Recitalul-cap.IV

Să fii sunat în toiul nopții nu e niciodată un semn bun.Tania  nu putea adormi până nu auzea ușa deschizându-se și  pe fiica lor pășind ușor să nu-i trezească, ori de câte ori ajungea acasă târziu, ceea ce de fapt nu se întâmpla des. În seara asta ațipise cu greu știind că, fiind noaptea de Halowen, fetele vor întârzia.Cati ieșise cu prietena ei cea mai bună, Anda.Acum însă…Teama puse stăpânire pe ea și acel telefon nu aducea vești bune. Într-adevăr, presimțirile ei se adeveriseră.Se întâmplase ceva cumplit.În accident fuseseră trei victime : doi băieți, o fată care trebuia identificată, cealaltă fiind grav rănită cu lovituri în zona craniană.

Au fost cele mai cumplite zile din viața lor. Emil a trebuit să meargă a doua zi la spital să o identifice.Fața era o masă de carne sângeroasă.I-a recunoscut însă bijuteriile pe care chiar ei i le dăduseră când împlinise 18 ani și de care ea nu se despărțise niciodată.Inelul, cerceii și medalionul :erau ale lui Cati.Trei familii îndoliate și una dintre fete, Anda, grav rănită. După recuperarea fizică urmase cea psihică. Fata, cu fața tumefiată, cu o cicatrice ce avea să lase urme toată viața pe chip, nu își mai amintea absolut nimic.Fuseseră nevoiți s-o interneze într-un spital  de boli nervoase sperând să poată fi ajutată. Părinții lui Cati ar fi vrut să vorbescă cu ea, să știe care au fost ultimele clipe de viață ale fiicei lor dar după câteva luni petrecute la spital, fata , fără să dea șanse de recuperare, dispăruse și nimeni nu o mai găsise deși îi fuseseră trimise semnalmentele peste tot…

O numiseră fiica lor pe cea pe care o adoptaseră în urmă cu peste 20 de ani de la o studentă ce voia să ascundă familiei ei nașterea nelegitimă a unui copil , după ce ani întregi încercaseră fără rezultate să aibă un copil. Dar Cati fusese mai mult decât copilul lor.Pierduseră un copil pe care se angajaseră să-l crească și să-l iubească și  se simțeau incapabili ca părinți și ca oameni.Nu vor uita niciodată suferința acelei fete, studentă la litere care fusese nevoită să le încredințeze copilul sperand că într-o zi va putea  să și-l recupereze legal. Noroc cu avocatul acela isteț, Horațiu parcă îl chema, care îi costase o groază de bani dar care avusese grijă s-o țină pe fată departe de copil.Își schimbaseră numele , pe fetiță o chema acum Ecaterina, se mutaseră, și fata nu mai reușise să dea de ei.Dacă ar ști ea ce au făcut ei din copilul lor ! După ce terminase facultatea îi căutase pe părinții copilului dorind măcar să-l vadă.Dar familia aceea nu mai exista.Căutările ei au fost zadarnice.Și atunci nu i-a rămas decât să spere că într-o zi, printr-o minune, ar putea-o regăsi.Veniseră timpuri ciudate, diploma ei de profesoară nu mai valora nimic și Anateea își spunea că oricum, destinul o pedepsise.Își interzisese bucuria unei familii, a unui alt copil.Copilul ei deveni restaurantul, botezat în amintirea fiicei pierdute, Clara House.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s