UN TAXI NUMIT DORINȚĂ

Pe Cornel era foarte greu să-l convingi că mai există și alte moduri de a-ți petrece seara de sâmbătă decât în fața televizorului, vizionând aceleași și aceleași talk shouri, pe toate canalele, cu aceeași invitați rotindu-se și schimbându-și ideile în funcție de tematică emisiunii sau mai des, în funcție de  orientarea postului tv.Și totuși, obosit și iritat de insistențele soției care îi tot reproșa că a trecut și stagiunea asta și iar nu vor vedea nici o piesă, el acceptă.De ieșit la alte evenimente așa-zis mondene, în micul lor univers format din colegii ei de serviciu și angajații lui, nici nu se ppunea problema, el pretextând întotdeauna, că nu are timp.

-N-am fost nici iarna trecută, îi reaminti ea , de parcă toate teatrele din Capitală ar fi fost deschise doar în zilele friguroase de iarnă și nu și primăvara sau toamna când se deschidea stagiunea și orașul era plin de afișe și reclame îmbietoare.Dacă ar fi putut, ea și-ar fi petrecut măcar două seri pe săptămână în oraș.La teatru, iar apoi să servească o cină romantică undeva.I-ar fi plăcut ca aceste surprize să fie inițiate de el, nu prtogramate și rezervate doar de ea, ceea ce le-ar fi anulat toatal plăcerea.Dar el nu avea nici cea mai mică doză de romantism și ea știa asta, știuse de la început.dar nu-și pierduse niciodată speranța că într-o bună zi, Cornel se va schimba.Va fi el cel care va alege biletele la un spectacol bun cu grijă, ținând cont de ceea  ce deja văzuseră, ținând cont de distribuție, de ambianță, de  regizor, de sala de spectacol, chiar și de starea de spirit a respectivei zile a săptămânii, pentru că, nu-i așa, altfel te simți în ziua de luni, când ești obosit, plicitisit și prea puțin dornic să începi ritualul unei alte săptămâni, și altfel te simți în seara de vineri, aceasta era de altfel seara ei preferată, când ți se deschid în față  două minunate zile libere, despre care faci cele mai  inimaginabile scenarii.De fapt, ea își tot repeta, întorcându-se uneori spre trecut, obicei extrem de nociv, îi spunea psihiatrul care îi administra lunar doza de calmante, ”cea mai frumoasă duminica a fost într-o vineri”.De ce nu, poate chiar o premieră.Da, ea continua să viseze că el ar putea face asta într-o bună zi, poate chiar în complicitate cu unul din fiii lor.Că apoi ar fi urmat o masă rezervată în cel mai romantic loc din București, că el nu ar fi cicălit-o că trebuie să ajungă mai repede acasă că are de scris hârtii, că nu ar fi băut nimic, nedorind să se lase pe mâna taximetriștilor, și că ar fi condus el însuși până la teatru, restaurant și acasă..Visa la vremea asta în care Cornel ar fi băut doar atât cât trebuie spre a fi bine dispus și nu ar mai fi amestecat băuturile,  nu ar fi numărat niciodată numărul de pahare pentru avea acasă cantități industriale de alcool, și atunci la ce i-ar fi folosit să știe că a băut una, două, trei sau patru sticle de vin?Din damigeana uriașă.acoperită de o împletitură de rafie, nu se vedea niciodată cât consumi.Pur și simplu după câteva zile, vinul se termina și gata.Urma alta la rând.

Și totuși, ea spera ca seara asta să fie o seară reușită.Prea mult timp și-o dorise, o aștepta de prea multa vreme ca să eșueze.

-Nu, nu am fost iarna trecută, te referi la piesa cu Rebenciuc, Toți fiii mei, pe care am văzut-o cu Vlad, când venise în vacanță, acum două ierni?

-Da, la ea mă refer, sau la cea cu…Sinucigașul…cu Dan Puric

-Le-am văzut în două stagiuni diferite dar tu le amesteci de parcă ar fi vorba de 2 piese văzute în două seri una după cealaltă…E vorba de 2 ierni diferite.Asta e rația noastră…o piesă pe iarnă.

-Nu avem timp, știi bine asta…Te-ai gândit tu vreodată, acolo…în cătunul tău de unde ai aterizat aici, direct în apartamentul nou, că o să ai ocazia să mergi la teatru, în București, o întrebă el cu ironie și accentuând cuvintele cătun și București.Nu-i fu greu să înțeleagă că pe lângă păhăruțele de tărie adăugase și câteva pahare bune de  vin.

-Cu ce mă-mbrac?

-Ți-am pregătit cămașa în carouri și sacoul de velură, e gros!Ai fost de acord când ți le-am arătat!

-Sacoul de velură…Nu vezi că e frig?Adu pardesiul de stofă!

-Ea era deja îmbrăcată și stătea în ușă.Intră înapoi în casă fără să se mai descalțe și scoase din husă pardesiul pe care de altfel îl îmbrăca foarte rar.Ieși primul și ca de obicei o lăsă pe ea să închidă ușa.Traversară bulevardul în căutarea unui texi.Ea nu știa cum să reacționeze, dacă ar fi făcut ea semn la taxi, i-ar fi răpit din aerul de masculinitate pe care îi plăcea să-l afișeze întotdeauna când ieșeau în oraș.El mergea clătinându-se și deși la plecare îl văzuse stropindu-și cu generozitate fața cu un parfum puternic, izul de alcool se simțea și fără ca el să deschidă gura.Ea aștepta ca el să facă mâna uni taxi dar probabil că el care mergea tot timpul doar cu mașina lui peste tot, nu avea suficientă rapiditate în a opri un taxi iar ea nu voia să-i dea lecții despre cum e să-i faci semn unui taxi să oprească, dacă nu ai avut buna prevedre să comanzi un taxi prin telefon. Ratară trei taxiuri libere și în cele din urmă o luară pe jos până la stația de taxi de la Muncii. Ea se uita la ceas, mai aveau 25 de minute și intră în panică.Părea cu totul distras de parcă uitase unde se duceau și de ce.Ea se hotărî să riște și să oprească un taxi.Era chiar în dreptul semaforului și Cornel nu observase continuând să meargă spre Muncii.Fu nevoită să roage taximetristul să aștepte și alergă după el să se întoarcă.În fine, ajunse chiar în momentul când semaforul se făcea roșu și urcă în față.

-La teatrul Odeon!

Șoferul  viră pe Călărași.Ea nu era în măsură să aprecieze care traseu era mai scurt dar la un moment dat, Cornel, când ajunseseră cam între hala Traian și Mântuleasa îi spuse șoferului cu o voce tremurată, a cărei cauză ea o știa și probabil și șoferul o ghicise:

-Ia oprește aici, că nu ești pe traseul bun!

-Cum adică…răspunse acesta, încetinind totuși.

-Ascultă, tu ne iei de proști, ne duci pe traseul cel mai lung ca să ne iei banii!

-Domnule, nu am avut intenția…Îmi cer iertare.

În acest moment ea se gândi să intervină discret.

-Cornel, întârziem, nu contează, poate nu știe alt traseu!

-Ba știe, a făcut-o intenționat, ne-a luat de fraieri…Ce-a zis el, ia să-i fraeresc eu pe aștia să le iau banii!

-Domnule, până acum aveți doar 7 lei și ajungem imediat, nu am vrut să vă păcălesc!

-Las- că vă știu eu…Trebuia s-o iei pe la Romană, era mai scurt..

-Ba nu, era mai lung, răspunse șoferul, acum iritat .Așa vorbiți și vă certați și cu doamna?Mă mir că o mai aveți lângă dvs!

Nici nu știa câtă dreptate avea.Se stăpânea din greu.Ea continua să-și ceară întruna scuze.Cornel era gata să cobaore din mers.În sfârșit au ajuns la Odeon.Șoferul era nervos,smucea volanul, a parcat aiurea când să coboare, toți taximetriștii din spate au început să claxoneze.În față era deja permisă intararea la spectacool.Aveau bilete la balcon.Pentru că se hotărâseră așa târziu să meargă la teatru, sâmbta asta, nu găsiseră locuri mai bune.Păcat, spunea Vlad, dacă tot ieșiți așa rar, ar trebui să mergeți la un spectacol mai bun și să vă luați locuri bune.Doar aveți cu ce le plăti.

-Da, dar tu nu știi că tata se hotărăște târziu, în funcție de ce program are în sâmbăta aia și din cauza asta ratez piesele bune!

Oare dacă locurile nu erau bune, poate avea șanse ca măcar alegerea pisei să fie pe gustul său: Un tramvai numit dorință, de Tenesse Williams.Da, se informase, se juca din 1947 de când fusese scrisă aproape permanent, în toată lumea.Cui nu i-ar plăcea o asemenea capodoperă!În ciuda distribuției cam neinspirate.Totuși, o replică spirituală e actuală, indiferent cine o spune.

În jur erau foarte mulți tineri, cupluri de tineri căsătoriți sau iubiți care se sărutau și se țineau de mână în timpu reprezentației.Ea îi privea  iritată.O asemenea piesă , în ciuda unor scene cu ușoară tentă erotică, nu pot declanșa publicului asemenea reacții, se simțea decepționată de public.Cornel se ridică la un moment dat.

-Mă duc la tualetă!Trebuie să-l corectez, să nu mai spună ”tualetă”.Poate o mai făcuse, dar el nu ținea cont de corecturile ei, se enerva.”Da, am uitat că m-am căsătorit cu o…doamnă…De la…Cucuieții din deal…”

Cele două ore se scurseră repede.Plecară înainte ca publicul să se ridice în picioare și să aplaude o prestație care ei i se păruse mediocră.Ceva nu mersese. Nu putuse gusta spectacolul care în alte împrejurări i s-ar fi părut magnific.Poate cearta din taxi, poate locurile proaste cu vizibilitate slabă, poate acustica sălii care făcea ca anumite replici să se piardă.Poate actrița din rolul principal.Sau poate tinerii din fața lor care se tot sărutau și se atingeau în timpul spectacolului.

La înapiere luară un taxi de la Universitate.Așteptările ei se dovediseră și de data asta inutile.Nu, el nu rezervase nicăieri nici o masă și nici prin gând nu-i trecea să-i facă o surpriză plăcută soției cu care ieșea în oraș odată pe iarnă.Când coborâră din taxi, și ea presupunea că aburii alcoolului s-au ripsipit el îi spuse:

-Știi, data viitoare când mai intervii în discuția mea cu cineva, o pățești!Trebuia să te las în taxi, cu taximetristul, că prea îi luai partea cu foc!

Ea își căută cheile și deschise ușa fără să spună nimic.

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în Lumea din jurul meu și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s