CHIPUL ASCUNS AL POVESTITORULUI

http://mariapostu.ro/

Chipul ascuns al povestitorului

Sunt vie

când in jurul meu lumina trandafirului

ține loc de lună  îndrăgostitului captiv unui vis

sunt vie

deși tot universul dă semne de-amurg,

într-o galaxie apropiată o stea pitică a adormit

fără sa asculte basmul șoptit de un astronom poet,

                                       îmi plăcea să mi se spună seara poeme la ureche

să nu văd chipul povestitorului, s-ascult doar glasul tandru

care mă-nvăluie în lumina înserării

amintindu-mi că sunt vie,

în timp ce țipete stranii străbat galaxia

cineva stă cu urechea ciulită să le pună pe note,

 simfonii nocturne  veghind singurătatea

celor ce au uitat că sunt vii,

 semne în care-n zadar te zbați să citești

ascunse chemări ori cărări la fel de ușor de găsit

ca drumul din spatele casei pe care copil

te-avântai temător neștiind nici până azi unde te-ar fi putut duce

și a cui e umbra

care te-nsoțeste,

 te apără de tine,

 te-ascunde de tine,

se-ndoieste de tine

și te-aduce-napoi într-un amurg ca acesta

când uiți că ai fost plecată să fii vie

și tragi sertarele căutând o hartă spre înapoi

pe care nu știi cine și când ti-a menit-o…

sunt vie

inventând chipul povestitorului

el cel mai ostracizat dintre povestitori ale cărui cuvinte

au fost mereu strivite sub talpă ca niște fructe putrede

căzute dintr-un pom înainte de coacere

ignorând ispita de a-ti muia degetele în zeama cuvintelor-fructe

ca și cum mustul lor te-ar putea face să salvezi trecutul iremediabil mort

sunt vie

când povestea lui traversează galaxii în căutarea unei stele…