RECITALUL-cap. V, partea a IV-a

(continuare )

 Tania și Emil Manea nu o observară pe femeia elegantă are se apropia de ei decât în momentul când se opri în dreptul lor și îi salută:

-Anatheea Popa, proprietara acestui local!

-Înântat de cunoștință, se ridică domnul Emil, sărutându-i galant mâna, întrebându-se de ce îi părea cunoscută aeastă femeie elegantă și distinsă.

-Sper că aveți o seară agreabilă aici și că veți mai reveni, spuse Anatheea studiindu-le expresiile .La rândul lor, și ei căutau  grăbiți prin memorie să descopere când o mai văzuseră pe această femeie.

-Mulțumim, suntem în trecere prin oraș dar ne-a atras atenția afișul dvs, intră în dialog și Doamna Manea, destul de timid.

-Ne-a plăcut în mod deosebit pianista, explică soțul.

-Ne-a amintit de fiica noastră!

-E și ea pianistă? întebă amabilă gazda ascunzându-și  dorința de scurta discuția deoarece nu reușise să-și amintească de unde îi cunoștea pe cei doi.

-Tania…nu e momentul…

-Vă rog, vă rog, interveni amabilă Anataheea, puteți vorbi oricât despre ea, nu mă deranjează.

Cei doi schimbară priviri triste.În cele din urmă, pe un ton îndurerat, bărbatul explică:

-Fiica noastră, Cati, a studiat pianul de mică, avea în față perspectiva unei cariere artistice dar…acum un an s-a întâmplat un accident cumplit…Am pierdut-o…

-Treceam pe aici, spuse și femeia cu tristețe în glas și afișul dvs, clapele de pian, și ochii, mai ales ochii  albaștri care ne fixau din afiș, ne-au chemat s-o vedem și s-o ascultăm pe pianistă.

-Parcă erau ochii fiicei noastre, deși știm, e imposibil! Cati nu se mai poate întoarce…

Anatheea redeveni brusc interesată de cei doi.

-Era fiica dvs?

Din nou cuplul schimbă priviri îndurerate.În jurul lor, jocul de lumini arunca sclipiri misterioase asupra mesei la care stăteau.Din când în când, erau obligați să vorbească mai tare când melodia braziliană pe ritmurile căreia se mișcau perechile de dansatori era prea puternică. Anatheea era atât de captivată de conversație încât la un moment dat părea că se desprinsese cu totul de acel loc și era undeva , singură cu ei.Dar tot nu-și putea aminti  unde și când îi cunoscuse.

-Nu era fiica noastră biologică.Am adoptat-o, când era foarte mică…

Acest amănunt o făcu pe Anatheea să tresară.

-Poate dacă i-am fi înapoiat-o tinerei ei mame când am aflat că o căuta, fata ar fi trăit și azi, spuse femeia cu regret…

-Era un copil …din flori…Se întâmpla înainte de 1989…

-Pe atunci, spuse bărbatul, o fată, o studentă cu o carieră în față, nu-și putea permite să înfrunte societatea, prejudecățile, crescând singură un copil.

Anatheei nu-i venea să creadă.Era posibil ca acești doi oameni să fie cei cărora ea le încredințase de mult, cu peste 20 de ani în urmă copilul, micuța ei Clara, spre adopție, ca unică soluție a situației fără ieșire în care se afla?Se hotărî să le pună mai multe întrebări.În jurul lor, se auzeau aplauze, apoi ritmurile reîncepură le fel de pasionale însoțite de jocul de lumini.

-Clara era numele fetiței pe care ați adoptat-o?întrebă Anatheea cu teamă, dorindu-și ca răspunsul să fie afirmativ.Tocmai ce aflase că acești doi, încă necunoscuți pentru ea, avuseseră o fiică care avea aproximativ vârsta pe care ar trebui s-o aibă fiica ei pe care n-o văzuse de la vâsta de  3 luni de când se despărțise de ea.Se bucura că undeva, fiica ei trăiește, e fericită , chiar dacă nu avea permisiunea s-o vadă .Dar acum, să afle că fiica ei a murit?Nu suporta s-o piardă pentru a doua oară.

-Nu, nu se numea Cati, acesta e numele pe care noi i l-am dat, ca să i se piardă urma.

-Nu vă amintiți adevăratul ei nume, dat de mama ei?

-Nu…îmi pare rău, adăugă femeia.Dar ce importanță are. Am pierdut-o…și noi și ea.Bine că ea, mama ei, nu știe.

Anatheea nu primise un răspuns care s-o calmeze dar nu mai era sigură de nimic.Cei doi puteau fi foarte bine cei cărora le încredințase fetița spre adopție . Se schimbaseră.Trecuseră peste 20 de ani. Deja atunci ei aveau peste 30 de ani.Durerea pierderii copilului, le grăbise uzura fizică.S-ar fi putut să fie ei dar, la fel de bine, s-ar fi putut să fie un alt cuplu cu un destin tragic.Sau mai bine zis, un triunghi tragic.

Între timp spectatorii aplaudaseră suita de dansuri care se încheiaseră, fără ca nici unul din cei trei componenți ai triunghiului să fi sesizat.Se făcu un moment de liniște care coincise cu ultimele cuvinte ale femeii. ”Am pierdut-o”, cuvinte care se auziră extrem de clar în momentul de liniște care se instalase după încetarea aplauzelor și făcură pe câțiva clienți curioși să privească insistent spre cei trei, cu nemulțumirea că li se tulbura seara minunată. Îndată își făcu apariția pianista.Începea a doua parte a recitalului.Clienții sorbiră discret din pahare deoarece știau că în timpul recitalului nimeni nu ar fi îndrăznit să tulbure cu nimic atmosfera solemnă pe care o răspândeau sunetele pianului. Poate că domnul Emil Manea ar fi vrut să mai aduge ceva dar cuvintele îi încremeniră pe buze când își făcu apariția pianista.Ecranele uriașe instalate de organizatori pe pereții saloanelor, o înfățișau acum pe tânără în plină lumină.Atît ochii plecați cât și degetele ei alunecând cu dexteritate pe claviatură puteau fi admirate pe panouri.Spectatorii priveau când spre artista  din fața lor, pradă dispozițiilor regizorului de lumini care se juca cum dorea cu trupul ei, ba luminându-l în întregime, ba scufundându-l în semiobscuritate, când spre ecranele care o înfățișau fragmentar, dar mult mai clar.Timp de treizeci de minute oamenii stătură nemișcați, nici un ospătar nu îndrăznea să se plimbe, nici un invitat nu era atent decât la ce se întâmpla pe scenă.Toată sala vibra odată cu muzica lui Shopin uitând unde și de ce se afla acolo.După ultima notă aplauzele izbucniră furtunos iar clienții se mișcară pe scaune, în timp ce ospătarii își reluară atribuțiile de care aproape uitaseră , captivați de magia celei pe care până ieri nu o consideraseră decât un capriciu  al patroanei.Ca răspunzând aceluiași ciudat imbold, cei trei, doamna și domnul Manea și Anatheea se îndreptară spre culise unde se retrăsese fata.Doamna Manea avea ochii în lacrimi:

-Emil…seamănă atât de mult…E…Cati… ?

(in curand, ultima parte )