O TRANZACTIE REUSITA

Lucrare scrisa pentru concursul de pe Trilema.

Se pare că vom rămâne aici mai mult timp decât ne-am imaginat şi că planeta asta nu e aşa de distrusă cum spuneau previziunile specialistilor noştri ghidându-se doar după ritmul în care îmbătrâneau şi îşi epuizau resursele alte planete din alte sisteme solare pe care le vizitasem spre a ne complete datele de cercetare.

-Nu mai funcţionează sistemele  de transmisie şi nu mai putem comunica cu baza…spuse Akademos, specialistul în comunicaţii.O forţă necunoscută ne-a absorbit toate rezervele de energie.

-Dar avem setate fiecare in memorie datele schimbării de plan şi măsurile ce trebuie adoptate in asemenea caz, adăugă Crysstal, puştiul nostru de numai 200 de ani ce se afla în prima lui misiune.

-Aşteptaţi, încercai eu să-i liniştesc, poate găsim aici resurse pentru energia de care avem nevoie spre a ne continua cercetările.

-Haideţi! Vom folosi combustibilul de rezerva. Ne-am urcat pe navă,  ne-am verificat centurile de comunicaţie  şi am dat comanda vocala navei in ce directie ne indreptam.

-Du-ne în perioada interbelică, în Bucureşti…

-Dar…încercă Crysstal să mă oprească, trebuie să evităm zonele prea circulate.Putem fi reperaţi că am părăsit prezentul…

-Te înşeli dacă iţi imaginezi că există o monitorizare atentă a tuturor locuitorilor planetei..Aminteşte-ţi cum eram noi acum 100 000 de ani, inainte de a fi descoperita solutia Nemuririi,  in ceea ce istoricii au numit Evul Mediu…Nu se ştia niciodată, in ciuda recensămintelor costisitoare efectuate, câţi morţi şi câţi oameni erau în viaţă.

Era aşa o confuzie că de multe ori votau şi morţii preşedinţii republicilor.

-Mă mir că nu a fost votat un mort ca preşedinte…

-Asta numai dacă nu cumva eşti de acord cu mine că dacă îţi lipseşte o anumită parte anatomică, o mână, un ochi, eşti aproape mort şi nu te poţi comporta ca un om obişnuit.

-Dar ei nu şi le pot înlocui?

-Abia peste 50 000 de ani au aparut grefele compatibile care puteau inlocui un organ pierdut în diverse accidente.

-Atentie…Traversam o zonă  acoperită de fumul exploziilor, e vorba de al doilea război mondial, apoi o zonă afectată de cutremur.Atenţie unde aterizăm!

-Va trebuie să apelăm la recuzita de urgenţă.Fiecare dintre noi trebuie să se schimbe într-un pământean

.-Crezi că vor dori să vândă?

-Nu ai idee ce imaginaţie au pamantenii în materie de vânzare:se vinde orice, de la partenera de viaţa , prietenul din copilarie până la mama care te-a născut…

-Scuza-mă, ce înseamnă cuvântul „mamă”?

-Ei ceva demodat, o fiinţă de sex feminin care este inseminată natural şi care după 9 luni aduce la viaţă un …copil, un viitor pământean.

-Vai, ce dezgustător apropierile fizice!

-Bine că la noi nu se mai practică asta de  o jumătate de mileniu!

-Cu toate astea, completai eu, care aveam în memorie şi istoria detaliată a obiceiurilor şi moravurilor pământene, ei au ceva ce nu vând uşor, în ciuda spiritului lor comercial atât de dezvoltat!

-Ce anume?se speriară colegii mei!

-Timpul!Exact ceea ce vrem noi să cumpăram, să-i convingem să vândă! De aceea am ales perioada interbelică deoarece oamenii aveau în această perioadă mai mult timp la dispoziţie pentru orice!

-Cum adică, pierdeau timpul?Dar asta e moneda noastră forte…Fără timp, oricine este…inexistent…

-Dar e oare permis de ultima Constituţie intergalactică să ne atingem de cea mai mare bogăţie a planetelor primitive şi să le privam astfel de şansa, oricât de mică, de a evolua şi de a se dezvolta, de a depăşi starea asta primitivă de subdezvolatre-spuse Crysstal, care se vede că era încă sub influenţa profesorilor sai care studiaseră în tinereţe pe pământ, acum 500 de ani…

-Stai liniştit, se vede că e prima ta misiune în explorarea planetelor…Scopul scuză mijloacele, spunea un politician de-al acestor specimene în mijlocul cărora ne aflăm…

-Şi acum, hai la treabă!Fiecare să-şi spună rolul!

Ne îndreptarăm spre o vitrină strălucitoare ce era înconjurată de numeroşi gură-cască ce voiau să intre dar individul uriaş de la intrare nu le permitea.Se vede că se percepea un pret pe care amatorii nu aveau de unde să-l plătească.

-Vrem să vorbim cu Şeful!(Era o formulă generică a pământenlor prin care era definită orice persoană de care depindea soarta altuia, o formulă cam abiguă, e drept, dar salvatoare când nu ştiai detalii despre cel căruia i te adresai).

Akademos scoase din buzunar o monedă strălucitoare, din cele cu care speram să-i convingem să ne vândă Timp şi portarul ne permise să intrăm.Ceea ce văzurăm ne luă prin surprindere deoarece nici unul din filmele istorice păstrate in arhiva planetei noastre, nici un tratat oricât de indepărtat nu descria.Se vede că autorii lor scriseseră bazându-se pe folclor şi nu pe observaţia directă la faţa locului, aşa cum făceam noi.De altfel, trebuie să recunosc, fără falsă modestie că noi trei făceam parte din echipa de elită a planetei şi că era un drept câştigat cu greu, acela de a putea călători în diferite epoci ale planetei Pământ cu scopul de a ne procura materialele şi substanţele care la noi se epuizaseră sau din care nu avusesem niciodată destul.Eram porecliţi „Vânătorii de timp” şi toţi se temeau de puterile noastre.

Dar să revenim la ceea ce ne aştepta în acel loc numit „Cazinou”.Erau două categorii de pământeni, unii cu o înfăţişare dură, îmbrăcaţi în „pantaloni” (mi-am îmbogăţit teribil vocabularul în expediţia asta, cred că la întoarcere voi scoate un Dicţionar ce va deveni rapid best-seller) şi aveau între degete ceva ca un instrument de scris de-al nostru din care ieşea un fum îngrozitor de ameţitor.În timp ce urmăreau pe o masă un dispozitiv colorat care se învârtea din când în când, ţineau în mână pahare din care sorbeau lichide colorate care deasemenea se vedea că le produceau o stare deosebită, chiar inspiraţie, deoarece daca ghiceau numărul, cel câştigător aduna de pe masă un teanc de bancnote şi monezi, în timp ce ceilalţi îl priveau cu invidie.

După câteva minute de acomodare (hm!”minute”)!Se vede că m-am contaminat de jargonul pământenilor şi folosesc cuvinte despre care habar nu am ce inseamană:ore, minute, secunde, zile, etc…Ce-or fi astea?Că la noi nu avem aşa ceva!Ce idee pe şeful nostru -Hm!Iar folosesc cuvinte noi-, să ne pună să cumpăram Timp…), cineva, probabil atent la toate persoanele noi care intrau în sală se apropie de noi.

-Vrem să cumpărăm ceva, raspunsei eu la intrebarea din privirea sa.

Omul făcu ochii mari şi deveni rapid interesat de tranzacţie.

-Desigur, ce doriţi?Avem orice…fetiţe de orice vârstă, alcool de bună calitate(nu vă speriaţi, chiar dacă e prohibiţie, noi suntem înţeleşi cu Poliţia şi nu avem aici razii), idei pentru cărţi noi…tablouri ale unor pictori ce vor deveni celebri şi vă veţi umple de bani…Ne arătă un grup de tineri visători ce stăteau într-un colţ fumând, nu se ştie ce, desprinşi parcă din această realitate.

-Platim bine, spuse Akademos!

-Da, da, confirmai eu, dar marfa noastră e mai specială, ni s-a spus că aici găsim orice!

-Fără îndoială, aţi fost bine informaţi, spuse cu orgoliu omul din faţa noastră.Orice!

Era rândul meu să-mi joc rolul.Mi-aminteam de toate tehnicile argumentative studiate zeci de ani teoretic.Era timpul să le pun în practică.Trebuia, dacă eram abil, să-l determin pe omul din faţa noastră să ne vândă marfa dorită , de fapt să ne-o cedeze chiar gratis fără să-şi de a seama.Aruncai în joc primul argument:

-Oare cei de la mese au habar de ceea ce vindeţi voi aici?

-Normal, de aceea şi vin, sunt clienţii noştri de câţiva ani buni!

-Şi sunt mulţumiţi de aceea ce cumpără?

-Uitaţi-vă la pereţii cazinoului:e decorat cu opere ale artiştilor ce-şi fac veacul la aceste mese .Afişele, textele publicitare (făcurăm ochii mari), omul se întrerupse spre a ne da o explicaţie:Publicitatea e ceva foarte nou , îi prevad un viitor strălucit, dar noi suntem deja înaintea timpurilor viitoare!Aici se naşte viitorul!Noi ştim să preţuim Timpul!

Începui să mă tem că tranzacţia planificată nu avea să se realizeze.Oamenii aştia se vede că ţineau la timpul lor.Atunci cum aveau să ne vândă şi nouă?

-Haideţi să vă prezint grupului de artişi avangardişti din colţul acela întunecat!

Ne conduse spre colţul indicat şi am rămas impresionaţi de teribilismul acelor tineri.Le-am fi smuls bucuroşi timpul din braţe şi am fi luat-o la fugă(mai bine-zis, ne-am fi reluat înfăţişările noastre obşnuite şi am fi ieşit din zbor din local dar avem o regulă:pământenii nu trebuiau să ştie că noi suntem printre ei şi le urmărim bogăţiile insuficient folosite).Aşa că am rămas în continuare la masă alaturi de tinerii rebeli.Curând ni se alatură şi  alte trei reprezantante ale speciei, îmbrăcate în rochii decolatat şi care lasau la vedere  nişte forme apetisante.Privindu-le,   am simţit, aşa, ceva necunoscut, ca un fel de fluturaşi în stomac.Mi s-a înroşit bateria şi asta era semn rău. Trebuia să ne scurtăm şederea aici.

-Ascultă, mă adresez eu tânărului din dreapta mea, nu ţi se pare că e o pierdere de timp să staţi aici?Nu vrei să ieşi afară, am o propunere interesantă!

Ma gândeam să ies afară şi acolo să-l jefuiesc.Ceilalţi ar fi ieşit după el şi am fi procedat la fel cu toţi.Dat fiind faptul că erau artişti care cuceriseră eternitatea, ne-am fi ales cu o captură bogată de timp, din care am fi dus pe planeta noastră tuturor locuitorilor cât aveau nevoie.Desigur, la noi, timpul se dădea pe raţie, dar nu era o problemaă, daca intram în banda jefuitorilor de timp, puteam oricând reveni spre a face noi capturi.

Tânărul păru interesat şi ieşi cu noi afară.Ne rezemarăm de unul din zidurile încărcate de afişe ale Cazinoului.Tânărul începu să ne prezinte subiectul ultimei lui opere cu care câştigase nu-ştiu-ce-premiu naţional.Îmi spuse că îl cheamă Tristan şi nu mai ştiu cum.Îl ascultam şi încet-încet începeam să uit motivul pentru care ne aflăm aici.În povestirea lui auzeam des cuvântul timp.Ma concentram intens dar nu –mi aminteam nimic exact.Parcă toate comenzile din memoria mea s-ar fi şters.Colegii mei erau şi ei în altă lume.Aveam toţi acelaşi vis, căci eram creaţi în acelaşi laborator, dup aceleaşi legi:se făcea că eram acasă, în laboratorul nostru, în care aşezaţi în vitrine, in stare de veghe, aşteptam să ni se dea viaţă.Priveam pe fraţii nostri, clone de fapt, cum iau viata, capătă memorie şi voce, li se introduc comenzile şi apoi ne părasesc.Apoi a venit şi rândul nostru.Ne-am desprins din starea de aşteptare, amorfă şi am primit ceea ce se cheamă viaţă.Uneori însă, Creatorul nostru mai greşea dozele.Unii erau mai inteligenţi, alţii mai frumoşi, rar de tot, unii aveau şi suflet.Se petrecea ceva ciudat cu noi.Aveam oare suflet?Amintirile ne copleşeau şi un dor imens de a ne întoarce acasă ne sfâşia sufletele.Doamne, aveam suflete?Imi aminteam de ultimul amendament din Constituţia Intergalactica :

„Nu intraţi niciodată în Valea Plângerii!Pericol de umanizare!”

Gazdele noastre se speriară când văzură că începem să ne schimbam la faţă.Intrară să cheme ajutoare.

-Să profităm de plecarea lor şi să ne întoarcem acasă!

Ne-am reluat înfăţişarea de la venire şi ne-am regăsit cu greu nava.I-am dat comanda „Acasa!” şi nava s-a desprins uşor de pe pământ.

Ne întorceam acasă.Cum le vom justifica oare celorlalţi schimbarea de plan, confuzia, slbăciunea noastră, faptul că nu reuşisem să cumpărăm marfa atât de ară, Timpul?

În scurt timp, nava se opri, dar nu pe planeta noastră, ci in prezentul din care plecasem când eram la vânătoare de timp şi ne oprisem în perioada interbelică.Eram in faţa unei case de vacanţă, înconjurată de verdeaţă, din pragul căreia ne zâmbeau încurajator fetele pe care le văzusem la cazinou.Coborârăm şi uimiţi, observam cum ne pierdusem înfăţişarea noastră de extratereştri şi eram oameni.Se pare că, în cele din urmă, tranzacţia reuşise.Venisem să cumpăram timp şi reuşisem.Dar preţul era uriaş.Viaţa noastră eterna in favoarea celei limitate a pamantenilor. Nu ştiam dacă vom regreta sau nu acest schimb.Mai exista oare cale de intoarcere?

.