanului de ce a a omului din scaunul cu rotile, Franz, profesorul care plătește prin pierderea inocenței refacerea acelui cuplu ciudat, de o atracție maladivă, devine la final altul. Nu a cunoscut Orientul spre care pornise curios, dar ceea ce a trăit, l-a maturizat și l-a ajutat să scrie, îndemn pe care i-l dă generos la final,(cinic dar , de vreme ce prin istorisirea sa, l-a obligat pe inocentul Didier să devină altul, nu știu dacă mai bun sau mai rău decât cel de la începutul călătoriei),chiar demonicul său maestru, Didier..Nu, nu mai curați ci doar mai încărcați de nefericire, de blestemul de a iubi și de a urî cu aceeași intensitate, toate în aceeași persoană.Mai deziluzionați de neputința de a se identifica total și definitiv cu celălalt, din dorința cvasieșuată de a reface unitatea primordială, abia întrezărită la începutul relației cu Rebecca de către Franz, personajul plasmuit din pasta personajelor contradictorii, în care se ascunde deopotrivă, victima și călăul.De altfel, toate personajele suferă de această dualitate, de aceea a le acuza de sado-masochism, de experiente erotice limită, neadmise de bunul simț comun, mi se pare o gravă eroare.Dacă unii cititori sunt atrași de materialul erotic tratat aici detaliat îm scene realiste pe zeci de pagini, un cititor avizat va trece dincolo de descriptivismul și repulsia declanșată de scenele erotice și va citi dincolo de ele în psihicul personajelor, depistând nu semnele unei maladii personale ci ale unei maladii instituționale care de secole impune limite și reticențe, inhibiții și stereotipii de neacceptat pentru primul cuplu, Rebecca și Didier dar care, se dovedește pe parcurs, îl fascinează și îl smulg din relația călduță , (în sensul dat termenului călduț de către Dostoievski în acel moto al romanului său,) cu Beatrice.Eroii tromanului sunt un fel de Demoni dostoievskieni ai secolului XX, în variantă franceză, care nu pot lăsa indiferent nici un tip de cititor.
Avertismentul dat de către autor prin acel moto extras dintr-un alt mare romancier al secolului XX, Scott Fitzgerald, ”Veghează să nu dispari în personalitatea alcuiva, bărbat sau femeie,” este admirabil susținut de cele două povești de iubire sau de pseudoiubire.Da, veghea este inutilă, vrei sau nu, o parte din tine trece definitiv în cel cu care conviețuiești, voit sau nevoit și o parte din el a trecut deja in tine.Cititorule, ține seama de acest moto când citești cartea!
Filmul Bitter Moon avand la baza romanul Luni de fiere a fost realizat in 1992 de regizorul Roman Polanski si are in distributie pe Hugh Grant, Kristin Scott Thomas.
Poezie si proza online- WordPress Page 