E foarte scurtă vremea cireșelor…

Și cum stăteam eu asa,și număram jucariile primite la ultima aniversare si cate zile mai sunt pana la urmatoarea,  si frunzele si prietenii, a trecut pe langa mine cineva. Mare. Ii vedeam umbra uriasa care ma acoperea in intregime. Eu nu ma joc cu oamenii mari.Ei nu au ce  cauta aici.Necunoscuti, straini, din alt cartier, din alt oras poate.Stiu ca nu trebuie sa le  dau cheia de la gat, nici numarul nostru de telefon. Nici nu trebuie macar sa le  raspund la salut, nici nu trebuie sa le arat unde locuiesc, chiar daca ar pretinde ca i-a trimis mama si tata sa le dau nu-stiu-ce au uitat ei acasa. Doamne, ce insistent ma fixeaza…A inceput sa-mi fie frica…Sa fug, dar se tine pe urmele mele, nu spune nimic, doar noteaza ceva intr-un carnetel gri…De-as ajunge mai repede acasa.Uf! Nici macar un loc sigur de joaca nu exista pe lumea asta doar pentru copii ,cand vrei si nu vrei dai nas in nas cu un om mare care te fixeaza cu privirea de parca i-ai fi furat o bucatica de viata.In sfarsit, acasa…Strainul ajunsese deja acolo inaintea mea.Eram ingrijorata ca iar trebuia sa-i cedez musafirului camera mea si iar trebuia sa-mi mut jucariile si cartile de colorat. Mama insa nu parea ca l-a observat sau ca ar avea de gand sa pregateasca o cina speciala ca pentru un oaspete rar. Asteptam sa mi-l prezinte cum facea ori de cate ori veneau unchi de care nu stiam, veri, verisoare, vecini recent mutati, fiii colegilor de serviciu, musafiri de o seara, de o saptamana sau chiar de o vacanta.De-a lor, ca eu nu aveam vacante.Sau mai bine zis traiam intr-o vacanta perpetua.Mama nu mi l-a prezentat, de parca nu l-ar fi vazut sau se prefacea ca il ignora sperand ca el sa plece.”Mami…am inganat speriata, domnul acesta care sta pe scaunul de pe hol, ma urmareste inca de afara, spune-i sa plece sau pofteste-l in sufragerie….Vreau sa-i arat ce daruri am primit.” De fapt, ca orice musafir care se respecta, ascundea poate sub mantia lui un dar si pentru mine.Abia asteptam sa-l vad, sa-l despachetez, sa-l arat incantata a doua zi prietenilor mei…”Cum arata musafirul?Eu nu-l vad?”I l-am descris cum stiam eu mai bine: inalt, cenusiu, trist, ganditor, pare de familie buna desi e imbracat modest, nu stiu ce limba vorbeste ca nu l-am auzit vorbind. Are niste ochi patrunzatori si o gura rosie, de parca s-ar hrani doar cu petale de trandafiri, are degete lungi de parca ar vrea sa ia toate casele, tot cartierul tot orasul in bratele sale si mai ales, nu pare sa dea socoteala nimanui pentru faptele sale”…

Mama s-a uitat in jur si parea ca l-a vazut cu ochii fetitei de acum treizeci de ani si m-a luat in brate ca atunci cand urmeaza sa-mi faca o dezvaluire foarte importanta…

Din seara aceea, povestile au inceput sa aiba miros de flori de primavara . Visele mele cenusii incepeau sa devina incet-incet rosii, ca si cum s-ar fi molipsit de gustul buzelor  ciudatului meu oaspete…

Reclame

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în intrebari esentiale și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s