Recitalul-cap V, partea a III-a

(continuare)

Era ora 19.Anatheea încerca să-și ascundă emoția în fața angajaților, conștienți de sarcina ce apasă pe umerii lor.Printr-o coordonare perfectă, grație șefilor de sală instruiți și verificați de Horațiu, totul trebuia să funcționeze ca un computer performant.Personalul nu trebuia să pară alcătuit doar din ospătari, bucătari,chelneri ci trebuiau să se se ridice la rangul de artiști, de prestigidatori care trebuiau să aibă toată sala la degetul mic. Dar nimic și nimeni un trebuia s-o eclipseze pe senzația serii, pe pianistă în care un ochi atent ar fi recunoscut pe tânăra ocrotită la restaurant din generozitatea stăpânei.

-Clara, e timpul…La ușă se mai îngrămădeau încă amatori de spectacol dar boyguarzii  nu le permiteau să intre decât dacă prezentau invitațiile și rezervarea.Toate saloanele erau pline, lămpile din cristal aruncau o lumină diamantină.Uniformele chelnerilor, asortate cu tonurile aurii ale pereților și cu culoarea mobilierului te făceau să crezi că te afli în reședința unui nobil din veacurile trecute.Decorul fusese gândit în așa fel încât să nu simți presiunea zeului ban dar să beneficiezi din plin de ea. Acum, aici era  seara în care, chiar dacă la final ți se trimitea discret  nota de plată, primeai daruri, unice.Inoubliabile, așa cum erau și acordurile divine care te învăluiau discret de undeva din mijlocul salonului central.

În sfârșit, toți invitații își găsiseră locurile.Chelnerii serveau băuturile din partea casei. Bărbații savurau toaletele decoltate ale femeilor, unele cunoștințe, altele frumoase necunoscute sosite din alte orașe . În aer pluteau discret miresme exotice alături de un parfum greu de definit și îmbuteliat în sticluțe mici, puse la dispoziția tuturor: era parfumul fericirii, atât de greu de păstrat.Ei, bine, în seara aceasta el se plimba în acest loc.Oricine îl putea simți, se putea îmbăta cu el. Aflați undeva într-un colț discret cu o vedere bună  asupra scenei, cei doi soți, Tania și Emil traversau stări contradictorii: de la euforia pe care le-o trezea muzica, la rememorarea încă o dată a durerosei absențe a fiicei lor:

-Emil…nu mă pot opri să nu visez că această fată ar  putea fi ea…

-Tania, trezește-te…am venit aici să uităm…Știi că e imposibil să fie ea…

-Ascultă e…Piazzolla…Îi plăcea să-l cînte când era prea obosită de studiile obligatorii pentru examen.

-Ce aștepți…nu suntem la un concert la Ateneu…

-Și totuși…Emil, fata asta cântă cu prea multă emoție ca să se limiteze la Piazzolla… Poftim programul…Sunt trecuți și alți compozitori : Mozart, Schopen…

-Sst…Bărbatul îi puse mâna pe buze cu un gest delicat..

De undeva dintr-un colț îndepărtat al sălii, aflat în întuneric, cineva îi privea insistent.

*

Sunetele line ale pianului continuau să se amestece  cu clinchetul discret al paharelor și pașii chelnerilor înfundându-se în covoarele moi.

Publicul erau fermecat de artistă întrebându-se cine este și dacă va fi angajată permanent.Când se încheie prima parte a recitalului izbucniră aplauzele furtunoase. Fata se ridică în picioare și făcu o plecăciune discretă, neîndrăznind să privească spre sală.Era atentă mai mult la spectacolul interior, la amintirile care se derulau cu repeziciune.Se mișca de parcă altcineva s-ar fi introdus în corpul ei.Cea care locuise înainte acolo se întorcea în sfârșit acasă.Pauza era binevenită.Aplauzele publicului n-o speriau.Erau o promisiune a aplauzelor înrerupte, întârziate mult timp, de când fugise din lumea ei și acum se întorcea în sfârșit acolo.Dar mai erau atât de multe mistere !Se retrase în camera ei, închizând ușa de teamă ca persoanele din prezent din viața ei să nu le alunge pe cele din trecut care abia îndrăzneau să pășească  în noua ei viață.

Anatheea profită de pauză spre a se apropia mai mult de clienți.Să se lase văzută în noua ei postură, diferită și totuși asemănătaore cu cea anterioară.Saluta pe cunoscuti, îi erau prezentați noii veniți.Simțea privirile admirative ale celor din jur :rochia specială pe care și-o comandase cu această ocazie la un designer renumit, părul șaten lăsat pe spate, machiajul discret dar de bună calitate, și mai ales emoțiile aceste seri atât de dense, îi dădeau o strălucire aparte pe care cei din jur o remarcau.Era în centrul atenției și, dacă n-ar fi fost umbrele trecutului care continuau s-o urmărească, s-ar fi simțit o femeie împlinită.Încet-încet își făcea drum spre cuplul pe care-l zărise puțin mai devreme în timpul primei părți a concertului.Îi aduceau aminte de cineva pe care-i cunoscuse de mult.

(va urma)