Chipuri fara forma

tot ceea ce am pierdut străluceşte în urmă

aidoma altor chipuri fără formă sau care şi-au pierdut forma avută cândva

ca pe o moştenire necuvenită,

uneori simt nevoia să mă aşez pe o piatră imaginară

în mijlocul intersecţiei,

să mă las biciuită de sunetele claxoanelor nervoase

şi strânsă în plasa de oţel a unor înjurături scrâşnite,

să fiu îmbrâncită de pe fotoliul meu imaginar de regină a intersecţiilor la orele de vârf,

să fiu învelită în haine de cauciuc şi târâtă de vehicule ca o pradă ieftină de război,

când pe marginea bulevardului chipurile fără formă bâjbâie căutând graniţa salvatoare

iar eu arunc arunc acele sfere de lumină ca pe nişte monede prea strălucitoare ca să fie de aur

prea fierbinţi ca să nu te poţi arde  la lumina lor

arunc sferele fierbinţi din care artizani rătăciţi poleiesc chipurile

 în căutarea formei perfecte…

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la

  1. livia zice:

    Aşezat pe o piatră, symbol al statorniciei (aşa-mi place să cred), fiinţa tresaltă, debordant, imaginarul ei îşi ia zborul. Şi ce frumos este să construieşti aripi de vis!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s