Recitalul-Cap V, partea a IIa

(Continuare)

–Nu știu de ce m-ai adus înapoi…Am plecat de aici tocmai ca să ni se piardă urmele…Să nu ne fie cerută niciodată înapoi fetița noastră…

-Poate de aceea am pierdut-o…Că nu aveam dreptul să răpim ceva ce nu era  al nostru…

-Dacă i-am fi dat-o înapoi mamei ei după terminarea facultății, poate ar mai fi trăit și astăzi…

-Aici, în orașul părăsit e tinerețea noastră…

-Ar trebui să revenim de tot aici, ce zici, Tania ?

-Mi-e frică…Mă mai gândesc…

Cuplul se plimba încet pe străzile centrale ale orașului care se străduia din răsputeri să-și piardă aerul provincial, împrumutând cât mai multe forme ale civilizației marilor orașe, denumiri de firme în engleză, designuri ciudate, în contrast cu arhitectura cuminte dar valoroasă și veche a orașului, cândva, un centru artistic și cutural important al sudului țării.

-Uite, spuse Tania, ca și cum ar fi confirmatt gândurile soțului ei, acest restaurant…

-Nu  e restaurant, e Casa de Cultură…

-Ba nu, uite vezi mesele, ofertele…

-Deocamdată eu văd că e în reparații…

-Și totuși, au pus afișe pentru inaugurare, zise femeia oprindu-se în fața fotografiilor care ofereau detalii despre apropiata zi a redeschiderii, promițând un spectacol de excepție oferit de artiști din toate genurile. Era fotografiată o tânără pinistă, cu un profil delicat și cu niște degete transparente, încât aveai impresia că se vor frânge sub greutatea umbrelor din jur. Fotograful, un  profesionist, fără îndoială, alcătuise un colaj suprarealist în care se alăturau degetele pianistei cu ochii ei albaștri triști și misterioși, mascându-i cicatricea de pe obraz.

Femeia privea fascinată fotografiile, ca și cum ar fi văzut o nălucă.

-Emil, dacă nu aș fi fost martoră la înmormântare, aș crede că  fetița noastră, căreia toți îi prevedeau o carieră muzicală de excepție, a înviat!

-Știi ce, sâmbăta viitoare suntem aici…Hai să venim și noi la inaugurare!

 

 

*

Era ora 19.Anatheea încerca să-și ascundă emoția în fața angajaților, conștienți de sarcina ce apasă pe umerii lor.Printr-o coordonare perfectă, grație șefilor de sală instruiți și verificați de Horațiu, totul trebuia să funcționeze ca un computer performant.Personalul nu trebuia să pară alcătuit doar din ospătari, bucătari,chelneri ci trebuiau să se se ridice la rangul de artiști, de prestigidatori care trebuiau să aibă toată sala la degetul mic. Dar nimic și nimeni un trebuia s-o eclipseze pe senzația serii, pe pianistă în care un ochi atent ar fi recunoscut pe tânăra ocrotită la restaurant din generozitatea stăpânei.

-Clara, e timpul…La ușă se mai îngrămădeau încă amatori de spectacol dar boyguarzii  nu le permiteau să intre decât dacă prezentau invitațiile și rezervarea.Toate saloanele erau pline, lămpile din cristal aruncau o lumină diamantină.Uniformele chelnerilor, asortate cu tonurile aurii ale pereților și cu culoarea mobilierului te făceau să crezi că te afli în reședința unui nobil din veacurile trecute.Decorul fusese gândit în așa fel încât să nu simți presiunea zeului ban dar să beneficiezi din plin de ea. Acum, aici era  seara în care, chiar dacă la final ți se trimitea discret  nota de plată, primeai daruri, unice.Inoubliabile, așa cum erau și acordurile divine care te învăluiau discret de undeva din mijlocul salonului central.

În sfârșit, toți invitații își găsiseră locurile.Chelnerii serveau băuturile din partea casei. Bărbații savurau toaletele decoltate ale femeilor, unele cunoștințe, altele frumoase necunoscute sosite din alte orașe . În aer pluteau discret miresme exotice alături de un parfum greu de definit și îmbuteliat în sticluțe mici, puse la dispoziția tuturor: era parfumul fericirii, atât de greu de păstrat.Ei, bine, în seara aceasta el se plimba în acest loc.Oricine îl putea simți, se putea îmbăta cu el. Aflați undeva într-un colț discret cu o vedere bună  asupra scenei, cei doi soți, Tania și Emil traversau stări contradictorii: de la euforia pe care le-o trezea muzica, la rememorarea încă o dată a durerosei absențe a fiicei lor:

-Emil…nu mă pot opri să nu visez că această fată ar  putea fi ea…

-Tania, trezește-te…am venit aici să uităm…Știi că e imposibil să fie ea…

-Ascultă e…Piazzolla…Îi plăcea să-l cînte când era prea obosită de studiile obligatorii pentru examen.

-Ce aștepți…nu suntem la un concert la Ateneu…

-Și totuși…Emil, fata asta cântă cu prea multă emoție ca să se limiteze la Piazzolla… Poftim programul…Sunt trecuți și alți compozitori : Mozart, Schopen…

-Sst…Bărbatul îi puse mâna pe buze cu un gest delicat..

De undeva dintr-un colț îndepărtat al sălii, aflat în întuneric, cineva îi privea insistent.

*

Sunetele line ale pianului continuau să se amestece  cu clinchetul discret al paharelor și pașii chelnerilor înfundându-se în covoarele moi.

Publicul erau fermecat de artistă întrebându-se cine este și dacă va fi angajată permanent.Când se încheie prima parte a recitalului izbucniră aplauzele furtunoase. Fata se ridică în picioare și făcu o plecăciune discretă, neîndrăznind să privească spre sală.Era atentă mai mult la spectacolul interior, la amintirile care se derulau cu repeziciune.Se mișca de parcă altcineva s-ar fi introdus în corpul ei.Cea care locuise înainte acolo se întorcea în sfârșit acasă.Pauza era binevenită.Aplauzele publicului n-o speriau.Erau o promisiune a aplauzelor înrerupte, întârziate mult timp, de când fugise din lumea ei și acum se întorcea în sfârșit acolo.Dar mai erau atât de multe mistere !Se retrase în camera ei, închizând ușa de teamă ca persoanele din prezent din viața ei să nu le alunge pe cele din trecut care abia îndrăzneau să pășească  în noua ei viață.

Anatheea profită de pauză spre a se apropia mai mult de clienți.Să se lase văzută în noua ei postură, diferită și totuși asemănătaore cu cea anterioară.Saluta pe cunoscuti, îi erau prezentați noii veniți.Simțea privirile admirative ale celor din jur :rochia specială pe care și-o comandase cu această ocazie la un designer renumit, părul șaten lăsat pe spate, machiajul discret dar de bună calitate, și mai ales emoțiile aceste seri atât de dense, îi dădeau o strălucire aparte pe care cei din jur o remarcau.Era în centrul atenției și, dacă n-ar fi fost umbrele trecutului care continuau s-o urmărească, s-ar fi simțit o femeie împlinită.Încet-încet își făcea drum spre cuplul pe care-l zărise puțin mai devreme în timpul primei părți a concertului.Îi aduceau aminte de cineva pe care-i cunoscuse de mult.

(va urma)

*

 

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s