Recitalul-Cap. I

Cap.I

Anatheea aruncă o privire îngrijorată spre sala uriaşă a restaurantului dar curand observă că nu avea motive de nelinişte: cu fiecare minut care trecea şi  apropiind-o  de momentul magic al inaugurării anunţat cu multe săptămâni înainte, numărul invitaţilor creştea. Şefii de sală se plimbau amabili printre mese şi îi conduceau  la mesele rezervate.

-Şefule, mai ai vreo masă liberă? Se auzeau voci la intrare adresându-se bodyguarzilor carea aveau ordine precise să nu-i primească decât pe cei cu invitaţii sau cu rezervări. Deşi aveau încredere în angajaţii lor, Anatheea, o femeie în ţinută de seară, încât ai fi crezut că e un oaspete care nu-şi găseşte locul, şi Horaţiu, secondând-o respectuos, inspectau totul spre a fi siguri că nimic nu era in neregulă.

-Theea…încercă bărbatul s-o liniştească văzându-i expresia îngrijorată ! Totul va fi perfect…

-Horaţiu…Gândeşte-te, după un an de zile, e firesc să-mi fac griji! E practic alt loc şi pe dinafară şi în interior…

-Theea…după seara asta, prestigiul tău va creşte!

-Dar cu ce preţ, cu ce preţ, Horaţiu! A fost o investiţie uriaşă, o sa-mi ia ceva timp până o vom recupera!

Localul, insignifiant la început,  devenise din an în an mai vizibil pe harta distractiei oraşului  provincial, făcându-i pe mulţi să-l prefere  în locul unui local din Capitală. Adevărul e că pe măsură ce acesta câştiga în steluţe şi rafinament, îşi pierdea vechii clienţi şi devenea tot mai mult apanajul unei elite a oraşului. Aici puteai organiza un majorat cu cateva clase de elevi,cu oferte în funcţie de pretenţiile financiare ale copiilor, de la adolescenţi din cartiere mărginaşe, la odraslele de bani-gata, oricine îşi putea împlini aici un vis sau un capriciu, putea deschide porţile unei iubiri sau putea închide discret o relaţie îndelungată, oficială sau nu. A avea cont la Anatheea era dovada bunului–gust, a rafinamentului, era ceva ce consfinţea apartenenţa  la o altă lume. Iată de ce, de la o renovare la alta, localul devenea tot mai elitist atât în privinţa clientelei cât şi a personalului.Prea puţini erau cei care o urmaseră pe carismatica patroană pe traseul ei dificil început în urmă cu douăzeci de ani când achiziţionase această casă veche într-o zonă centrală a oraşului. Renovând şi investind puţin câte puţin în fiecare an, casa bătrânească se transformase peste noapte în complexul uriaş care se zărea de la distanţă şi care devenise nu doar un loc în care intri ca să mănânci ci un loc în care intri să savurezi o mâncare exotică, un spectacol minunat, să participi la o seara greu de uitat.De la tacâmurile Jardin d’Eden , lumânările parfumate, candelabrele de cristal, mobilierul în stil clasic, până la atitudinea stilată a chelnerilor, totul transmitea stil, eleganţă, rafinament care îţi creau dependenţă.

Printre puţinii care rămăseseră alături de ea, se număra şi Horaţiu, vechiul ei prieten avocat, cândva instrumentul destinului care o ajutase să îndepărteze urmele unei iubiri neîmplinite, motiv pentru care Anatheea îl considerase mult timp nu prieten ci duşman.Între timp însă drumurile li se intersectaseră şi fiind exclus din Barou în urma unor afaceri dubioase acceptase protecţia Anathhei. Devenise acum omul bun la toate, având un statut ambiguu faţă de ea, devotat până la sacrificiul de sine , temut şi râvnit de alte restaurante care încercau să-i ghicească rolul .Ce era Horaţiu? Amant? Nu părea, de vreme ce nu o însoţea niciodată la petrecerile familiale! Angajat, nu, asociat poate, deşi era prea independent şi lua de multe ori decizii fără să o mai consulte, ea aprobându-le şi permiţându-i să efectueze orice tranzacţii .

Terminându-şi ultima verificare, cei doi intrară în biroul elegant al Anatheei dar pe care îl folosea de câte ori avea nevoie şi Horaţiu.

-Theea, îi spuse Horaţiu, eşti sigură că nu-ţi va compromite inaugurarea?

-Nu mă îndoiesc că va face faţă cu brio acestui eveniment!

Vocea îi trăda emoţia şi surescitarea:

-Poate că în seara asta vom afla într-adevăr cine este, de unde vine, ce ascunde, fără să vrea… Se auzi o bătaie discretă în uşă.Era unul din băieţii de la aprovizionare :

-Doamnă, tocmai a sosit ultima comandă de flori!

 -Completează spaţiile din faţa scenei! Instalaţiile de sonorizare sunt în regulă?

-Bineînţeles, îl cunosc pe inginerul de sunet, l-am testat de atâtea ori cu alte ocazii.

-Dan, accentuă Anatheea, acum  este altceva. Nu ne putem permite să compromitem seara din cauza sonorizării!

-Vă asigur că toul va fi ok.Instalaţia de lumini, sunetul, totul va fi la înălţime!

-Nu uita că nu trebuie să-i asurzim pe invitați.Muzica clasică e altceva decât ce am servit până acum clientelei noastre.Au fost preveniți din campania de promovare. Cine vrea muzică lăutărească, manele, nu are ce căuta aici.

-Veți fi foarte mulțumită, încheie băiatul în timp ce se pregătea să iasă.

-Sunt foarte curioasă…spuse Anatheea, moment în care îi sună telefonul:

-Alo! De la revista 7 seri :Cu doamna Director!

-Da, eu sunt!

-Am sunat în legătură cu comunicatul de presă!

 -Vă așteptăm, îi spuse Anatheea cu o politețe rece, și închise.Acceptase la insistențele lui Horațiu prezența presei la inaugurare.Dar nu avea de gând să le permită să se atingă de trecutul Clarei.În nici un caz.

(va urma)

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s