Din jurnalul nescris al unor zile de vacanta

De când mă știu nu mi-au plăcut vacanțele: vacanța e un loc în care ești exilat și nu poți ieși din el decât când îți expiră temenul.

E o condamnare din care nu poți ieși oricât de ieftină ar fi cauțiunea plătită.Toți judecătorii au propria lor vacanță, nu le pasă de a ta.

Unei vacanțe, oricât de bine i-ai organiza programul, se vor ivi mereu necunoscute, lucruri ce nu pot fi prevăzute, sosiri sau plecări neanunțate, evenimente vesele sau triste, ținute în frâu tot restul anului de programul rigid al locului de muncă și care acum, în sfârșit, se eliberează de inhibiții și dau buzna în viața ta.

Vacanța e un timp în care cu cât ai mai puține dorințe, cu atât mai bine, deoarece, oricum, nu se vor realiza din zeci de motive care nu depind de tine.Dorințele unei vacanțe nu țin de o zonă geografică anume, de un spațiu cultural care trebuie invadat și cucerit cu piciorul , cu autocarul sau cu avionul.Teritoriile pe care aș vrea să le cuceresc în vacanța aceasta interminabilă, îmi sunt inaccesibile și inabordabile.Ori ele sunt prea departe de mine, ori eu am rămas în urma lor prea mult.Ori nu le-am localizat încă latitudinea și longitudinea și atunci, unde să le mai caut?Ori mi s-au epuizat toate stocurile de vise și nu mai pot călători spre ele, și atunci, la ce bun vise expirate și inutile?

Ori nu ar trebui să aibă vacanță oamenii care nu au nevoie de ea și se mulțumesc cu mult mai bogatele vacanțe de wekeend?

Ori amestecul ciudat de toamnă-vară, ploaie-caniculă îmi dă senzația că am fost exilată într-un roman de Hemingway sau de Scott Fitzgerald, autorii și-au început de mult ultima călătorie și nu mai are cine mă salva din paginile unor romane deschise tot mai rar?