Camuflajul poeziei sau teama de lirism?!/ Maria Postu

August 11, 2021 — poezieromaneasca

Recenta apariție editorială a poetei Ottilia Ardeleanu, Când tac și tu mă asculți, la editura Junimea, te provoacă încă din titlu și nu dezamăgește nici pe cititorul familiarizat cu poezia actuală care surâde malițios sau timid în paginile revistelor literare, declanșând reacții diverse, de la cititul atent sau dimpotrivă pe diagonală, nici pe cititorul neutru, care caută în reviste sau pe situri ceva care să-i biciuiască simțurile și să-l facă să nu dezerteze din armata din ce în ce mai redusă numeric a adevăraților cititori de literatură.

Aceasta este o carte pe care adevăratul cititor de literatură nu o va lăsa din mână până când nu încheie de citit și ultima pagină, mai mult, până nu revine chiar asupra unor poeme dorind să le reia lectura mai atent, așa cum am procedat și eu.

Înainte de a pătrunde discret în substanța poemelor fără dorința de a le diseca sau tulbura armonia, căci se știe, inefabilul lor nu se cade a fi transpus în limbajul dur al prozei, simt nevoia să mă situez de o parte sau de alta a celor două subiecte din titlul, Când tac și tu mă asculți: cine sunt eu? Cel ce tace și totuși transmite o emoție intensă? Sunt eu cel ce ascultă și încearcă să așeze într-un peisaj coerent de elemente disparate, crâmpeie ale unei arhitecturi sufletești și urban-rurale în care să se plimbe rătăcindu-se în numeroasele simboluri și imagini? Răspunsul depinde de fiecare categorie de cititori.

Paradoxal, în volumul Când tac și tu ma asculți se remarcă o teamă de lirism, spaima de a nu cădea în derizoriu și metafore suprauzate, de aici desacralizarea unor simboluri ca luna, stelele, cadrul nocturn pentru întâlnirile cuplului: adânc încâlcită prin copaci e luna/ nervurile nopții o invadează/ cum se întâmplă/ unei inimi în boala iubirii// liniștea orbecăie pe lângă noi/ o lăsăm în legea ei// când tac tu mă asculți/ cum se ascultă brahms// curioasă luna se avântă cumva/ dintre ramurile nude/ se agață în cuiul din perete/ oglindă iubirii.

Sentimentele se ascund într-un vocabular prozaic, cont, facturez, petrol îmbuibat, impozit, autoarea transmițând de fapt un subtil avertisment despre pericolul care amenință emoțiile, specia umană în general, amenințată de toate cataclismele interne și externe.

E clar, iubirea este tema volumului, anunțată încă din titlul volumului dar și din titlurile multor poeme: cum te-am iubit, rugă, metamorfoză, iubire albastră, atenție iubire, l’amour toujours, aici nu e vorba de iubire ci de mai mult, gena iubiriietc.și ea se dezvoltă pe diferite game, când mai discret ca în sărutroțile se întorc/ în același loc/ ne întâlnim/ pe curba infinitului/ unde se înnoadă/ cercurile// pedalăm fără oprire/ până ne atingem/ frunte cu frunte/ nas cu nas/ buze cu buze, când mai vizibil creionat ca în realitatetu îți atingi pielea de pielea ei/… buzele tale ating buzele ei și porii ei dilatați de euforie/… visul tău se odihnește pe sânii ei, ori drogmă alimentez printr-o seringă/ din tine/ am devenit dependentă/ îmi injectez sângele tău dulce/ uneori exagerez și/ mi se face rău de-atât bine. Uneori e negată, iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e, dar ea reizbucnește de-a lungul altor poeme, parcă în pofida dorinței autoarei de a o ascunde: n-o să mai știm să vorbim/ vom trece chip străin unul pe lângă/ celălalt capăt al iubirii va fi în aer/ deconectați/ ne vom căuta la infinit/ într-o carte cu destin/ aruncat la spate sufletul/ singurul responsabil de noidragostea este la locul ei.

Uneori însă, aceeași teamă de a cădea în clișee o determină pe poetă să excludă din poem tocmai ceea ce constituie substanța vitală a acestuia: iubirea. Un poem ca tablou de iubire, în ciuda promisiunii din titlu, pare alcătuit din clișee livrești  după rețeta poemului dadaist, din care însă lipsește tocmai ingredientul special, iubirea: ia-mă de mână/ să încercăm amândoi luna/ prin binoclul iubirii// am să-mi pierd un pantof/ exact la miezul nopții/ ai să mă cauți de fiecare dată/ cu un dor și mai în relief.

Registrul lingvistic se completează cu termeni periculoși precum cocainadrogpubelaviermi, dar cărora poeta are darul de a le înnobila sensul: ți-ai imaginat câți viermi are mătasea în ea/ câte frunze de dudatingere de mătase.

Este vizibilă dorința de a salva o lume a senzațiilor pure aflate pe cale de dispariție: mare vopsită cu un cer de păsări, o lume în care casele nu au suflet iar lumea e dezbrăcată de sentimente, de emoții, de sinceritate. Din când în când țâsnește parcă fără voia poetei un poem de un lirism tulburător: tomnatic momentnuamtimpdealinturi/ tocmai am îngropat/ o speranță sau rugăTu să mă ierți/ Doamne/ nu am știut să-mi rânduiesc viața// zilele s-au dus cumva/ departe de inima de femeie// am nimerit într-un rai nedereticat// spăl pe jos/ iarba și florile și copacii/ si singura iubire, vestind că poezia nu a murit, ci doar realitatea o obligă să se camufleze.

Dar pentru cât timp, oare?

(Ottilia Ardeleanu, Când tac și tu mă asculți, ed. Junimea, Iași, 2021)

Rate this:

     

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în carti bune și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s