Imprevizibilul final al romanului RECITALUL…

-Tania…e imposibil…Cati…e moartă, am fost la înmormântarea ei, nu are rost să mai sper ceva.

-Dar vreau să mă conving, vreau să vorbesc cu fata aceasta…Să-i aud glasul…Anatheea ciocăni ușor la ușa camerei fetei .

Se auzi o voce obosită:

-Intră…

-Clara, ți-am adus doi  invitați, vor să te cunoască…

În aceeași clipă doamna Manea scoase un țipăt și trebui s-o susțină soțul ei spre a nu cădea jos.

Și el însuși tulburat de cea care i se ivise în fața ochilor, rosti încet:

-Cati???!

-O cheamă Clara, îl corectă Anatheea neîndrăznind să ghicească ce se ascundea în spatele acelei scene emoționante.

Între timp, doamna Manea își revenise și se apropiase de fată:

-Cati.!..Tu esti Cati?!

Fata îi privise la început uimită.Miile de fragmente disparate din trecutul ei încețoșat care îi rulau prin fața ochilor începură să capete contur și claritate.Vocea femeii care o strigase pe nume, pe alt nume decât cel pe care o strigau toți de un an de zile, apoi vocea bărbatului, îi păreau cunoscute. Îi privi cu teamă, cu neîncredere câtva timp, așteptând o explicație care nu venea de la Anathea, cea care îi fusese în ultimul an mamă și prietenă, dar Anathea își ferea privirea.Nu îndrăznea să recunoască ceea ce bănuise încă de când Clara își făcuse pentru a doua oară apariția pe scenă.Clara nu era nimeni alta decât adevărata Clara, nu substitutul ei în memoria Anatheei, cea pe care o pierduse cu mult timp în urma, în studenția ei aventuroasă  și inocentă.Se auzi o bătaie în ușă.Nu i se răspunse așa că Horațiu intră, surprins de absența îndelungată a patroanei pe care invitații o revendicau în mijlocul lor s-o felicite pentru organizare și mai ales pentru recitalul de pian.

-Anatheea, trebuie să vii puțin…

Horațiu era surprins de ce vedea: pe micuța Clara tulburată ca niciodată, pe cei doi bătrâni, cu ochii în lacrimi…

Anatheea știa:da, își regăsise fiica dar acum o pierdea din nou și definitiv.Era sigură că acesta era copilul ei, pe care nu-l putuse păstra. Dar se bucura că cei doi n-o recunocuseră în femeia elegantă și sigură pe ea, pe studenta săracă și neajutorată al cărei destin putea fi tulburat de nașterea unui copil într-un moment nepotrivit și în circumstanțe ciudate.Și nici Anatheea nu avea de gând să le spună adevărul.Fata nu ar fi putut suporta.Iar detaliile legate de felul cum ajunsese fata la ușa ei se împleteau cu acel accident cu trei victime din care scăpase doar o fată, care nu fusese recunoscută și fusese declarată drept Cati Manea.Adevărul se dezvăluia abia acum Anatheei în întregime.

 -Anatheea, ce s-a întâmplat?întrebă nerăbdător Horațiu, bănuind deja o legătură între acei oameni și fată.Nici ei nu-l recunoscură în Horațiu pe bărbatul care le oferise cu ani în urmă un copil.

Anatheea nu era hotărâtă să-i dezvăluie secretul:da, el știa că pierduse cândva un copil.Să-i spună că l-a pierdut din nou, că acum l-a regăsit? Niciodată. Horațiu, cel mai apropiat bărbat din viața ei, nici părinții copilei, nici Clara sau Cati, nu trebuiau să-i afle secretul.Trebuia să se mulțumească derulând la infinit tot restul vieții întâmplările banale și apoi bizare, care conduseseră la acest deznodământ fericit.Important era că fata trăia și că își regăsise părinții.

Anatheea se întoarse împreună cu Horațiu în salon.Fură primiți în ropote de aplauze. Între timp, ospătarii continuau să aducă platouri la mese.Pe scenă își făcu din nou apariția trupa de dansatori.

 

SFÂRȘIT