Ce poţi face cu această toamnă?

Ce bine e să nu simţi că vine toamna…Să nu-ţi pese că au începută să cadă frunzele, că dimineaţa şi seara sunt mai răcoroase, şi alte chestii de genul ăsta răsuflate care se găseau pe vremuri în manulele de citire de la clasele I-IV şi care îi învăţau pe cei mici cum stă treaba cu ttimpul şi trecerea timpului. Dar ascultaţi-mă pe mine: cei mici habar nu au cum trece timpul şi ce sunt alea anotimpuri.Viaţa lor, vorbesc desigur de o familie normală, se scurge între vacanţa de Craciun care vine cu cadouri, cea de Paşte care vine cu iepuraşul, cea de vara care vine cu zile la mare şi eventual la bunici.Timpul e un medicament interzis celor mici. El devine vizibil abia după vârsta de 20 de ani, iar la unii chiar mai târziu. Parcă mai ieri , astă primăvară, prin aprilie-mai, veneam la ţară şi încercam din 2-3 ore petrecute sâmbăta pe micuţul teren din faţa casei, să încropesc o idee de grădină. Doar o idee, că mai mult nu-mi permit. Adică, pe aici un strat de crăiţe, pe dincolo  nişte cîrciumărese, apoi nişte regina nopţii, apoi câţiva butaci de trandafir. Şi margarete. De toate. Au ieşit dar o bună parte au fost strivite, ucise de bălării .

Au supravieţuit doar gălbenelele, curajoase şi imbatabile care nu au nevoie de îngrijire ca să răsară peste tot. Şi nişte crini de augut care de la an la altul sunt tot mai numeroşi fără să-mi solicite în mod deosebit atenţia. Mai smulg din când în când câteva bălării. Îmi umplu braţele cu ele, le arunc undeva la gunoi sau în foc, mai luminez câte un colţişor de grădină a cărui frumuseţe îmi este vizibilă doar mie. Musafirii, puţini care au chef să vină în acest colţ de Bărăgan, observă ironic că se cunoaşte că aici nu stă nimeni. Mă doare când îmi privesc palmele aspre de smuls buriueni şi când ştiu că daca nu aş fi făcut şi puţinul pe care l-am făcut, grădina mea ar fi arătat ca o junglă.Dar în afară de ideea de flori pe care o cultiv aici, am şi legume şi plante aromate. Câteva fire de roşii, ardei, straturi de pătrunjel, mărar, cimbru, leuştean.Leuşteanul e pretenţios, va spun eu, dacaă nu-l uzi la timp se usucă. Noroc cu drăguţul de pătrunjel că rezistă de la un an la altul, fără prea multe pretenţii. A, şi mai e ceva: mai vine un vecin amabil şi le mai aruncă, în cursul săptămânii,  câte o găleată-două de apă, până ajung eu sâmbăta, altfel, mica mea grădina cu aer de semi-junglă nu ar supravieţui. Azi îmi culegeam mica mea recoltă de roşii şi le savuram parfumul foarte ecologic. Apoi mi-am făcut o rezervă de cimbru şi pătrunjel pentru iarnă. Şi am cules şi cei câţiva ardei piperniciţi dar deasemenea aromaţi şi cu o culoare sănătoasă. Am avut şi castraveţi dar din lipsă de apă, nu au dat decât câteva legume şi apoi s-au uscat.Am uitat să vă spun că pe vremuri aveam şi un smochin care a îngheţat şi acum e alcătuit doar din frunze. Sper ca peste câţiva ani, dacă nu îngheaţă iar iarna viitoare, să facă din nou smochine din care să fac dulceaţă. Ştiţi cât e de bună dulceaţa de smochine, din grădina ta?

Aproape că am uitat de întrebarea din titlu.Dar ea continuă să existe şi să mă obsedeze.Pe voi nu?