„Era în anul 1957. Un bătrân distins, cu pantofi uzați și salopetă murdară, mătura străzile orașului. Acum mătura străzile, dar nu întotdeauna fusese măturător. A fost diplomat în capitala Franței. Înainte…
Într-o fabrică, nu contează care, un bărbat între două vârste căra șpanul strungurilor și era gluma muncitorilor deșucheați. Era „necalificatul” pentru că așa trebuia. Dar el nu fusese întotdeauna un muncitor necalificat. Fusese medic, profesor universitar. Înainte…
Într-o toaletă publică, o femeie trecută de patruzeci de ani spăla cu o pânză de bumbac murdar pisoarele. Își ștergea fruntea de sudoarea putorii, dar avea o figură delicată. Ciudat. Pentru că nu întotdeauna fusese spălătoreasă de pisoare. Ci profesoară la liceul «Regina Maria», unde preda limbi clasice. Înainte…
Într-un alt oraș, un alt bărbat împingea vagonetele cu cărbuni, deși puterile îi slăbeau. Era vagonetarul Minei Lupeni. Dar nu fusese întotdeauna vagonetar. Era I.D. Sîrbu, unul dintre marii scriitori ai țării noastre. Înainte…
Nu departe de marginea Bucureștilor, în fostul bordel Crucea de Piatră, o tânără foarte frumoasă și foarte delicată își trăia existența predând ore de franceză, iar fostele curve, muncitoare necalificate prin uzinele patriei, o batjocoreau, dar ei nu-i păsa. Statul nu o angaja nicăieri pentru că așa trebuia. Din casa părinților ei a fost dată afară și acum locuia într-o cameră a fostului bordel. Dar ea, Sanda Tătărăscu Negroponte, nu trăise dintotdeauna aici. Fusese fiica unui mare prim-ministru al României. Înainte…
Acolo mai trăia și soțul ei. Cultivat și manierat, cu o distincție care te făcea să întorci capul, era instalatorul cartierului. Pentru lavabouri și pisoare. Dar el nu fusese dintotdeauna instalator de pisoare. Ci unul dintre avocații promițători ai țării noastre, Ulyse Negroponte. Înainte…
În acel an, când se petreceau toate aceste povești, s-a născut dl. Patapievici. „(cititi mai departe aici)
Am citit si imi permit sa fiu de acord.Macar atat…
(Articol de Adrian MAJURU)
