Mesaje pentru un destinatar necunoscut

te omagiez scriindu-ţi în fiecare zi poeme

pe care n-am să ţi le expediez niciodată, poate pentru că

poşta e o instituţie demodată în care supravieţuiesc funcţionari retorici,

mă mulţumesc să-ţi scriu deşi nu ţi-am văzut chipul

nu ştiu dacă ai sau nu nevoie de operaţiile estetice

din poemele mele

nici dacă le poţi deschide, sau nu cumva

zeloşii funcţionari

le citesc râzând în pauza de prânz , de poemele mele rubensiene,

lăsându-ţi doar cenuşa neliniştilor mele

te omagiez în aceste poeme desuete

pe care n–am să ţi le expediez niciodată

poate pentru că eşti atât de aproape de mine

încât nu avem nevoie să ne scriem

şi totuşi ne ascundem adevărata identitate ,

 jignindu-ne sau minţindu-ne

 dacă ni se încucişează privirile în aceeaşi viaţă,

ştiu că şi tu ascunzi în ele mesaje

pentru o destinatară necunoscută, nenăscută,

în a cărei perfecţiune doar tu mai crezi,

nu avem nevoie să ne scriem,

poate pentru că eşti atât de departe de mine încât

nimeni nu are curajul să-şi rişte viaţa spre a-ţi înmâna aceste poeme,

cine ştie, pe drum se pot întâmpla ierni polare, veri ucigaşe, erupţii de vulcani

ce poeme pot supravieţui atâtor variaţii de temperatură din inimile noastre,

 şi atunci

poemele netrimise se desprind uşor de pe file şi se sinucid în  anonimat,

fără protecţia lor mă dezmembrez celulă cu celulă,

şi iată-mă condamnată sa le rescriu, să–mi acopăr goliciunea,

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în intrebari esentiale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s