Recitalul – cap. V.Partea I

Cap.V

Anatheea hotărâse acum,  după renovare, să achiziționeze un pian.Un pian uriaș, tronând în mijlocul salonului principal, chiar  intimidând pe unii din vechii clienți ai localului care dădeau târcoale, dornici să surprindă mai repede trasformările care duraseră un an. După seara aceea când aflase câteva lucruri din trecutul ei, Anatheea observase unele schimbări în comportamentul Clarei. Se oprea din plimbările ei zilnice și îi privea pe meșteri cum aduseseră uriașa cutie adăpostind pianul, cum despachetaseră cu grijă frânghiile care țineau ciudata vietate înlănțuită. Apoi îi găsiseră cel mai bun loc în salon, îl probaseră în joacă și fusese chemat acordorul.Fatase așeză lângă el urmărind fascinată fiecare mișcare a acestuia.Din când încând, profitând de plecarea acordorului afară la o țigară se apropia de instrument ca de un vechi prieten pierdut și scotea sunete care o înfiorau de plăcere.

 –Lasă-mă să termin, îi spuse blând bărbatul, care auzise in cartier despre ciudata fată care sosise la restaurant.Nu era voie să o jignești sau să-i spui ceva că aveai toate șansele ca patroana să întrerupă orice afaceri cu tine.De unde știi să cânți ?

-Nu știu…Nu țin minte…

-Poftim, am terminat, acum poți să cânți, dar vezi să nu-l dezacordezi că se supără doamna !Și am auzit că aici va avea loc un concert, curând…

-Doar un pic…spuse fata privindu-l cu uriașii ei ochi albaștri care o fascinaseră pe Anataheea în dimineața în care o văzuse la ușa restaurantului.

După plecarea acordorului, fata își căuta stângaci un pretext spre a fi în preajma pianului, mângâindu-l cu degetele, temându-se parcă de ce anume ar putea descoperi dacă ar sta mai mult în preajma lui. Anatheea o urmărea discret sperând că poate acum era momentul să afle câte ceva despre strania fată.

-Clara…O strigă chiar în momentul când fata se așeză la pian, dar fata părea deja smulsă acestei lumi și transbordată în altă realitate.Prinsese curaj.Crâmpeie din trecut îi reveneau în memorie, cu fiecare notă pe care degetele ei abile o nășteau pe clape iar sunetele care se propagau , îi deșteptau imagini din alte săli uriașe unde deasemenea se aflase un pian și unde ea  cântase.Încet-încet personalul își înterupsese treaba și mai discret sau mai cu curaj, se opriseră  ascultând fascinați muzica țâșnind din clape. Fata de la ghenă, cum o porecliseră cei mai mulți, se metamorfozase :devenise din Cenușăreasa restaurantului, pretext de glume și ironii pentru tinerii ospătari , o prințesă desprinsă parcă din cărțile cu povești, spiritualizată de sunetele născute de degetele ei, iar fața ei inocentă,și uneori induioșător de transparentă, în ciua cicatricei care îi brăza fața, căpătase o aură profundă, pe măsură ce trecutul i se dezvăluia în fâșii mici, desprinse parcă dint-un teritoriu necunoscut, pe care era gata în sfârșit să-l descopere. Anatheea nu se gândise încă pe cine va angaja să folosească instrumentul cumpărat pe o sumă enormă.

-O investiție uriașă, inutilă, îi spusese Horațiu…

-Nu se știe, adăugase Anatheea…Câte localuri din orașul ăsta au pian ?!

-Nici unul, răspunsese resemnat Horațiu, convins în sinea lui că nu toți clienții vor îndrăgi acest gen de spectacol. Acum se ivise o șansă nesperată și nebănuită : micuța orfană se dovedea altceva decât părea unora dintre răuvoitori : un copil aparte care nu se știe prin ce împrejurări tragice își pierduse memoria dar care, iată, grație unei întâmplări, care declanșase  firul rememorării, părea că-și revine.Era oare posibilă o minune ? Antaheea ar fi dat orice să afle cine era strania făptură care năvălise discret în viața ei, tulburând-o și întorcând-o din făgașul ei normal. Avea și ea secretul ei, greșeala pe care o făcuse cu ani în urmă, când nu era decât o gâsculiță nevinovată de care profitase din plin Sandu secret necunoscut celor din jur, cu excepția lui Horațiu care nu ar fi trădat-o nicodată. Cât de greu fusese să-și ascundă sarcina față de colegi, față de profesori …

Se bucura de acest dar numit Clara dar în același timp se temea de el.Trebuia ca nimic și nimeni să n-o tulbure, nici măcar un medic, un psiholog, cum sugera Horațiu.

-Cred că cel mai bine ar fi să mă prefac că nu am observat schimbarea, s-o aștept pe ea prima să mi se destainuie…îi spuse Anatheea lui Horațiu.

– Nu avem de unde ști ce amintiri a scos la suprafată acest pian…Pot fi bune sau pot fi rele.Ar fi trebuit să mă lași să caut ceva despre ea.

-Ai dreptate, Horațiu, cred că voi face ceea ce trebuia sa fac de mult.Angajează pe cineva să-i caute urmele .

-Dar până atunci poți face ceva mai simplu ; pe afișul cu inaugurarea postează și câteva fotografii cu ea…Poate o va recunoaste cineva.

-Bună idee…Deși orașul nostru e destul de mic…S-ar fi aflat de dispariția ei si cineva ar fi venit s-o caute…(va urma)

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s