Bărbatul din visul Ecaterinei

Fotografie preluata de aici

Se trezi brusc în miezul nopţii, odihnită, ca şi cum ar fi fost dimineaţa,  ca şi cum ar fi dormit nopţi întregi, fără povara programului zilei, fără sentimentele de vinovăţie care o mai vizitau foarte rar când îşi aducea aminte de Petru şi de jocurile lor nocturne cu soldăţeii de plub sau când i se părea că se aude strigată pe numele de acasă:”Sofia, cineva doreşte să te cunoască–!. Găsise o soluţie pentru a lupta împotriva insomniilor, a eventualelor depresii pe care doctorii nu ereau capabili să i le vindece.. Cunoştea sursa acestei stări de bine, de linişte, care-i dădea energie pentru a merge mai departe, a continua să afişeze aceeaşi stăpânire de sine, aceeaşi demnitate, îndrăzneală, dorinţă de risc fără a cântări întodeauna foarte bine şansele de reuşită: avusese o noapte unică de dragoste, care îi amintea de unul din părimii ei iubiţi încă din timpul când Petru,  care-şi făcea atât de jalnic datoria de soţ, încă se afla în viaţă. Greşeală de altfel pe care Ecataterina nu avea s-o mai tolereze multă vreme..Primul ei amant adevărat….Tânărul Serghei, consilierul ei politic, atât de valoros ca sfetnic dar şi ca amant de taină…Ecaterina descoperise că nu e de bon ton să te bârfească supuşii că ţi-a căzut în graţii un tânăr pentru prea multă vreme.Îl înlăturase de la Curte după ce acesta îşi făcuse cu conştiinciozitate datoria, faţă de ţarină, inseninându-i nopţile, faţă de ţară, lăsându-i un urmaş la tron..Şi totuşi, oare fără ştirea ei Serghei se reîntorsese la Palat şi grijuliul ei prieten, care îi cunoştea atât de bine sufletul, la care avea acces oricând, dar şi trupul, unde de mult i se interzisese accesul, înţeleptul şi de neînlocuitul ei prieten drag, cel mai iubit dintre amanţii trecuţi şi poate şi viitori, Grigori Potemkin, i-l strecurase în pat din nou pe primul ei iubit?Nu, Potemkin nu putea face o asemenea greşeală. Era atât de înţelept încât ştia că asta îl putea costa viaţa.Amanţii trecutului erau condasmnaţi la uitare, indiferent dacă au lăsat în trecerea lor prin viaţa ţarinei un fiu sau o fiică. Rusia avea destui băieţi tineri, cu statură herculeană cae să satisfacă foamea de sex a ţarinei. Iată, de pildă acest Orlov…Erau de zece ani împreună şi ţarina ar fi vrut să înduplece legile să fie de partea căsătoriei cu acest bărbat.Putea s-o facă, ei i se permitea orice, după ce adusese atâta lumină Rusiei, care, recunoscătoare, închidea ochii la viciul ştiut de toti al Ţarinei.dar tot ea, Ţarina, se oprise la timp.Ştia că Orlov nu putea fi ultimul bărbat din viaţa ei.Aşa că era decisă să-l păstreze atâta timp cât dublele lui servicii vor fi la înălţime.Ecaterina reconstituia în amintire detaliile nopţii trecute:  Sexul îndelungat, după un preludiu prelungit, a cărui durată ea o hotăra,o reconforta, o odihnea, îi spăla grijile, îndoielile, sentimentul vinovăţiei, nemultumirea că nu luat cea mai bună decizie în cazurile de judecată zilnice, revolta că nu putea face singură torul şi trebuia mereu să-şi încredinţeze sarcinile în mâinile altora, iată, chiar şi grija, plăcuta grijă a alegerii amanţilor trebuia să o încredinţeze altora,lui Potemkin care continua să spere că într-o bună zi va reintra în graţiile Ţarinei…. Nu i se lăsa nimic la voia întâmplării, el avea grijă ca ei să nu-i lipsească niciodată din pat amantul tânăr, dar nu novice, de fapt alternau, uneori, i se aduceau experţi, care-i dădeau lecţii, alteori tineri naivi, imberbi lăsându-i ei plăcuta îndatorire de a-i iniţia.

Ecaterina întinse braţele spre locul unde ar fi trebuit să se afle bărbatul vinovat de această stare a ei de bine. Acum parcă fusese altfel. Parcă fusese ceva diferit, de o altă intensitate, o altă profunzime. Nu era un actor cel ce-şi învăţase rolul.O bântuia mirosul lui de animal tânăr, sărutările lui fierbinţi, patima din vocea lui nu puteau fi contrafăcute, mimate, se chinuia să-şi amintească forma buzelor lui senzuale, netezimea pielii sale, dulceaţa glasului care continua să o rascolească, plăcerea cu care îşi odihnea palmele ei mici în mâinile lui uriaşe, blândeţea cu care o mângâia, nu, nu pe acesta nu-l mai avusese niciodată, sigur era prima lor noapte… Dar în timp ce de ceilalţi se plictisea repede şi prietenul ei de taină simţea că trebuie să-i schimbe amantul, pe acesta ar fi vrut să-l revadă. Sigur, nu era mujic, nu avea pielea blondă spălăcită, blonzii aveau alt miros, care o umplea de voluptate, ah, contrastul dintre delicateţea ochilor albaştri , fragilitatea firului blond de păr şi siguranţa ,fermitatea gesturilor cu care o mângâiau, cu care îi ghiceau dorinţele, lâsând-o pe ea sa didcteze, acesta sigur nu era blond. Nu era intimidat de ea, nu era un neexperimentat de parcă ar fi dormit în paturile tuturor reginelor Europei. I se făcu un dor nebun să-l simtă iar în ea, să-i vadă sclipirea ochilor negri în noapte, să-i mângâie părul aspru de pe piept. Se ridică şi ciocăni înspre peretele care ascundea nişa secretă ştiută doar de ea şi prietenul cel de taină. La acest semn ştiut de ani de zile, Consilierul ei  ar fi trebuit să-i trimită din nou amantul tânăr care dormea alături, odihnindu-se, pregătindu-se să fie din nou chemat dacă Ţarina ar fi dorit. Auzi câţiva paşi. Inima începu să-i bată cu putere, cu nerăbdare, şi dorinţa îi era atât de uriaşă încât îi venea să ţipe. Perspectiva de a petrecea întreaga noapte cu el o făcea să-şi piardă respiraţia de emoţie. De ce nu? Poate chiar şi celelalte nopţi, săptămâni, zile, luni… totul depindea doar de ea. Paşii se apropiau din ce în ce mai mult. Uşa fu trasă. În pragul ei se ivi Potemkin. „M-.aţi chemat, Maiestate?” Furioasă, brusc, ţipând, redevenind Ţarina: „Unde e bărbatul care a foast aici în noaptea asta?Adu-mi-l înapoi, repede!”Fostul amant, care o cunoştea atât de bine, poate mai bine decât se cunoştea ea însăşi, fără săfie intimidat de caprciile ei inepuizabile şi şocante pentru alţii, nu şi pentru el, răspunse insinuant, fără acel ton de umilinţă pe care îl aştepta ea de la toţi amanţii ei:”  Maiestate,  în seara aceasta  v-aţi simţit rău şi aţi refuzat pe bărbatul care era pregătit.

Ecaterina îi făcu un semn nervos să plece.Restul nopţii era pierdut iar restul vieţii era un deşert în care trebuia să-l caute pe amantul din vis.El exista, desigur, undeva departe de hotarele Rusiei sau poate nici nu se născuse…Era pregătită să-l caute şi să-l aştepte oricât…

Maiestatea voastră a petrecut această noapte singură.

 

Acest articol a fost publicat în Proza scurta și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Bărbatul din visul Ecaterinei

  1. Dulce Deea zice:

    Remarcabilă povestire. Absolut remarcabilă, Maria.

    Apreciază

  2. Pingback: Bărbatul din visul Ecaterinei - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Maria Postu zice:

    Multumesc, Dulce Deea…Sper sa am intr-o zi puterea sa o continui.

    Apreciază

  4. George zice:

    Buna Maria,
    Un fragment de biografie a unei vieti romantate, sau a unui memento homo plin romanta…Vie? Sau acel ideal pe care o data in viata visul il desteapta in noi, deasupra realitatii…Sublim e visul din care ne desteptam la realitate mai scurti cu cateva zile ca un ceas de buzunar care arata ora…unei zile trecute, care poate s-a oprit la o ora, a unei zile inlocuite cu aceeasi banalitate repetata fara inceput si fara sfarsit. Un ceas care continue sa arate ora exacta…de doua ori in fiecare zi, pana cand cineva ii reanimeaza firul de otel al inimei lui rosie cu rubine.
    Citind eseul tau…imi imaginez citind romanul, tom dupa tom. Minunata exprimare a firii umane, a durerii care persista in singuratatea ne impartasita, in nesiguranta omului, chiar imparateasa, in absenta…vietii.
    Masca care mai mult indica decat ascunde este clepsidra umana, in care fiecare graunta de…nisip e adaugata la exactitatea numaratorii de momente pe care le petrecem…Aici.

    Pot numai sa sper ca izvorul tau literar continua sa sa ne ostoiasca setea de litere.
    Toate bune,
    George.

    Apreciază

  5. Pingback: ca o stâncă. mă străbat cum pot / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  6. Maria Postu zice:

    George, e doar o opera de imaginatie.Adevarul, nu-l vom sti, dar citind in sufletele noastre, ne putem imagina cum au trait altii si le putem reconstitui viata, emotiile, trairile…Multumesc pentru comentariu si pentru minunatele fotografii.Iti voi raspunde cat de curand.Maria

    Apreciază

  7. George zice:

    Cu toate acestea: undeva la intersectia dintre vis si realitate, sta in asteptare Speranta. Fara speranta plantele se usuca, cerul se acopera cu nori furtunosi, ziua sta scurta iar noaptile devin inteminabile in timp ce Speranta se duce la culcare si cade intr-un somn lung si adanc ca o coma. Intrebarea este ce anume reanimeaza speranta din somnul far-de vis ?

    Toate Bune,
    George.

    Apreciază

  8. Maria Postu zice:

    George, la tine e dimineata…Si multumesc ca ti-ai amintit de mine la inceput de zi…Speranta???Ce bine ar fi sa existe asa ceva…O zi buna, MARIA

    Apreciază

  9. Maria,
    Foarte interesantă analiză psihologică feminină!
    Ți-ai privit personajul din interior. Într-o radiografie atentă.
    Apare, în toată mărimea, drama femeii care cunoaște înălțarea grație sângelui ei albastru, dar nu poate cunoaște iubirea decât cumpărându-și-o :”îi spăla grijile, îndoielile, sentimentul vinovăţiei, nemultumirea că nu luat cea mai bună decizie în cazurile de judecată zilnice, revolta că nu putea face singură torul şi trebuia mereu să-şi încredinţeze sarcinile în mâinile altora, iată, chiar şi grija, plăcuta grijă a alegerii amanţilor trebuia să o încredinţeze altora”
    Impresionant portret!
    Succes în continuarea povestirii!

    Apreciază

  10. Maria Postu zice:

    Gina, ai citit povestirea cu un ochi foarte competent si ca de obicei observatiile tale sunt pentru mine o incantare poate nemeritata uneori.Aceasta Tarina e absolut fascinanta si de aceea m-a captivat si fascinat.Nu stiu totusi, daca voi scrie mai mult despre ea.Sunt si in Romania femei vestite care ma tenteaza sa le transform in proza.

    Apreciază

  11. floungureanu zice:

    Interesanta atat zugravirea trairilor personajului cat si jocul cu trairile cititorului care este chemat alert sa vada de aproape un erotism incins pregatit foarte autentic”Inima incepu sa-i bata cu putere, cu nerabdare si dorinta ii era asa de uriasa incat ii venea sa tipe”, ca apoi sa-i fie curmat brusc de realitatea constientizarii ca a fost un vis.

    Apreciază

  12. Pingback: de toamnă / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  13. Maria Postu zice:

    Multumesc, desi eu personal gasesc aceasta descriere prea cuminte si clasica.Acum se poarta descrieri soc, cu cuvinte si expresii pe sleau.Ce sansa mai are proza cuminte?ZERO

    Apreciază

  14. George zice:

    Cuminte si clasic….In ultima analiza cuminte si clasic inca traiesc. Sant tulpina pe care cresc celelalte ramuri, care din cand in cand sant retezate pentru estetica sau simetrie. Eu as indrazni sa numesc eseul ca…fiind inbratisat de originalitate…
    Toate Bune sa se-adune.

    Apreciază

  15. Maria Postu zice:

    Si clasicismul isi are micii sai rebeli ce anunta revolta romantica…Asa cum marii romantici aveau sa scunda veleitati clasice in stiul de viata diferit de cel tradat de opera lor…Popasul pe blogul meu tine de clasicism sau de romantism?

    Apreciază

  16. George zice:

    Neo-romantism, expresionism, positivism militant…Dar mai presus: Original, autentic, inspirat, magnetic.

    Apreciază

Lasă un comentariu